Agroserv Măriuța, compania care deține brandul de produse lactate Lăptăria cu Caimac, a debutat vineri, 21 mai, pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB). Acțiunile sunt tranzacționate sub simbolul MILK. Listarea companiei vine în urma unui plasament privat încheiat pe 26 aprilie 2021 prin care Agroserv Măriuța a atras 19,4 milioane de lei de la investitorii din piața de capital, cea mai mare sumă atrasă printr-un plasament privat de acțiuni pe piața AeRO. Listarea acțiunilor a avut loc la 15 zile lucrătoare de la data închiderii plasamentului, reprezentând cea mai rapidă listare de acțiuni pe piața AeRO.
„Ultima jumătate de an a reprezentat o perioadă efervescentă și plină de realizări pentru Lăptăria cu Caimac. Dacă la finalul lui 2020 am intrat pentru prima dată la Bursă cu emisiunea de obligațiuni, astăzi completăm oferta adresată investitorilor cu listarea actiunilor. Sunt două momente importante pentru noi, iar răspunsul primit ne arată că în acești trei ani de activitate am reușit să ne poziționăm cu succes pe segmentul de piață pe care îl ținteam, cel premium, și să devenim o companie de interes și din punct de vedere al participării la capital, nu doar al produselor de calitate. Iar planurile noastre sunt ambițioase și în ceea ce privește viitorul. Fondurile atrase acum ne permit sa mergem mai departe cu dezvoltarea stației de spălare sticle și borcane, prin care ne propunem să reciclăm și să reutilizăm ambalajele produselor noastre. În felul acesta ne putem atinge obiectivul principal, ca în 2030 să fim o companie carbon neutral”, spune Adrian Cocan, Manager de proiect al Lăptăriei cu Caimac.
În aprilie 2021, compania a derulat un plasament privat prin care a vândut un număr de 431.020 acțiuni la un preț de 45 lei/acțiune. Plasamentul a fost suprasubscris de 3,6 ori, în total fiind înregistrate subscrieri de aproximativ 70 milioane de lei, în condiţiile în care subscrierea maximă pe investitor a fost limitată la un milion de lei.
„Agroserv Măriuța este una dintre poveștile de succes ale antreprenoriatului românesc. În mai puțin de patru ani de la reorientarea business-ului și crearea produselor Lăptăria cu Caimac, compania reușește să convingă investitorii din piața de capital de soliditatea afacerii și a strategiei de dezvoltare. Echipa Agroserv Măriuța începe astăzi o nouă etapă în dezvoltarea companiei și ne bucurăm că antreprenorii din spatele brandului Lăptăria cu Caimac au ales bursa și investitorii din piața de capital pentru a-și finanța planurile de creștere. Traseul accelerat al companiei la bursă, de la primul pas făcut în decembrie anul trecut cu obligațiuni, la listarea companiei pe piața AeRO din această zi, demonstrează capacitatea pieței de a susține antreprenorii români. Felicităm întreaga echipă Agroserv Măriuța și, totodată, intermediarul, BT Capital Partners”, afirmă Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.
Plasamentul privat de acțiuni și listarea au fost intermediate de BT Capital Partners, divizia de investment banking și piețe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, în calitate de Intermediar și Consultant Autorizat.
„Ne bucură să fim parte la povestea de succes a companiei din spatele brandului Lăptăria cu Caimac și suntem onorați că le putem fi alături pe drumul finanțării pe piața de capital. Colaborarea strânsă cu echipa Lăptăriei și autoritățiile pieței de capital a făcut posibilă listarea acțiunilor în doar 3 săptămâni de la închiderea plasamentului privat, confirmând încă o dată succesul proiectului și misiunea noastră de a asigura liantul între companii, investitori și piață de capital”, declară Daniela Secară, director general BT Capital Partners.
Agroserv Măriuța a fost asistată în procesul de listare de Schoenherr, una dintre firmele internaționale de avocatură ce activează pe piața din România încă din 1996, oferind consultanță în domenii precum servicii financiare, energie, construcții, retail sau IT&C.
Procesatorul de lactate a făcut primul pas pe piața de capital în noiembrie 2020, când a derulat un plasament privat prin care a vândut obligațiuni denominate în euro, în valoare de 3 milioane euro, tranzacționate din decembrie 2020 pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT), sub simbolul MILK25E. Agroserv Mariuta este prima companie cu activitate în domeniul lactatelor care a listat obligațiuni pe SMT-ul bursei.
Agroserv Măriuța SA a fost înființată în anul 1994 și până în 2018 a avut exclusiv activități agricole, cultură mare (grâu, orz, rapiță, triticale, porumb, lucernă și altele, pe o suprafață de 3.000 ha) și fermă de vaci de lapte (cu peste 2.700 animale). Începând cu anul 2018 a pus în funcțiune o fabrică modernă de lactate și a lansat brandul Lăptăria cu Caimac, un brand care a înregistrat o creștere rapidă în preferințele consumatorilor datorită produselor de înaltă calitate.
COMMENTS