Afacerile conduse de femei au o creştere anuală cu 2 % peste media naţională

Woman among menUna din trei companii este condusă de femei, acestea deţinând 35% din IMM-urile din România, iar afacerile pe care le conduc au înregistrat în ultimii trei ani o creştere anuală cu 2% peste media naţională a companiilor, reiese din datele de portofoliu al Băncii Comerciale Române, citate de Mediafax.

„Afacerile conduse de femei au înregistrat, în ultimii trei ani, o evoluţie faţă de restul business-urilor, cu o creştere anuală a cifrei de afaceri cu 2% mai mare decât media naţională a companiilor. Domeniile în care doamnele aleg cel mai adesea să-şi deschidă o afacere sunt cele din zona de servicii (consultanţă în afaceri, saloane de înfrumuseţare) şi comerţ (farmacii, magazine alimentare şi îmbrăcăminte)”, arată datele BCR.

Cele mai mari oraşe ale ţării, respectiv Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara, concentrează peste 30% din afacerile înfiinţate în ultimii doi ani de femei, iar ponderea firmelor deţinute de acestea este cu 4% mai mare faţă de media naţională în cele trei oraşe.

Totodată, până la finele anului trecut, circa 41% din portofoliul de credite al BCR revenea femeilor, doar 38% dintre doamne regăsindu-se în categoria creditelor neperformante, în comparaţie cu nivelul de 62% reprezentat de bărbaţi.

Ponderea creditelor garantate BCR în rândul femeilor a crescut uşor în ultimii trei ani, de la 39% în 2012 la 41% în 2014, însă se situează semnificativ sub ponderea deţinută de bărbaţi, aceeaşi repartizare regăsindu-se şi la creditele negarantate.

Femeile aleg să plaseze banii în fonduri de investiţii într-o proporţie uşor mai mare faţă de bărbaţi (50,5% femei, 49.5% bărbaţi), controlând active de peste 2,8 miliarde de lei, potrivit datelor Erste Asset Management.

Acelaşi date arată că femeile sunt mai conservatoare decât bărbaţii în ceea ce priveşte selecţia tipului de investiţie, în condiţiile în care peste 64.000 de femei au investit în fonduri de obligaţiuni şi piaţa monetară, fonduri cu un grad de risc scăzut, cu 4% mai mult decât bărbaţii.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0