Iulian Iancu: România are nevoie de un Plan Marshall
România are nevoie de un proiect de ţară bazat pe energie şi agricultură, consideră preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu. Un proiect de ţară care să includă un Plan Marshall pentru eficienţă energetică şi care să ofere capitalului românesc ocazia să se relanseze şi „şansa de a recuceri România”.
Domnule Iulian Iancu, proiectul Nabucco a eşuat. Ce alternative are România?
Nabucco ne obligă la planul B în domeniul energetic, însă acest plan B presupune o modificare a politicilor energetice din momentul de faţă. Adică, faptul că noi am considerat că Nabucco este un proiect sigur a făcut ca politicile energetice ale României, mai ales cele privind aprovizionarea cu materii prime energetice, să se bazeze foarte mult pe această sursă alternativă de materie primă energetică mai ieftină decât cea obţinută în prezent din Rusia, de la Gazprom. Faptul că proiectul a eşuat măreşte gradul de vulnerabilitate al României în ce priveşte siguranţa şi securitatea sistemului energetic naţional. Ne obligă la valorificarea în ritm accelerat şi în mod eficient a propriilor resurse de materie primă energetică. În special în cazul nostru, trebuie să accelerăm exploatarea zăcămintelor off shore – platoul continental al Marii Negre şi on shore – zăcămintele mature. Datele pe care le avem astăzi la ANRM ne confirmă rezerve exploatabile în mod economic la nivelul a peste 300 de miliarde de metri cubi în Marea Neagră. Acest lucru înseamnă că în 2020-2030 – dacă până atunci reuşim să punem în exploatare aceste zăcăminte – nu ar trebui să mai luăm niciun metru cub de gaz de la ruşi. Asta ar însemna însă ca, astăzi, România să intre în planul B, să redefinim politicile energetice şi să declanşăm acest tip de proiect, pe care eu l-am numit proiect de ţară. Proiectul pe care eu îl văd ca fiind acceptat unanim de toate partidele politice, indiferent de culoarea lor, ar fi cel pe care l-am numit Pact pentru energie şi hrană. Se referă şi la hrană, pentru că este valorificată componenta de agricultură de la materie primă până la produsul final, adică produsul alimentar. Acest tip de proiect ne obligă, în primul rând, la o viziune unică pentru următoarele decenii, ţinând seama de singura nişă care a mai rămas României ca avantaj competitiv în spaţiul economic european.
Trebuie mai întâi să definim proiectul de ţară, dedicându-ne energiei şi agriculturii, după care, în cadrul acestui proiect de ţară se definesc programele de prioritate. Eu văd in cadrul acestui proiect de tara ca absolut prioritar promovarea unui Plan Naţional pe care l-am numit Planul Marshall pentru eficienţă energetică în România. Noi pierdem 27% pe tot lanţul energetic, iar asta înseamnă 4,4 miliarde de dolari în fiecare an. Potenţialul de reducere imediat este de 50%. Şi atunci, dacă ne-am dedica acestui program, am avea mai multe avantaje. În primul rând, am reduce cu 50% costurile cu facture energetica un efort urias pe care îl facem astăzi si care este tot mai dificil de suportat de populatie Dacă cuantificăm, am avea un avantaj de 2,2 miliarde de dolari. Această sumă va putea fi distribuită, de la bugetul naţional, pentru alte proiecte.
Cum ajută aplicarea acestui plan companiile autohtone, capitalul românesc?
Aplicarea unui plan naţional de eficienţă energetică creează pe orizontală un set de companii, care sunt implicate de la proiectare, la montaj, întreţinere, exploatare, pe tot lanţul producţie – transport – distribuţie – consum de energie electrică şi gaze naturale. Adică se creează capital românesc, industrie românească, care astăzi se află în faţa celui mai mare şoc. Liberalizarea preţurilor la energie şi gaze naturale pune industria românească în imposibilitatea să îşi eficientizeze activitatea într-o măsură atât de mare încât să reducă handicapul de cost pe care îl creează scumpirea. Capitalul românesc nu are forţa ca de acum până în octombrie anul viitor să investească în linii tehnologice de mare eficienţă care să determine o reducere a consumului de energie în aşa fel încât să anuleze această diferenţă de preţ.
