Allianz-Țiriac a subscris în primele 9 luni din 2020 prime în valoare de peste un miliard de lei, în scădere cu 2,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Diminuarea a fost determinată exclusiv de vânzările mai mici de asigurări auto și de călătorie, o tendință naturală având în vedere impactul noului coronavirus asupra pieței auto și a turismului.
Pe de altă parte, creșteri semnificative ale vânzărilor au fost înregistrate la nivelul de asigurărilor de viață, sănătate și locuință. De exemplu, asigurările de viață au crescut cu 20% în primele 9 luni din 2020 și au ajuns să genereze 1 leu din fiecare 7 lei încasați din primele totale.
„Dincolo de efectele negative în plan medical, social și economic, pandemia COVID-19 a adus și schimbări pe care am reușit să le capitalizăm și să îi ajutăm pe clienții noștri să protejeze ceea ce contează pe ei. Locuința a devenit mai mult decât spațiul de relaxare și petrecere a timpului cu familia, a devenit principalul scut de protecție împotriva noului coronavirus și a beneficiat de mai multă atenție, inclusiv prin asigurare. Totodată, am remarcat un interes mai mare pentru protejarea vieții și sănătății, urmat de acțiune prin închierea unei asigurări. Aceste tendințe sunt îmbucurătoare, fiind semnalul că avem capacitatea de a reduce mai rapid decalajul de protecție financiară”, a declarat Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac.
Allianz-Țiriac a rămas un sprijin puternic pentru clienții săi și a plătit despăgubiri totale în valoare de peste 500 milioane de lei în primele 9 luni din 2020.
Rata combinată se situează la un nivel confortabil de 90,6%, în scădere cu 2,6 puncte procentuale față de luna septembrie 2019. Portofoliul echilibrat, controlul riguros al costurilor operaționale și frecvența mai mică a daunelor ca urmare a restricțiilor de mobilitate au permis îmbunătățirea profitabilității operaționale cu circa 25%.
Allianz-Țiriac a continuat să pună oamenii pe primul loc – clienți, angajați, parteneri – iar în același timp a rămas consecventă principiilor sale de a oferi produse și servicii rapide și de calitate. În ultimele luni am lansat o serie de produse noi și servicii digitale pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale clienților, dar și pentru a ne adapta contextului generat de noul coronavirus.
Pentru a permite clienților să aibă grijă în continuare de sănătatea lor am introdus gratuit în acoperirile polițelor de sănătate, servicii de consultanță medicală la distanță. Am extins acoperirile polițelor de călătorie în străinătate prin includerea riscului de infectare cu COVID-19, am dezvoltat serviciul de soluționare digitală a daunelor Claims Tracker pentru toate asigurările auto. Printre produsele nou lansate în plină pandemie, se numară asigurarea de răspundere pentru magistrați, unică pe piață, dar și o nouă asigurare de răspundere civilă pentru persoane fizice.
COMMENTS