Grupul TeraPlast nu numai că este unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor și cel mai mare procesator de PVC din România, dar este și de aproape doi ani vedeta Bursei de Valori București. Iar pandemia nu a oprit activitățile grupului ba dimpotrivă „a existat o cerere foarte mare, atât de mare încât noi, dar și alți jucători de pe piața instalațiilor, nu am putut face față cererii și am fost dincolo de limita capacităților de producție”. spune directorul general Alexandru Stănean în interviul acordat revistei noastre. „O astfel de grozăvie, un eveniment de tipul Back Swan este imposibil de anticipat, dar ne-am adaptat. Am fost proactivi, am anticipat și am reușit să marcăm rezultate record în 2020 pentru Grupul TeraPlast. Suntem o organizație care are dinamismul în ADN”, conchide domnia sa.
Grupul TeraPlast a fost pentru 2020, și în continuare în 2021, vedeta BVB București. Cum s-a ajuns la această performanță? Care a fost strategia companiei?
Piața de capital este o oglindă. În ansamblu, în ea se reflectă o economie, iar în particular, pentru un emitent, performanțele sale și încrederea pe care o are din partea investitorilor. Iar noi am ajuns să avem suportul acționarilor noștri, livrând rezultate. Încrederea acționarilor ne obligă să facem eforturi suplimentare să nu îi dezamăgim.
Marcăm 125 de ani de istorie, cu multe perioade de dezvoltare, diversificare, adaptare, plini de proiecte de investiții derulate cu succes, cum au fost deschiderea fabricii din Serbia sau fabrica de reciclare.
Anul trecut au fost câteva aspecte care au marcat evoluția bună pe Bursa de Valori București, dincolo de trendul pozitiv care a existat la nivel global pe piețele de capital. Am avut vânzarea diviziei de produse din oțel către Kingspan – un exit la momentul oportun din perspectiva noastră, care a întărit capitalurile Grupului.
Al doilea factor de accelerare a valorii acțiunilor a fost reprezentat de investițiile anunțate, un semnal că noi creștem și businessul va fi mai mare. Avem proiecte de 32 milioane de euro în derulare în acest an: extindem capacitatea divizei Instalații, majorăm puternic procesarea la fabrica de reciclare și construim o nouă unitate de ambalaje biodegradabile.
Avem ca obiectiv să atingem statutul de cel mai mare procesator de polimeri din Estul Europei, cu creșteri în procente de două cifre pentru următorii cinci ani și o rată EBITDA de peste 15%. Este un plan bine pus la punct cu ținte precise, realizabile și suntem chiar puțin înaintea graficului.
Pandemia a lovit puternic companiile de construcții iar unul din efecte este scumpirea materiilor prime: cum se resimte acest lucru în industria în care activaţi? Cum a influenţat pandemia, în general, businessul companiei? Ce schimbări a impus?
Trebuie să luăm toate aceste teme enumerate de dumneavoastră într-o ordine cronologică, pentru că există o relație de cauzalitate. Adaptarea la condițiile impuse de criza sanitară a fost rapidă și relativ facilă pentru că suntem o organizație care are dinamismul în ADN. Am făcut ședințe online, s-au impus reguli clare de igienă și distanțare.
Însă dincolo de restricții, activitatea a continuat, am avut infuzii de fonduri publice în economie, șantierele au rămas deschise și a existat o cerere foarte mare. Atât de mare încât noi, dar și alți jucători de pe piața instalațiilor, nu am putut face față cererii și am fost dincolo de limita capacităților de producție, iar acesta a fost unul dintre motivele pentru care am deschis investiții accelerate în unitățile de producție. O astfel de grozăvie, un eveniment de tipul Back Swan este imposibil de anticipat, dar ne-am adaptat. Am fost proactivi, am anticipat și am reușit să marcăm rezultate record în 2020 pentru Grupul TeraPlast.