Eşecul Nabucco determina o creştere a dependenţei de o singură sursă de import de gaze naturale , ne vulnerabilizează şi ne expune unui pericol foarte mare, cel al cresterii preţului ca o consecinta imediata a pozitiei de monopol asupra acestui produs. Prin urmare, este încărcat un cost pentru companiile româneşti care au o tehnologie încă nemodernizata. Acest lucru este valabil în toate domeniile – şi când vorbim de o centrală de producere a energiei electrice pe cărbune, precum si in cazul capacităţilor de producţie care utilizează gaze naturale sau de capacitatile de producţie de sticlă, ceramică ,ciment etc. Companiile nu sunt încă la un nivel de eficientizare ca să le permită să facă faţă liberalizării preţurilor la energie.
O pârghie ca să ieşim din această zonă de vulnerabilitate este , în condiţiile eşecului proiectului Nabucco, un nou pachet de politici energetice promovat în faţa organismelor internaţionale FMI, BM, CE. Trebuie să mergem cu propriul nostru pachet de politici energetice şi politici industriale în care să putem demonstra că economia românească, într-o plajă de 5-8 ani, poate să se convertească în înaltă eficienţă, dar pe baza unui plan naţional de acţiune. Planul presupune decalarea calendarului de liberalizare a preţurilor – pentru că este limpede că nu pot face faţă de pe un an pe altul, multe companii se vor închide – şi valorificarea propriilor resurse. Pentru aceasta, trebuie să ai un set de politici, un pachet legislativ care presupune o nouă filosofie a redevenţelor, o nouă filosofie de susţinere a eficienţei – adică orice tip de consumator şi mai ales industria trebuie încurajate să devină mai eficiente – şi un pachet de măsuri care să invite Europa la export de înaltă tehnologie în România. Este nevoie de un pachet comun, care să fie de interes şi pentru statele vest europene şi pentru România, deci şi pentru investitorii străini şi pentru cei români. Când oferim acest pachet trebuie să fie nediscriminatoriu, dar să ofere o şansă industriei româneşti să se retehnologizeze. Este o viziune care cred că pune în evidenţă avantajul competitiv al României şi, pe de altă parte, reprezintă o şansă pentru capitalul românesc.
Concret, am putea folosi ca principală platformă de promovare Strategia Dunarii şi să promovăm un proiect de transport energie electrică subacvatic pe Dunare, ca proiect strategic de interes european şi care se poate constitui într-un proiect comun al statelor Dunărene.
Gazele de şist intră în acest plan de eficientizare energetică?
Nu am luat în calcul nici un metru cub de gaze de şist în proiecţia pentru 2020-2030, când am putea să ne acoperim în integralitate consumul nostru de gaze naturale fără importuri.
Gazele de şist ar fi un bonus care ne-ar putea crea un şi mai mare avantaj dacă am avea şansa să le producem, adică dacă am putea depăşi riscurile pe care le întrevede populaţia. Din punctul meu de vedere, o tehnologie care nu este acceptată de populaţie nu există. Avem cazul Franţei, cazul Bulgariei, în ceea ce priveşte gazele de şist, sau al Germaniei referitor la energia nucleară, după explozia de la Fukushima. Ne trebuie neapărat un mod extrem de transparent de difuzare a informaţiei şi de explicare în detaliu a riscurilor şi a tehnologiei astfel încât populaţia să îşi dea seama că este în avantajul ei şi nu sunt riscuri pentru viaţă sau pentru mediu. Altfel, cu un conflict continuu, cu o situaţie de tensiune, nu o să putem face nimic. Nu avem nevoie de niciun fel de dispute care să blocheze valorificarea unei resurse sau a alteia.
Avem nevoie de înţelepciune şi atrag atenţia asupra unui factor – timpul. Pentru România timpul a expirat, pentru că greşelile din ultimii ani ne-au adus la limita suportabilităţii din partea consumatorului. Până acum ne-am mai permis să greşim, să abandonăm o politică sau să revenim asupra ei, dar acum nu mai putem pentru că şi industria şi populaţia sunt la limita de suportabilitate.
