Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia formulată de Alpiq RomIndustries şi Alro SA împotriva măsurii Administratorului Judiciar Euro Insol de neînscriere în tabelul preliminar al creanţelor a sumei de 527.790.918,03 lei reprezentând daune solicitate de Alpiq RomIndustries şi 129.664.792 lei reprezentând daune solicitate de Alro SA pentru diminuarea cantităţii de energie livrată de către Hidroelectrica în perioada septembrie 2011 – aprilie 2012 ca efect al aplicării clauzei de forţă majoră.
„Alpiq RomIndustries şi Alro SA fac parte din categoria traderilor de energie cunoscuţi de publicul larg ca „băietii deştepti” de la Hidroelectrica care au beneficiat de contracte preferenţiale încheiate cu producătorul de energie din derularea cărora Hidroelectrica a fost prejudiciată cu 1,1 miliarde de euro. Reaminitim că, în perioada octombrie 2011-decembrie 2012, Hidroelectrica s-a confruntat cu o secetă extremă, caracterizată prin cele mai mici debite înregistrate pe Dunăe în ultimii 150 de ani şi materializată printr-un minim istoric al producţiei de energie electrică de doar 11,8 TWh în anul 2012. Într-o primă fază, ca să poată să-şi onoreze obligaţiile contractuale, Hidroelectrica a achiziţionat din piaţa de echilibrare şi de la producători, termo energie la preţuri între 280-340 lei/MWh, ca să revândă în pierdere în contractele cu baieţii deştepţi la preturi cuprinse între 103 – 132 lei/MWh. Când Hidroelectrica şi-a epuizat resursele financiare, intrând pe pierdere şi pe o trezorerie netă negativa de 783 milioane de lei, a activat clauza de forţă majoră, care a permis diminuarea cantităţilor de energie către toţi partenerii comerciali. Alpiq RomIndustries şi Alro au tergiversat soluţionarea acestor cauze mai bine de 3 ani de zile prin recurgerea la diverse tertipuri avocăţeşti materializate în: cereri de amânare, de strămutare, de recuzare ori cereri de probe fără legatură cu obiectul cauzei”, a declarat av. dr. Remus Borza, reprezentantul Administratorului Judiciar.
Instanţa a acordat Hidroelectrica integral cheltuielile de judecată solicitate în cele două litigii – onorarii expertize, avocaţi – respectiv 68 mii lei în litigiul cu Alpiq şi 61 mii lei în litigiul Alro.
Euro Insol şi Hidroelectrica au fost aparate în instanţa de avocaţii de la Borza şi Asociaţii, respectiv Milos, Dumitru şi Asociaţii. Alro a fost apărată de Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii iar Alpiq RomIndustries de avocaţii de la Casa de Avocatură Schoenherr.
COMMENTS