Acest context al stimulării economiei este un fenomen global. Guvernele au disponibilizat fonduri impresionante pentru infrastructură pe toate meridianele. Și atunci, natural, a apărut cererea care mai departe, ca exces, se transmite în prețuri.
Avem cel mai mare nivel al prețurilor materiilor prime din ultimii 5 ani. Sunt majorări cuprinse între 70% și 140% în ultimul an. Sunt costuri transferate mai departe pe lanț pentru că există o limită de absorbire, prin eficientizare. Noi ne aflăm la mijloc pe lanțul valoric. Atât timp cât producătorii de polimeri cresc prețurile suntem și noi forțați, la rândul nostru, să transferăm aceste majorări către clienți.
În medie, prețurile materialelor de construcții au crescut cu 40% în ultimele 5-6 luni. Dar prețul e doar o latură a problemei. Cererea mare, perturbările pe lanțurile logistice creează o problemă de disponibilitate și sunt companii care chiar au deficiențe. Din această perspectivă suntem imuni pentru că am intrat în acest context deja pregătiți. Am avut o strategie de mai mulți ani, de diversificare și securizare prin contracte pe termen lung a aprovizionării. Avem furnizori efectiv în toate colțurile lumii, din Orientul Îndepărtat până în America și am fost acoperiți în această perioadă, fără a fi afectați.
Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor. Cum arată profilul de astăzi al grupului Teraplast ținând cont de construcția fabricii de folii biodegradabile și de achiziția Somplast?
Avem nevoie de o strategie de dezvoltare și extindere, însă una care să fie și durabilă; businessul trebuie să aibă două axe: oameni și mediu. Vrem și suntem responsabili în tot ce facem și de aceea începând din 2020, proiectele noastre au o componentă apreciabilă de responsabilitate față de mediul înconjurător.
Avem proiecte mari de dezvoltare organică, de extindere pe noi segmente de piață, dar în același timp vizăm și achiziții în tot acest proces al nostru de dezvoltare. Toate ne vor transforma în cel mai mare procesator de polimeri din Europa Centrală și de Est.
Cum vedeți anul 2021? Cum evoluează numărul de comenzi? Ce proiecte importante aveţi în lucru şi care sunt piețele pe care doriți să vă extindeți?
E un an în care ne concentrăm puternic pe investiții. Pornim prin a ne asigura baza. Consolidăm afacerile acolo unde suntem lideri, pe piața canalizărilor exterioare din PVC și cea a granulelor din PVC. Dezvoltăm capacitățile astfel încât să răspundă cererii.
Mai mult de jumătate din investițiile din acest an merg către o creștere de 50% a capacităților de la divizia de Instalații. În paralel, intrăm sau ne extindem pe alte nișe care au potențial. Avem TeraBio Pack, proiectul fabricii de folii biodegradabile, o investiție de 11,8 milioane de euro, un pas esențial de intrare pe un segment unde ne propunem să ajungem în vârf.
Producția urmează să se demareze la finalul lunii septembrie. E un proiect apropiat de sufletul nostru pentru că nu arată doar grijă pentru mediul înconjurător, ci și pentru mediul macroeconomic. Pe această piață de 300 de milioane de euro, jumătate din ambalajele flexibile sunt importate acum, iar noi vrem să venim cu ofertă din producția internă.
La TeraPlast Recycling dublăm capacitatea de procesare a deșeurilor, ceea ce ne va face cel mai mare producător de PVC rigid reciclat micronizat din Europa.
Care sunt provocările ridicate de noile tendințe privind digitalizarea, energia verde?
Le descriem deocamdată ca tendință, unde cuvântul în sine are o notă de a fi la modă, dar tendința se va transforma în normă. Dezvoltarea durabilă include aceste două teme, digitalizare și grijă pentru mediu. Digitalizarea oferă o oportunitate fantastică de eficientizare și creștere a productivități. Grija pentru mediu are beneficii pe termen lung.
