AmCham România îşi exprimă îngrijorarea cu privire la schimbările de politică fiscală anunţate în noul Program de Guvernare, care produc turbulenţe în mediul economic, şi afectează grav stabilitatea şi încrederea în economia românescă, care plăteşte deja preţul instabilităţii în plan politic.
Atât eventuala adoptare rapidă, fără consultări şi evaluări de impact, cât şi potenţialul impact economic al măsurilor propuse, generează dezechilibre macroeconomice greu de recuperat şi izolează România din punct de vedere investiţional.
Dintre noutăţile programui de guvernare anunţat, includem mai jos câteva observaţii preliminare pe marginea unor măsuri cu implicaţii fiscale, după cum urmează:
Cu privire la înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri începand cu 01 ianuarie 2018, considerăm inoportună o astfel de măsură care ar face România singura ţară membra a Uniunii Europeane care ar aplica acest tip de impozitare pentru toate categoriile de contribuabili. Un asemenea mecanism se aplică în general ca o procedură de simplificare fiscală pentru microintreprinderi şi IMM-uri. Mai mult, măsura propusă contravine noi directive europene în dezbatere publică, Common Consolidated Corporate Tax Base – CCCTB, plasând astfel România în afara tendințelor nucleului dur al UE.
Cu privire la introducerea impozitului pe venitul global (IVG) la nivelul persoanei fizice, ne menţinem poziţia exprimată anterior şi reiterăm faptul că un astfel de mecanism nu este absolut deloc fezabil în prezent. Situaţia precară a infrastructurii informatice a ANAF, atât la nivel de hardware, cat şi software, face imposibilă implementarea şi aplicabilitatea acestui tip de impozitare. Orice schimbare de asemenea anvergură implică pregătiri de durată şi investiţii masive în infrastructura informatică, educarea specialiştilor şi a tuturor contribuabililor. În plus, toate procesele şi sistemele informatice din structura ANAF sunt în acest moment construite pe baza cotei unice, în conformitate cu programul de modernizare al ANAF agreat şi finanţat de către Banca Mondială. O asemenea modificare ar conduce la irosirea proiectelor efectuate până în prezent şi la adăugarea unor investiţii semnificative care necesită resurse bugetare.
Cu privire la transferul obligaţiilor de plată a contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, considerăm că la acest moment este o măsură care induce o lipsă de transparenţă şi claritate atât pentru ambele categorii de contribuabili. Corelat cu obligativitatea companiilor de a creşte veniturile salariale, o astfel de măsură are un impact financiar greu de estimat atât pentru angajat cât şi pentru angajator.
Cu privire la taxa de solidaritate, faptul că este în vigoare doar în câteva state europene fără a avea impactul scontat, vorbeşte de la sine despre eficienţa unei astfel de impozit care nu ar face decât să introducă distorsiuni în managementul fiscal la nivelul persoanelor fizice. Între efecte ne putem aştepta inclusiv la migrarea contribuabililor către ţări cu sisteme fiscale mai favorabile.
Cu privire la redevenţele petroliere pentru profiturile suplimentare, având în vedere rolul strategic al domeniului energetic pentru România, o astfel de modificare trebuie să fie precedată de o largă consultare cu toţi operatorii implicaţi şi trebuie aliniată cu strategiile în domeniu asumate de Romania, luând în considerare toate aspectele fiscale care sunt în discuţie de mai mulţi ani. Având în vedere aceste paliere de discuţii strategice, se impune ca o asemenea măsură să fie discutată în termeni rezonabili de timp cu mediul de afaceri.
Cu privire la eliminarea pilonului II de pensii, chiar numai la nivel declarativ, considerăm că este un precedent periculos de interferenţă a Guvernului în zona privată, ce aduce României prejudicii economice, financiare, de imagine şi încredere, în mod special la nivelul pieţei de capital într-un moment critic pentru dezvoltarea acesteia. Nu în ultimul rând, considerăm că este o practică care nu îşi are locul într-o economie de piaţă, întrucât aduce atingere dreptului fundamental de proprietate privată.
Acest debut al noului Cabinet, care înainte de preluarea efectivă a mandatului a anunţat o serie de măsuri suplimentare cu impact economic major, trimite un semnal negativ către comunitatea de afaceri şi potenţialii investitori.
AmCham Romania îşi exprimă deschiderea pentru dialog şi consultări între mediul public şi privat, necesare pentru adoptarea celor mai potrivite şi sustenabile politici publice pentru Romania.
COMMENTS