Proiecția indicatorilor bugetari pentru perioada 2020 – 2026 a prezentat încă de la început o traiectorie problematică a evoluției veniturilor și cheltuielilor statului. Ajustarea deficitului public, solicitată sistematic de Comisia Europeană pentru revenirea în interiorul criteriului de -3% din PIB (sub amenințarea pierderii de importante fonduri pentru dezvoltare), a fost prevăzută defectuos și va eșua previzibil.
Proiecția indicatorilor bugetari pentru perioada 2020 – 2026
Dacă în 2020 și 2021, datele oficiale publicate de Ministerul Finanțelor au confirmat valorile prevăzute în programul oficial asumat, deja în 2022 s-a ajuns la bifarea doar aparentă deficitului prevăzut. Execuția a dus la nivelul de -5,7% din PIB așteptat, dar pe bază de venituri și cheltuieli reduse fiecare cu circa 1,7 puncte procentuale (32,2% față de 33,9% planificat pe partea de venituri, respectiv 37,9% față de 39,6% planificat pe partea de cheltuieli).
Practic, încasările s-au blocat din nou la pragul de 32% din PIB (cu aproape o zecime din bani europeni), ceea ce ar fi trebuit să fie previzibil și nu existau premise pentru a se duce spre un iluzoriu 35% în acest an. În care proiecția oficială vedea maximul de ajustare, atât pe soldul cash (-1,34 pp), cât și la soldul pe contabilitatea europeană ESA (-1,8 pp !!). Cele două urmând să meargă în tandem până în 2026, după ce nu au reușit să se întâlnească în cei trei anteriori.
Cât despre ajustarea structurală, foarte bizar așezată în proiecția oficială, 1,56pp între 2020 și 2021 dar numai 0,48 pp între 2021 și 2022, pentru a accelera la 1,87 pp pe parcursul anului curent, era previzibil un eșec. Iar în 2024, altă reducere de 1,08 pp după cea de 1,87 pp ține de wishful thinking și nu de realitatea obiectivă.
De fapt, ratarea programului s-a făcut în partea a doua a lui 2022, când deficitul ar fi trebuit să se ducă spre -5% PIB. Cheltuielile au crescut la mijlocul lui 2023 de la 17% în S1 2022 la 17,6% în S1 2023, absolut normal dacă facem trimitere la proiecția de ajustare. Realitatea este că nu acolo este problema din perspectiva uzanțelor europene, 39% din PIB fiind chiar o abordare strânsă a alocărilor publice.
E musai să urcăm cu veniturile măcar spre 36% din PIB (oricum puțin din perspectivă europeană) iar asta nu se poate face fără a crește taxarea. Așezarea ajustărilor în programul oficial, mai mici la început și mai mari în apropierea alegerilor care vor veni în rafală anul viitor este cauza directă a situației fără ieșire din prezent.
Cum a ajuns un program să prevadă reducerea cheltuielilor bugetare cu patru puncte procentuale între 2022 și 2026 ? De unde să se taie, de la sănătate, de la învățământ sau de la bugetari, care, (după cum arată orice statistică europeană) sunt după număr exact pe la media UE ? Și, dacă ar ieși cumva socoteala asta, să ne mirăm de ce nu construim spitale, avem tot mai mulți analfabeți funcțional și servicii publice slabe.
Tehnic, de ce ar trebui să avem prevăzut un deficit structural minim în 2024 (2,71% din PIB, jumătate față de 2022, cum s-o face ajustarea nu a arătat nimeni) pentru a-l expanda înapoi la 3,13% în 2026 ? Care ar fi logica îndepărtării din nou de acel medium term objective atins în 2015 și abandonat ulterior ? Sunt întrebări legitime, mai ales în condiții de creștere economică previzionată a fi robustă. Când deficitele ar trebui să fie minime spre inexistente, cele blocate călduț-mulțumitor, pe post de reușită, imediat sub pragul de 3% fiind rezervate pentru perioade dificile, de recesiune.
COMMENTS