Pe cine dezavantajează cel mai mult eşecul Nabucco?
Bulgaria, România, Ungaria, Austria aveau gaze dintr-o singură sursă. Aceasta este zona cea mai afectată de eşecul Nabucco. România şi Bulgaria au de recuperat un mare decalaj din punct de vedere economic şi tehnologic faţă de statele vest europene, au cel mai mic grad de convergenţă şi tocmai acestea primesc o lovitură. in zona cu cel mai mare grad de risc respectiv achizitia de materii prime energetice Politicile europene trebuie modificate, este nevoie de un transfer al tehnologiilor de înaltă eficienţă din partea de vest a Europei către cea de est in vederea creasterii eficienţei şi gradului de competitivitate a acestei zone pentru a intra pe piaţa globală. Europa este puternic afectată în zona materiilor prime şi a costurilor acestora, dar ar putea intra pe piaţa globală pe zona de cercetare-dezvoltare de export de tehnologie de inalta eficienta. Ceva trebuie să se întâmple în politicile Europei, dar de data acesta folosind cu adevărat o voce unică.
Europa trebuie să îşi analizeze resursele de materii prime de pe cuprinsul tuturor statelor membre şi sa promoveze valorificarea eficientă a acetora în ansamblul european. Dacă România are cupru, pot fi aduse tehnologii de înalta eficienta in vederea valorificarii minereului dintr-un zăcământ sărac, de exemplu, pentru o extragere cu un randament de 90%. Aştfel, dependenţa Europei de 70% materii prime neenergetice din import se va diminua. Pentru noi înseamnă valorificarea unei resurse, pentru că statul pierde dintr-o resursă, dar câştigă din colectarea de venituri în urma exploatării. Înseamnă şi o activitate economică, locuri de muncă şi valorificarea eficientă a resurselor de materii prime
Pentru Europa înseamnă materie primă pe care o ia din interior şi nu din import. De asemenea, înseamnă valorificarea echipamentelor de înaltă eficienţă produse tot în Europa.
Ceea ce s-a întâmplat prin împărţirea intereselor între cele două proiecte – Nabucco şi TAP – a demonstrat că, din punct de vedere al strategiilor şi politicilor energetice, Europa nu are o voce unică. Apar fenomenul naţionalist, protecţionismul şi fenomenul interesului commercial patriotard, care primează în defavoarea interesului strategic şi de securitate al altor state europene.
Liberalizarea preţului la energie afectează mai mult populaţia sau industria?
Industria resimte un şoc şi spune că va fi obligată să închidă activitatea, iar închiderea unor activităţi atât de mari înseamnă disponibilizarea unui număr foarte mare de persoane care înseamnă costuri suplimentare la bugetul de stat. Aceste costuri nu au fost prevăzute în proiecţia bugetară şi, prin urmare, afectează alte costuri, pentru că aceste sume trebuie preluate de undeva. Omul disponibilizat este însă la limita de subzistenţă, nu îşi va permite costurile atât de mari ale facturii la energie. Nu putem nici să nu ţinem seama de acest lucru, pentru că între noi şi Germania sau Franţa diferenţa de salarizare este de 8-10 ori în defavoarea noastră. Ca atare, consumatorul casnic trebuie să fie ajutat o perioadă mai îndelungată de timp decât ar fi cazul, să zicem, în Germania. Trebuie să creăm locuri de muncă şi să creştem salariile pentru a face faţă unor costuri mai mari. Este un cerc vicios, nu putem ieşi din el fără reanalizarea tuturor politicilor economice şi sociale şi, mai ales, rediscutarea lor cu partenerii noştri europeni.