În 2019, în Uniunea Europeană, investițiile legate de atenuarea efectelor schimbărilor climatice s-au ridicat la 175 miliarde de euro. Cifra va păli ca dimensiune în anii următori.
Banca Centrală Europeană își revizuiește mandatul și își va asuma un rol în combaterea schimbărilor climatice, ceea ce ulterior se va vedea în reglementări de finanțare. Pe piața bondurilor vedem cum așa numitele obligațiuni verzi, sau cele sociale, au suprasubscrieri de câteva ori la emitere, semn că investitorii nu se uită doar la randamentele oferite, ci și la ce se va întâmpla cu banii. Avem fonduri mari care anunță că nu vor mai face plasamente în industrii dăunătoare mediului.
În viitorul nu foarte îndepărtat vom ajunge în situația în care toate companiile mari și toate companiile listate vor fi nevoite să aibă o strategie de sustenabilitate, un set de obiective, să urmărească și raporteze evoluția dezvoltării lor durabile. Și vor fi elemente parte din rapoartele trimestriale sau anuale. Aceasta este realitatea imediată pe care trebuie să o îmbrățișăm.
Suntem mândri că prin ceea ce facem am fost înaintea pieței. Strategia noastră de dezvoltare responsabilă a început să fie implementată încă de acum 6 ani, cu adoptarea pe scară largă a materialelor reciclate, prin investițiile în TeraPlast Recycling și construcția celei mai mari centrale de panouri fotovoltaice pe acoperiș din România. Investițiile durabile sunt încă la început în România, dar trebuie adoptate pe scară largă pentru că cei care nu o fac, riscă extincția.
Sunteţi o companie care a făcut şi face multe investiţii: a ajutat faptul că sunteţi listaţi încă din 2008? Cum apreciaţi relaţia cu finanţatorii, fie ei din mediu bancar, fie din piaţa de capital? Ce a însemnat pentru TeraPlast faptul că piaţa de capital românească a intrat în rândul emergentelor?
Listarea a fost unul dintre punctele de referință în evoluția noastră de 125 de ani. Recent, dar definitoriu. Listarea ne-a ajutat să ne dezvoltăm accelerat și astăzi suntem unul dintre cele mai mari grupuri antreprenoriale românești pentru că ne-am simțit obligați să livrăm performanță.
Listarea a crescut transparența companiei și a îmbunătățit guvernanța corporativă. Acest statut public al unei companii tranzacționate obligă la deschidere, însă deschiderea e de fapt normalul.
Cred că am dovedit de-a lungul timpului că modelul nostru de business, bazat pe creștere accelerată, este unul de succes. Prin interesul pentru titlul TRP, investitorii au arătat că au încredere în noi. Atunci când am avut ocazia, i-am răsplătit cu dividende pentru că noi credem în reciprocitate. Și ne mai place să credem că avem o înțelegere profundă a conceptului de valoare pentru acționari și preocupare în această direcție.
Iar rezultatele s-au văzut. Acțiunea TRP a fost inclusă în 2020 în indicele de referință BET de la BVB. În toamnă am fost una dintre cele 3 companii românești incluse în indicii FTSE Russell. Tot anul trecut am fost top-performer-ul Bursei de la București, iar această evoluție a continuat în semestrul 1 din 2021 când am fost cea mai profitabilă companie din indicele BET-TR.
Legat de relația cu mediul bancar, avem un atu important: un grad de îndatorare redus care ne oferă acces la credite în condiții avantajoase. Însă și pe acest front începem să dezvoltăm relații de sustenabilitate: TeraPlast este primul beneficiar al unui credit verde al BCR destinat TeraBio Pack – proiectul fabricii de ambalaje biodegradabile, unde avem și o cofinanțare prin ajutor de stat.
Cum vedeţi viitorul industriei în care activaţi şi rolul acesteia în strategia de ţară a României? Există șansa ca România să devină din „consumator” de produse de import în „exportator” de produse cu valoare adăugată?
