Alpha Bank Romania anunță lansarea acordării creditelor de nevoi personale într-un proces 100% digital. Creditul Alpha Rapid oferă acum clienților posibilitatea de a accesa rapid și convenabil finanțări pentru nevoile personale 100% online, în aproximativ 30 minute, la orice oră și în orice zi a săptămânii.
Procesul de obținere a unui credit de nevoi personale Alpha Rapid devine simplu și rapid. Clienții pot solicita creditul oricând, complet digital, fără să participe la un video interviu cu un operator uman. Tot ce trebuie să facă este să acceseze pagina de internet a băncii www.alphabank.ro de pe orice dispozitiv dotat cu cameră video și conectat la internet.
Procedura este una extrem de ușoară și prietenoasă, fiind necesară doar cartea de identitate, pe baza căreia se face identificarea online și se colectează datele necesare. La finalul acestui proces automatizat de acordare a creditului, clienții vor primi banii direct în contul curent, iar contractul de credit semnat digital atât de client cât și de banca va fi primit prin e-mail.
„Această nouă inițiativă reflectă angajamentul nostru continuu de a aduce soluții inovatoare și accesibile pentru clienți. Redefinim experiența de a obține un credit, eliminând barierele de timp și spațiu, oferind maximă flexibilitate. Alpha Rapid 100% digital se adresează atât clienților existenți, dar mai ales, spre deosebire de alte produse din piață, clienților noi, care vor sa înceapă astfel relația cu Alpha Bank Romania”, a declarat Maria Bogodai, Director Divizia Banking Persoane Fizice la Alpha Bank Romania.
Principalele caracteristici ale creditului de nevoi personale Alpha Rapid:
- Proces 100% online, fără a fi necesar un video interviu;
- Accesibilitate de pe orice dispozitiv cu cameră video și conexiune la internet;
- Rapiditate în aprobare și disponibilitatea fondurilor;
- Suma maximă – până la 49.000 lei;
- Perioada de acordare – până la 5 ani;
- Disponibil în ambele variante de dobândă – fixă și variabilă
- Zero comision de acordare.
Alpha Bank Romania rămâne la dispoziția clienților săi, oferind soluții financiare inovatoare pentru a satisface nevoile diverse ale comunității. Pentru mai multe informații despre cum se poate obține 100% online creditul de nevoi personale Alpha Rapid, vă invităm să vizitați pagina de web https://www.alphabank.ro/creditonline
Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare și financiare din Grecia. Activitățile internaționale ale Grupului se extind pe lângă România, și în Regatul Unit, Luxemburg și Cipru.
Alpha Bank Romania este o instituție financiară aflată printre primele 10 bănci din țară, cu operațiuni de bancă universală. Bancă sistemică, cu o prezență națională de peste 27 de ani, Alpha Bank Romania oferă o gamă largă de servicii și produse moderne atât pentru persoane fizice, cât și pentru IMM-uri și segmentul corporativ.
Alpha Bank Romania este una dintre instituțiile financiare care a inovat sectorul bancar românesc, fiind prima bancă ce a lansat pe piața locală o aplicație care transformă un dispozitiv mobil android într-un terminal POS. Totodată, în 2019 a realizat prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România, după ce în 2001 a fost prima bancă ce a introdus în oferta sa creditele pentru locuințe.
COMMENTS