Autor: Alexandru GEORGESCU
În data de 10 iunie 2022, Secretarul Apărării SUA, Lloyd Austin, a avut o întâlnire de peste o oră cu omologul său chinez, WeiFenghe, la Singapore în marginea celei de-a 19a ediții a Dialogului Shangri-La. Această întâlnirea vine după turul de debut al Președintelui Joe Biden în Asia, încheiat în 24 mai 2022, după vizite în Coreea de Sud și în Japonia, pentru a asigura aliații tradiționali de sprijinul american în fața a ceea ce acuză drept comportament agresiv din partea Chinei și a Coreei de Nord. În condițiile reluării conflictului din Ucraina în februarie 2022 și a limitelor resurselor americane, mai ales date fiind condițiile economice și sociale interne turbulente, vechiul pivot către Asia mai este posibil?
Pivot sau piruetă?
Multiplele contacte ale Administrației Biden în Asia în ultima perioadă au avut loc după o primă jumătate de mandat în care problemele asiatice au avut un rol secundar comparativ cu problemele interne americane și cu problemele europene legate de conflictul declanșat în Ucraina în anul 2014. Administrația Obama a încercat un pivot către Asia, anticipând noua fază de rivalitate cu China și anxietățile aliaților tradiționali din regiune. S-a lovit de nevoia de pregătire la fața locului (ex: infrastructură), de reținerile unor aliați tradiționali (Australia refuzând în repetate rânduri să găzduiască arme nucleare americane și trupe permanente, dincolo de rotația de infanteriști marini americani de la Darwin), de problemele interne americane, care subminează capacitatea liderilor americani de a face politică externă, de așa-zisul stat islamic, precum și de acțiunile Rusiei asertive, concretizate prin anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea și susținerea regiunilor separatiste începând cu anul 2014. Donald Trump a acordat un focus deosebit Asiei, reușind să se întâlnească cu Kim Jong-un, liderul nord-coreean, la Singapore (devenit un fel de Viena sau Geneva al regiunii) și având, într-un singur mandat, de două ori mai multe convorbiri și întâlniri cu fostul premier japonez Shinzo Abe decât Barack Obama în cursul a două mandate. Cu toate idiosincraziile Administrației Trump, inclusiv aplicarea de tarife comerciale Japoniei, partenerii asiatici ai SUA nu au avut de ce să se plângă pe latura de securitate. Președintele Biden a sosit pe scenă cu o situație pandemică dificilă, în paralel cu o serie de perturbări interne violente și susținut de un partid divizat între moderați și extremiști. Focusul Administrației Biden a fost pe răspunsul global împotriva pandemiei, pe reluarea rolului de lider al SUA în eforturile globale împotriva schimbării climatice și, nu în ultimul rând, pe problema acțiunilor Rusiei în Estul Europei.
În acest sens, pare că zona Asia-Pacific sau Indo-Pacificul mai larg, cum i se spune, a fost neglijată de o Administrației care tot caută pivot și îi reușesc piruete, pentru că atenția sa este imediat deturnată de o altă criză a zilei.
China a înțeles acest lucru, și faptul că angajamentele hegemonice ale SUA sunt costisitoare și nesustenabile, pentru că America trebuie să întrețină o prezență și o capacitate de reacție și descurajare peste tot în lume, prin cele peste 1.000 de baze, dar având resurse financiare sau materiale (număr de nave, număr de recruți etc.) din ce în ce mai reduse în termeni relativi și absoluți. În același timp, China și alți adepți ai unei ordini globale multipolare revizioniste caută hegemonie regională sau cel puțin capacitatea de a neutraliza SUA în regiunea lor. Zona acoperită de ei este mult mai mică, au avantajul de a face prima mișcare și de a utiliza arme hipersonice și alte tehnologii pentru a amenința sisteme de armament imens de scumpe și de sofisticate (portavioane etc.) și, atunci când acționează în afara regiunii lor, au toate posibilitățile de a alege când să intervină, unde și cum. Astfel, au o expunere mai mică la costul de a fi o superputere și nici nu doresc să își asume rolul american dacă vine cu costurile respective, nu doar cu privilegiile.
