Alpha Bank România susține mediul antreprenorial prin participarea la Start-Up Nation 2022, în cadrul programelor naționale de finanțare a IMM

Alpha Bank România susține mediul antreprenorial prin participarea la Start-Up Nation 2022, în cadrul programelor naționale de finanțare a IMM

Alpha Bank România își reafirmă angajamentul de a fi alături de mediul antreprenorial românesc, fiind astfel selectată de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului ca bancă parteneră în vederea implementării programului Start-Up Nation.
În cadrul programului, antreprenorii vor putea beneficia de o finanțare nerambursabilă de maximum 200.000 lei (reprezentând maximum 95% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile) pentru dezvoltarea ideii lor de afaceri. Diferența poate fi acoperită printr-un credit bancar, care poate fi garantat până la 80% atât de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), cât și de Fondul Român de Contragarantare (FRC).
Fiecare beneficiar eligibil care selectează Alpha Bank în cadrul programului va putea accesa atât valoarea ajutorului nerambursabil prin intermediul unui cont distinct, cât și o finanțare suplimentară pentru susținerea ideii de afaceri și implementarea în integralitate a proiectului.
În plus, Alpha Bank oferă antreprenorilor aflați în primii doi ani de activitate care sunt preocupați de controlul costurilor, un pachet “Start-Up” dedicat, care minimizează efortul financiar în perioada de creștere a afacerii oferind comisioane “0” timp de 12 luni pentru mai multe categorii de servicii și produse, inclusiv accesul la programul de facturare “Easy Bill”.
“În contextul actual marcat de multiple provocări pentru mediul antreprenorial, înțelegem pe deplin preocupările pentru susținerea demarării de afaceri viabile, iar programul Start-Up Nation este o adevărată gură de oxigen pentru antreprenorii aflați la început de drum. Pentru toate categoriile de IMM-uri și StartUp-uri care au nevoie de susținere adaptată specificului activității lor, Alpha Bank vine cu soluții personalizate pentru amplificarea potențialului de creștere, creând astfel un efect multiplicator la nivelul economiei românești”, a declarat Dragoș Drăghici, Director în cadrul Direcției IMM a Alpha Bank Romania.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0