România s-a angajat însă la respectarea unui anumit calendar al liberalizării…
Rediscutarea politicilor poate fi făcută ieşind în întâmpinarea eventualelor întrebări ale Uniunii Europene, care ar putea să ne reproşeze că, deşi ne-am angajat la un calendar de liberalizare, solicităm schimbarea lui. Atunci când s-a stabilit calendarul era o altă situaţie, nu erau aceleaşi date. Criza nu s-a diminuat, aşa cum se preconiza în 2009, ci s-a accentuat. UE este în recesiune, Italia anunţă scădere economică, iar consumul de gaz a scăzut în Europa cu 53 de miliarde de metri cubi pe an. Pe primele 6 luni, livrările Gazprom au scăzut în toată Europa cu 33%. Înregistrăm o adâncire a crizei şi a efectelor ei, faţă de ce s-a prognozat în 2009. Atunci se credea că vom avea Nabucco, dar nu îl avem şi varianta gazului ieftin din Azerbaidjan a dispărut.
Ţintele 20-20-20 pe care Europa şi le-a fixat până în 2020 sunt în acest moment în eşec. Acest eşec însemnă pentru Europa un deceniu pierdut, adică încă 4000 de miliarde de euro plătiţi pentru a reintra în ţintele strategice. Este un cost suplimentar pe care astăzi Europa nu ştie de unde îl va plăti, pentru că băncile au credite neperformante de peste 10 miliarde de euro şi sunt acuzate public de cartel şi investigate, deci resursa financiară nu mai este disponibilă. În al doilea rând, în planul competiţiei globale Europa este puternic dezavantajată de situaţia creată în SUA prin scăderea preţului la gaze şi automat la energie. Asistăm la delocarea unor industrii întregi către zona cea mai competitivă de energie şi avantajul se mută în piaţă pentru produsele americane şi în defavoarea celor europene.
Ce demersuri trebuie făcute pentru o amânare a liberalizării? Care sunt paşii, ce se poate face?
Se lucrează pe proceduri europene pe care instituţiile române trebuie să le acceseze. Suntem în faţa unui eşec care este independent de România. Prin urmare, avem argumentaţia necesară pentru a redeschide procedura europeană, de a informa Comisia Europeană şi organismele financiare chiar la primele negocieri (pentru un nou acord cu FMI n.r.) pe care le vom avea cu acestea. Putem aduce în discuţie argumentele necesare actualizând cifrele, datele de natură economică, ale politicilor pe care trebuie să le revizuim. Orice blocare în setul de angajamente asumate va genera repercusiuni foarte grave din punctul de vedere al suportabilităţii, în primul rând în zona industriei.
Pentru că nu putem oferi niciun fel de ajutor, pentru că riscăm infringementul pentru ajutoare de stat, cea mai bună abordare este cea a politicilor naţionale, respectând tratatul. Suntem nediscriminatorii atunci când abordăm programul de liberalizare unitar, la nivel naţional, decalând doar termenele. Totul cu argumente. În caz contrar riscăm să intrăm în insolvenţă cu încă 90.000 de firme. Riscul ar putea fi chiar mai mare. Cred că acestea sunt argumentele pentru a nu crea în România o zonă de vulnerabilitate suplimentară din punct de vedere economic. Din fericire, România se dovedeşte astăzi o zonă cu de stabilitate, pace socială, stabilizare economică şi nu putem să vulnerabilizăm această zonă de minimă siguranţă. Este cunoscut faptul că suntem într-o zonă de risc maxim pentru costurile pe care le avem cu materiile prime energetice din import. Nu avem forţa economiei germane, spre exemplu, să putem absorbi o creştere de preţuri fără ca industria să o resimtă.
La noi, un şoc în zona preţurilor ar pune în genunchi ramuri industriale. Dar cel mai grav este faptul că ar încuraja delocarea unor industrii întregi. În momentul actual există un mult mai mare avantaj competitiv în lumea arabă, unde statele şi-au dat seama că ar putea să multiplice încasările prin valorificarea materiilor prime pe teritoriul lor decât prin vânzarea propriu-zisă a acestora. Aşa fac locuri de muncă în ţara lor, cu un circuit economic închis în bugetul lor naţional şi cu un avantaj multiplicat în plan economic. Faptul că au început să le facă oferte marilor companii din domeniul siderurgic îi va determina pe cei de genul Mittal să nu stea prea mult pe gânduri. Când acestor companii le scad profiturile, nu au niciun angajament sentimental să rămână în Europa şi se mută acolo unde au cel mai mare avantaj competitiv.
