Alpha Bank România lansează noua aplicaţie Alpha Pay Online, cu ajutorul căreia plăţile online efectuate la comercianţii înrolaţi în 3DSecure devin mai simple şi mai sigure, utilizând tehnologia biometrică. Autentificarea biometrică este soluţia de securitate optimă pentru verificarea identităţii, oferind în acelaşi timp o experienţă plăcută utilizatorilor.
Noua aplicaţie deţine un standard de securitate avansat şi o tehnologie de ultima generaţie, ce le va permite utilizatorilor autentificarea biometrică a tranzacţiilor online într-un mod simplu şi rapid, utilizând amprentă, recunoaşterea facială sau orice alt cod de securitate ce poate fi generat de dispozitiv: parola, PIN, model de glisare, etc Aplicaţia Alpha Pay Online poate fi descărcată atât din Google Play, cât şi din App Store şi are meniul disponibil în limbile romana, engleză şi franceză. Este uşor de utilizat, afişează cardurile înrolate în serviciul 3DSecure şi istoricul tranzacţiilor autentificate prin intermediul său.
Preferinţa utilizatorilor de servicii bancare pentru tranzacţiile online este în continuă creştere. Astfel, la nivelul portofoliului Alpha Bank România tranzacţiile realizate în mediul online au înregistrat o creştere de 86% în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce 1 din 4 dintre clienţii băncii au efectuat cel puţin o tranzacţie în mediul online.
Alpha Bank România, membră a Alpha Bank Group, este o instituţie financiară de top, cu o istorie de peste 25 de ani în România. Banca oferă o gamă diversă şi modernă de servicii şi produse, atât pentru segmentul de piaţă dedicat persoanelor fizice, cât şi pentru sectorul IMM şi corporate. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.alphabank.ro.
COMMENTS