Dacă ar fi să încep cu finalul întrebării dumneavoastră atunci trebuie să spun că noi facem eforturi în această direcție, de înlocuire a importurilor cu produse românești. Investim puternic pe segmente unde importurile domină pentru a avea ofertă internă și în același timp să ne extindem pe piețele externe. Acesta este planul cu ambajalele, un produs unde costul de transport scăzut îl face pretabil exportului.
Pe segmentul nostru principal, al infrastructurii, va fi determinant volumul de investiții publice. Sunt necesare, conform unui studiu BERD, investiții de peste 20 de miliarde de euro pentru a ajunge la standarde europene ale rețelei de apă și canalizare.
În funcție de alocările de fonduri publice și europene pentru dezvoltare proiectelor, ar însemna că avem de lucru între 20 și 40 de ani de acum încolo. Dar pentru a ridica standardele de trai trebuie să comprimăm timpul, să ardem repede etape.
Există soluții tehnice românești de înaltă calitate care ar trebui să primeze în proiectele dezvoltate. Din păcate, în unele cazuri sunt favorizate, chiar din faza de proiectare, prin cerințe tehnice, unele scumpe venite din import.
Și pentru că se discută mult despre PNRR în aceste zile, ce aşteptări aveţi de la PNRR şi celelalte programe de fonduri europene pentru sectorul construcţiilor? Cum apreciaţi forma actuală a PNRR: era loc de mai bine, trebuia o consultare mai largă, mai ales cu mediul privat?
Planul Național de Redresare și Reziliență e o oportunitate unică și oferă României șansa să recupereze decalaje față de statele UE. Sumele prevăzute pentru lucrări de apă și canal se apropie de 2 miliarde de euro. Necesarul l-am menționat mai devreme, deci e o diferență mare. Dar e un bun început dacă avem o implementare corectă.
Pe de altă parte, la dezbaterile pe PNRR s-a văzut că planurile sunt vagi sau făcute acum 40 de ani. Ne pare rău că proiectele pentru irigații au fost respinse, ele sunt necesare pentru a sprijini agricultura, acolo unde avem deficite comerciale foarte mari. Sperăm doar ca irigațiile să fie finanțate prin bugetul european multianual sau să aibă alocări de la bugetul național.
Despre TeraPlast
Teraplast compania-mama a Grupului TeraPlast, producător de materiale de construcţii controlat de omul de afaceri Dorel Goia, a încheiat anul 2020 cu un profit net consolidat de 78,6 milioane de lei, în urcare cu 102% faţă de 2019, la venituri totale de 397 de milioane de lei, plus 158%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza raportului financiar preliminar publicat miercuri la seară la bursă.
Compania menţionează că profitul business-urilor care îşi continuă activitatea în grup a fost de 32 de milioane de lei, în creştere cu 168,3% faţă de anul anterior, în timp ce profitul business-urilor Steel şi Profile Tâmplărie a fost de 46,7 milioane de lei, plus 72,8%.Business-urile care îşi vor continua activitatea în grup sunt TeraPlast Recycling, Teraglass şi business-urile de instalaţii şi granule din cadrul TeraPlast SA. Business-ul de ambalaje flexibile din bioplastic, TeraPlast Folii Biodegradabile SRL, va începe producţia în a doua parte a anului 2021. Este o investiţie greenfield de 12 milioane de euro, cofinanţată prin ajutor de stat.
Grupul TeraPlast avea la finele anului 2020 active totale de 728,8 milioane de lei, în urcare cu 5,1% sau 35,4 milioane de lei. Compania are 990,1 milioane de lei capitalizare în contextul în care de la începutul anului acţiunile TRP înregistrează o creştere de 29,7%, pe fondul unor tranzacţii de 48,6 milioane de lei, arată datele BVB.
COMMENTS