Alina Irinoiu este noul Director Financiar al Grupului MedLife

Alina Irinoiu este noul Director Financiar al Grupului MedLife

MedLife, cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală, anunță numirea Alinei Irinoiu în funcția de Director Financiar începând cu luna octombrie a acestui an. Anterior, poziția a fost deținută de Adrian Lungu care se retrage din grup pentru a se dedica unor proiecte personale.

Cu o expertiză bogată în domeniul auditului financiar, Alina Irinoiu a ocupat timp de patru ani funcția de Investor Relations Manager în cadrul MedLife, timp în care a coordonat departamentul de M&A pentru realizarea de tranzacții mici și medii, deținând pentru o scurtă perioadă și poziția de Deputy Chief Financial Officer. În prezent, MedLife este cea mai titrată companie de M&A pe piața serviciilor medicale private, cu o divizie dedicată activității de fuziuni și achiziții.

„Experiența ultimilor ani de a lucra într-o companie cu activitate atât de intensă în zona de achiziții, așa cum este MedLife, pe o piață dinamică, în continuă schimbare, reprezintă pentru mine cea mai mare provocare profesională de până acum. Cred cu tărie că, pentru a continua să consolidăm și să dezvoltăm serviciile medicale integrate ale companiei, este nevoie de o abordare inovatoare, de o înțelegere clară a transformărilor prin care trecem la nivel social și economic, dar și de o mentalitate deschisă, astfel încât să continuăm să răspundem nevoilor pacienților și business-urilor din România cu soluții medicale complexe. Acestea sunt principalele direcții care îmi vor ghida mai departe activitatea în MedLife, ca Director Financiar, și mă bucur că am privilegiul de a contribui, alături de colegii mei, la îmbunătățirea serviciilor medicale din România”, a declarat Alina Irinoiu.

Alina Irinoiu preia funcția de Director Financiar de la Adrian Lungu care a ocupat această poziție timp de 12 ani în cadrul grupului.

Adrian Lungu și-a început cariera în MedLife ca Business Controlling Manager, iar din 2011 a preluat atribuțiile de Director Financiar având un rol foarte important în consolidarea și dezvoltarea business-ului MedLife. În această perioadă a coordonat și integrat cu succes nu mai puțin de 48 de achiziții, implicându-se în mod susținut în investițiile greenfield pentru extinderea rețelei la nivel național. De asemenea, acesta a avut un rol cheie în procesul de listare a companiei la Bursa de Valori București în 2016, prima cea mai mare listare a unei companii private din domeniul medical, gestionând în același timp și toate procesele de finanțare structurată pe care grupul le-a avut pentru a-și acoperi nevoile de investiții. Pe parcursul activității sale, Adrian Lungu a contribuit în mod esențial la transformarea business-ului MedLife, atât prin dezvoltarea infrastructurii IT la nivel de grup, a proceselor de automatizare și software, cât și prin planificarea, implementarea și coordonarea procedurilor din zona de finance și administrare a bugetelor.

Sunt mândru de tot ce am construit în MedLife și am încredere că toate proiectele pe care le-am livrat în acești 12 ani constituie o bază solidă pentru dezvoltarea business-ului la nivel regional. Mă bucur că am făcut parte dintr-o echipă tânără și omogenă de profesioniști și sunt convins că Alina va susține mai departe cu succes angajamentul pe care MedLife și l-a luat față de clienți, parteneri, angajați și investitori, contribuind la dezvoltarea durabilă a sistemului medical din România”, a declarat Adrian Lungu.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0