Alpha Bank România finanțează achiziția de locuințe prin programul „Noua Casă” și în 2023

Alpha Bank România finanțează achiziția de locuințe prin programul „Noua Casă” și în 2023

Alpha Bank România continuă acordarea de credite “Noua Casă” și în ediția din acest an a programului de facilitare a achiziției de locuințe. Banca oferă creditul “Alpha Housing Noua Casă” cu o dobândă de 2% + IRCC (indicele de referință pentru creditele consumatorilor) și comision 0 pentru analiza dosarului.
Avansul minim necesar este de 5% pentru locuințele cu un preț mai mic sau egal cu 70.000 euro, echivalent în lei, și minim 15% pentru locuințele cu prețul cuprins între 70.001 euro și 140.000 euro.
“Continuăm și anul acesta implicarea în programul Noua Casă, o inițiativă care rămâne importantă pentru piața locală. Alpha Bank România este recunoscută pentru expertiza sa în creditarea ipotecară, fiind permanent preocupată să ofere clienților cele mai bune soluții de finanțare”, a declarat Maria Bogodai, Director Segment Persoane Fizice, Alpha Bank România.
Alpha Bank România oferă o gamă completă de produse ipotecare, cu dobânzi fixe în primii 5 ani ai creditului sau variabile, în lei sau euro, pentru cei care doresc să își achiziționeze o locuință sau să construiască o casă. Totodată, banca oferă soluții dedicate clienților care se orientează spre locuințe eficiente din punct de vedere energetic, prin intermediul creditului “Alpha Green”.
Banca oferă, de asemenea, soluții complete pentru asigurarea locuinței finanțate. Opțional, clienții pot achiziționa o asigurare de viață și o asigurare completă care acoperă riscul de șomaj și incapacitate temporară de muncă.
Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare și financiare din Grecia. Activitățile internaționale ale Grupului se extind pe lângă România, și în Regatul Unit, Luxemburg și Cipru.
Alpha Bank Romania este o instituție financiară aflată printre primele 10 bănci din țară, cu operațiuni de bancă universală. Bancă sistemică, cu o prezență națională de peste 27 de ani, Alpha Bank Romania oferă o gamă largă de servicii și produse moderne atât pentru persoane fizice, cât și pentru IMM-uri și segmentul corporativ.
Alpha Bank Romania este una dintre instituțiile financiare care a inovat sectorul bancar românesc, fiind prima bancă ce a lansat pe piața locală o aplicație care transformă un dispozitiv mobil android într-un terminal POS. Totodată, în 2019 a realizat prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România, după ce în 2001 a fost prima bancă ce a introdus în oferta sa creditele pentru locuințe.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0