Alpha Bank România susține mediul antreprenorial prin programele: IMM Prod, Garant Construct, Rural Invest și Innovation

Alpha Bank România susține mediul antreprenorial prin programele: IMM Prod, Garant Construct, Rural Invest și Innovation

Alpha Bank România se alătură celor patru noi programe guvernamentale ce au ca principale priorități dinamizarea producției locale, susținerea construcțiilor inclusiv în zona „green”, stimularea productivității și competitivității în domeniul agricol, precum și sprijinirea proiectelor cu componentă inovatoare și digitală:IMM Prod, Garant Construct, Rural Invest și Innovation.
“Înțelegem provocările antreprenorilor care dezvoltă afaceri și creează locuri de muncă și suntem pregătiți să le susținem proiectele inclusiv prin acordarea de finanțări prin intermediul acestor noi programe destinate îmbunătățirii competitivității și rezilienței în mediul antreprenorial local și generării de valoare adăugată în economia românească. IMM-urile și startup-urile au nevoie de susținere adaptată activității lor, iar la Alpha Bank pot beneficia de soluțiile potrivite pentru amplificarea potențialului de creștere”, a declarat Dragoș Drăghici, Director în cadrul Direcției IMM a Alpha Bank Romania.
Noile programe guvernamentale sunt destinate accesării de credite pentru investiții și/saucapital de lucru, susținute prin garanții de stat de până la 90% din valoarea finanțărilor solicitate, emise deFondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) și Fondul Român de Contragarantare (FRC).
În cadrul noilor programe, IMM-urile eligibile beneficiazăși de un ajutor de stat sub formă degrant care acoperă integral valoarea comisionului de risc și a celui de administrare pe toată perioada de valabilitate a garanției, dobânda pe o perioadă de 24 luni de la acordarea creditului, precum și de o componentă nerambursabilăde maximum10% din valoarea finanțării garantate, în condițiile prevăzute de fiecare program.
Pot fi accesate credite în valoare de până la 10 milioane lei pentru proiectele de investiții, respectiv în valoare de până la5 milioane lei pentru capital de lucru. Alpha Bank Romania primește deja solicitări de finanțare prin programele IMM Prod și Garant Construct,iar beneficiarii care doresc să aplice se pot înscrie pe site-ul www.imminvest.ro.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0