Riscul este că ni se va disponibiliza subit o forţă de muncă ce nu poate fi absorbită imediat. Riscul neabsorbţiei acestei forţe de muncă specializate este migrarea. Unii nu reuşesc să găsească un loc de muncă în domeniu, apare fenomenul deprofesionalizării şi pierdem o resursă umană vitală pentru sănătatea economică a României. După părerea mea, aceasta este cea mai mare vulnerabilitate – resursa umană. Noi nu avem în momentul de faţă un circuit închis dinspre educaţie/formare profesională spre locurile de muncă şi se produce o ruptură exact în zona de aplicaţie. Tinerii pleacă pentru că industria românească nu are tehnologiile care să le permită cercetarea aplicativă. Dacă cele mai bune creiere migrează, România o să rămână în aceeaşi stare de incapacitate de soluţionare a problemelor.
Forţa de muncă disponibilizată se va regăsi şi pe bugetul de sănătate, pentru că ducând o existenţă la limită, sănătatea oamenilor devine precară şi avem un cost suplimentar la sănătate, unde bugetul este 3,5% din PIB spre deosebire de Franţa, care alocă 9% din PIB. O să avem o populaţie îmbolnăvită, cu şanse tot mai mici de a fi tratată şi o categorie de forţă de muncă vitregită de cele mai bune valori din cauza migraţiei în faţa celor mai mari provocări generate de criză, de lipsa de siguranţă în domeniul energiei.
Dacă aducem toate aceste argumente pe masa Comisei Europene este de înţeles că trebuie să accepte că este nevoie ca setul de politici să se schimbe. Nu doar noi trebuie să schimbăm politicile, Europa întreagă se află în faţa unui deceniu pierdut. Acum este mai uşor de înţeles, pentru că eşecul ne afectează pe toţi.
Să încheiem, totuşi într-o notă optimistă. Ce atuuri are România? Cum poate atrage investitorii?
Suntem pe locul 3 în Europa privind gradul de independenţă energetică. Ne-a dat Dumnezeu materii prime energetice – şi neenergetice – care sunt cel mai mare avantaj competitiv al României. Avem două zone în care am putea spune că excelăm – energia şi agricultura. Acestea sunt şi cele mai importante pentru viaţa unei societăţi: agricultura pentru că oferă hrană, iar energia pentru că aduce plusvaloare. De asemenea, suntem plasaţi într-o regiune unde toţi ceilalţi sunt deficitari şi am putea fi exportatori de energie.
Agricultura şi energia ne vor da şansa unei revoluţii industriale şi de aici am putea pleca la recucerirea României. Abia de aici încolo vom putea oferi capitalului românesc şansa să se relanseze. Aceste două domenii nu mai pot fi delocate. Dacă produc energie fotovoltaică la Agigea nu pot să delochez soarele de acolo sau dacă produc porumb în Insula mare a Brăilei, nu are nimeni avantajul Insulei Mari a Brăilei. Trebuie să creăm societăţi ESCO (n.r. societăţi de servicii energetice), acestea nu pot fi delocate, pentru că oferă servicii într-un anumit loc. Pot fi valorificate şi biomasa sau microhidroenergia de pe râuri interioare Astfel, creăm locuri de muncă în domenii care nu pot fi delocate.
Nota pentru România este în continuare optimistă, dar atrag atenţia asupra unui factor crucial – timpul. Nu trebuie să încălcăm o regulă de aur – să nu transferăm generaţiilor viitoare povara pe care ar fi trebuit să o ducem noi. În termeni creştini, fiecare are crucea lui, aşa că noi e bine să ne ducem crucea noastră, nu să o transferăm copiilor. Am fi de neiertat pentru generaţiile viitoare dacă atunci când am avut obligaţia să acţionăm nu am făcut-o.
COMMENTS