Andrei Rădulescu, Director Analiză Macroeconomică, Banca Transilvania
Ramură tradițională a economiei României, agricultura a reprezentat dintotdeauna un sector strategic, aspect evidențiat mai ales în perioadele de ajustare în urma incidenței unor șocuri (inclusiv economice). România este și un contribuitor important la producția agricolă a Uniunii Europene, mai ales din perspectiva componentei vegetale.
Astfel, în ultimii ani România a contribuit cu 6%-7% la producția de grâu, 25% la producția de porumb, 34% la producția de floarea soarelui și 14% la producția de soia din Uniunea Europeană. În prezent agricultura contribuie cu aproximativ 4.5% la formarea valorii adăugate brute în România, pondere cu mult peste nivelurile din Polonia (2.3%) și Uniunea Europeană (1.6%).
Pe de altă parte, în agricultura din România volumul investițiilor productive se menține redus, reprezentând aproximativ 3% din totalul investițiilor în economie și circa 1% din PIB.
Totodată, formarea brută de capital fix din agricultura României se situează la sub 50% din nivelul înregistrat în Polonia, aspect evidențiat în ultimul grafic din partea dreaptă.
Subliniem însă faptul că în ciclul economic post-criză se observă tranziția spre o agricultură intensivă, aspect reflectat de ameliorarea randamentelor. Spre exemplu, în ultimii ani producția la hectar la grâu, porumb, floarea soarelui și soia a depășit nivelurile din Polonia.
De asemenea, România continuă să înregistreze un deficit ridicat la balanța comercială cu alimente și animale vii (aproximativ 2 miliarde EUR în 2019), după cum se poate observa în al treilea grafic alăturat.
Aspectele menționate anterior și incidența pandemiei coronavirus (șoc pentru comerțul internațional, care poate degenera într-o criză alimentară, dar care poate conduce și la creșterea semnificativă a cererii de produse bio) sunt factori care atrag atenția cu privire la potențialul ridicat de dezvoltare pentru agricultura României în acest deceniu.
Acest potențial este susținut și de perspectiva persistenței costurilor de finanțare la niveluri minime istorice pe termen mediu, precum și de premisele de continuare a procesului de convergență economică europeană (inclusiv apropierea nivelului de trai de media UE). Concretizarea acestui potențial este însă dependentă de intensificarea investițiilor, îndeosebi în zootehnie, dar și în sistemul de irigații și în industria alimentară.
De asemenea, sunt necesare măsuri pentru majorarea subvențiilor, consolidarea exploatațiilor agricole (România se evidențiază în peisajul agricol european printr-un grad ridicat de fragmentare) și ameliorarea culoarelor de desfacere a producției în interiorul țării (o mai bună integrare în circuitul intern între producători, comercianți și consumatori).
COMMENTS