Adventum Group a obținut certificarea BREEAM In-Use V6 Excellent pentru Hermes Business Campus, printr-un proces coordonat de Colliers

Adventum Group a obținut certificarea BREEAM In-Use V6 Excellent pentru Hermes Business Campus, printr-un proces coordonat de Colliers

Proiectul de birouri Hermes Business Campus, din portofoliul fondului imobiliar de investiții ungar Adventum Group, a obținut calificativul “Excellent” conform standardului BREEAM In-Use pentru certificarea clădirilor verzi. Un complex modern compus din trei clădiri de birouri, dezvoltat de Atenor, Hermes Business Campus a fost certificat cu calificativul BREEAM New Construction 2013 „Excellent” în perioada 2016-2018, iar Adventum Group, care a achiziționat proiectul în 2021, a decis să aducă un plus de valoare sustenabilă dezvoltării. Procesul de certificare BREEAM-In-Use a fost derulat pe parcursul unei perioade de 11 luni și a fost coordonat de departamentul de consultanță strategică ESG al Colliers România.

Complexul este format din trei clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de 75.000 de metri pătrați și are etaje de birouri și facilități de retail la parter, patru niveluri de parcare subterană, inclusiv stații de încărcare a mașinilor electrice, parcări pentru motociclete și biciclete. Prin intermediul infrastructurii sale interne și având o conexiune excelentă cu transportul public, Hermes Business Campus facilitează soluții care susțin scăderea deplasărilor cu mașina și, prin urmare, a aglomerației și a emisiilor de CO pe toată durata de viață a complexului.

Toate cele trei clădiri asigură chiriașilor un mediu de lucru sănătos, sigur și confortabil, atât în interior, cât și în exterior, prin accesul la un nivel bun de lumină naturală, prin elemente care controlează fenomenul de strălucire a luminii solare și prin dispozitive de control care permit ocupanților să își optimizeze nivelul de confort. Datorită zonelor ample cu vizibilitate către exterior și a zonelor de relaxare, complexul le oferă beneficiarilor posibilitatea de a se deconecta datorită schimbării peisajului și a pauzei de la modul de concentrare continuu din spațiile de lucru. De asemenea, proiectul oferă o accesibilitate amplă prin dotări concepute pentru maximizarea incluziunii.

Proiectul a introdus practici durabile de consum al apei prin instalații eficiente de apă, sisteme de colectare a apelor gri și sisteme de prevenire a scurgerilor de apă. Hermes Business Campus încurajează, de asemenea, utilizarea prudentă și responsabilă a resurselor, inclusiv a materialelor de construcție și a deșeurilor, asigurând gestionarea individuală a acestora, cu accent pe eforturile de reciclare și spații dedicate pentru depozitarea lor. De asemenea, HBC a dezvoltat strategii pe termen lung pentru a proteja și a spori valoarea de mediu a proiectului prin intermediul zonelor verzi interne și externe și a peretilor verzi, împreună cu practici care previn și controlează atât poluarea aerului, cât și poluarea apei, aferente poziționării și modului de folosire a complexului.

Hermes Business Campus încurajează practicile de management durabil, asigurându-se că atât administratorii, cât și beneficiarii clădirilor au la dispoziție instrucțiuni corespunzătoare privind modul în care pot contribui la maximizarea performanței durabile.

În urma procesului de certificare, care a durat 11 luni, Hermes Business Campus a obținut certificarea conform standardului BREEAM In-Use International Commercial V6 cu un scor de 76,2% pentru prima parte, care evaluează performanța imobilelor, și de 73% pentru partea de performanță a managementului.

„Evaluarea BREEAM In-Use Excellent consolidează eforturile depuse de Hermes Business Campus pentru a oferi cel mai bun mediu de lucru pentru chiriașii săi. Acest proiect a surclasat clădirea tipică de birouri de clasa A prin eficiență energetică, consumul rațional de apă, atenția acordată sănătății, bunăstării și siguranței beneficiarilor, precum și prin măsurile de protejare și îmbunătățire a valorii sale ecologice. În prezent, sustenabilitatea reprezintă un criteriu important pentru alegerea unei locații, iar Hermes Business Campus și-a dovedit angajamentul pentru a atinge și a întrece cele mai bune practici de management în domenii relevante pentru o clădire de birouri”, explică Roxana Isopescu, Senior Sustainability Consultant | ESG Strategic Advisory la Colliers.

BREEAM este una dintre principalele metodologii de evaluare a sustenabilității la nivel mondial pentru proiecte de urbanism, infrastructură și clădiri. În cadrul acestui program se recunoaște și se reflectă valoarea activelor cu performanțe superioare pe tot parcursul ciclului de viață al mediului construit, de la construcția nouă, prin performanță în exploatare, până la recondiționare. BREEAM face acest lucru prin certificarea de către o organizație independentă a evaluării performanțelor de mediu, sociale și economice ale unui activ, folosind standarde dezvoltate de BRE. Certificarea BREEAM este o garanție că o clădire respectă principiile sustenabilității, dar și un beneficiu pentru proprietarii și ocupanții clădirii în ceea ce privește valoarea investiției, productivitatea, confortul și bunăstarea.

Adventum Group, un manager de investiţii imobiliare cu focus pe regiunea Europei Centrale şi de Est, care administrează active în valoare de peste 1 miliard de euro, și-a făcut intrarea și pe piața din România, anul trecut, odată cu achiziționarea proiectului de birouri Hermes Business Campus din Pipera, de la dezvoltatorul belgian Atenor.

„Achiziționăm active existente, iar punctul central al strategiei noastre, acela de a le face mai eficiente din punct de vedere energetic, reducând astfel emisiile de CO2 pe toată durata de viață, este în contrast puternic cu noile dezvoltări. Acestea din urmă, de regulă, se concentrează doar pe produsul final și pe eficiența energetică a acestuia, chiar dacă procesul de construcție contribuie cu peste 40% la emisiile de CO2 pe durata de viață a proprietății. În consecință, credem că strategia noastră va fi din ce în ce mai căutată, pe măsură ce investitorii și chiriașii vor realiza că îmbunătățirea eficienței este o strategie mult mai conștientă din punct de vedere ESG decât demolarea proprietăților vechi și construirea altora noi. În plus, în conformitate cu strategia noastră ESG, plănuim să transformăm toate activele noastre în proprietăți sustenabile și eficiente din punct de vedere energetic prin investiții inteligente. Obținerea unui rating Excellent cu HBC în acest an este o dovadă a dedicării și eforturilor noastre, și, de asemenea, o etapă importantă în realizarea obiectivelor noastre”, adăugă Marcell Mihályfi, Head of Office Asset Management și Partener la Adventum.

Departamentul ESG Strategic Advisory din cadrul Colliers, cu echipă dedicată de specialiști LEED, BREEAM, WELL, EDGEși Access4You, și-a dezvoltat portofoliul de servicii dedicate angajamentelor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), oferind consultanță pentru calculul amprentei de carbon, în proiecte de decarbonizare „Net Zero Carbon”, de definire a strategiilor ESG în mediul construit, de evaluări și consultanță în domeniul de aplicare a Taxonomiei UE și audituri energetice. În cei 12 ani de activitate în acest segment de business, echipa de consultanță strategică ESG a Colliers a oferit consultanță în vederea certificării conform standardelor internaționale în domeniul sustenabilității pentru mai mult de 170 de proiecte din România, care totalizează aproximativ 5 milioane de metri pătrați.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0