Sursa: Lindsey Ford, Networkpower: China’sefforttoreshapeAsia’s regional securityarchitecture, Brookings, Sept 2020
Tipar de contacte
După summitul special de la Washington DC al ASEAN, găzduit de Joe Biden, Președintele a vizitat Coreea de Sud și Japonia și a reiterat sprijinul american pentru aceste țări și alți parteneri din regiune, în mod notabil Australia, Taiwan și India. Americanii au creat o serie de formule de securitate care să îi ajute să administreze diferite fațete ale relațiilor lor bilaterale și regionale – trilaterala SUA-Japonia-Coreea de Sud, trilaterala SUA-Japonia-Australia, Dialogul Cvadrilateral Quad, format din SUA, Japonia, India și Australia, recentul AUKUS (Australia-Regatul Unit-SUA), care este o variantă restrânsă a grupului FiveEyes de schimb de intelligence care include și Canada cu Noua Zeelandă etc. Este foarte interesant faptul că, în Asia, aceleași țări participă la formule de dialog de cooperare ba cu China, ba cu SUA, sau cu amândouă. Figura evidențiază foarte bine această situație, și reprezintă de fapt încercarea lor de a balansa o relație economică privilegiată cu China cu o relație de securitate privilegiată cu SUA, o dinamică regăsită, sub altă formă, și în Asia Centrală (cu China și Rusia) și în Europa de Est (cu UE și SUA).
Dialogul Shangri-La este o formulă mixtă și așa a devenit locul de întâlnire dintre liderii apărării de la Beijing și Washington. Americanii au criticat comportamentele periculoase ale patrulelor aeriene chinezești și au încercat să descurajeze aprovizionarea Rusiei cu echipament militar chinezesc, compatibil la bază cu cele rusești. De asemenea, discuția a acoperit și divergențele dintre perspectivele de securitate ale celor două țări, în special pe tema legitimității prezenței americane în regiune și în ape pe care China le consideră teritoriale. Nu în ultimul rând, s-a încercat repararea gafei Președintelui Biden, care părea să susțină un Taiwan mult mai asertiv, în vreme ce legislația internă (Taiwan Relations Act) și practica diplomației americane a fost de a crea ambiguitate strategică – susținerea unei singure China, dar formată prin reunificare pașnică, nu cu forța, opoziția față de declarații unilaterale de independență ale Taiwanului și promisiuni de sprijin militar material și real. Ambiguitatea aceasta ajunge la menținerea status quo-ului, în condițiile evoluției perspectivelor taiwaneze asupra propriei independențe.
Opțiuni limitate
Ce ar mai putea Președintele Biden să facă? În mare, nimic. Capacitatea în politică externă a Administrației Prezidențiale, în special a din ce în ce mai influentului Consiliu pe Securitate Națională, condus de Consilierul pe Securitate Națională (actualmente JakeSullivan), este din ce în ce mai mică. Forța sa este surpată de normalizarea partizanismului extrem în SUA, de disfuncțiile congresionale, de perioada de vârf a criminalității și anxietății maselor cu privire la viitor, și de impactul economic al crizelor majore, incluzând efectele economice ale pandemiei, ale răspunsurilor la pandemie și ale războiul din Ucraina, concretizate prin inflație, creșteri mari la prețul combustibilului, și penurii de anumite produse. Parafrazându-l pe Nicolae Titulescu, absența unei politici interne bune subminează perspectivele de a avea o politică externă performantă.
Adevărata competiție globală este în Asia, iar conflictul din Ucraina fie distrage de la această realitate, fie este un câmp secundar de confruntare, dar cu impact geostrategic în cadrul competiției asiatice. Americanii sunt angajați în susținerea Ucrainei în mai multe moduri –material, în privința înzestrării, mediatic și diplomatic – ceea ce presupune dedicarea resurselor materiale și de capital politic. Atenția le este ferm asupra acelor probleme, ceea ce limitează apetitul pentru pivotare decisivă către Asia, deși unele instituții americane (ramura infanteriei marine din Forțele Armate SUA) trec în acest moment prin procese ample de reformă pentru a fi adaptate la o lume în care China este la paritate cu SUA, cel puțin la nivel regional.
Cu toate acestea, nu trebuie neglijat faptul că, din punct de vedere geopolitic, SUA împreună cu China sunt marii câștigători ai conflictului din Ucraina. Rusia este forțată de sancțiuni să adâncească cooperarea cu China, ducând eventual la un statut real de partener junior al Chinei. SUA a fost reconfirmată ca o națiune indispensabilă pentru securitatea europeană. În paralel, Rusia va suferi de pe urma sancțiunilor, nu doar în termeni economici, ci și sistemici, pe măsură ce rămâne fără bunuri ale producătorilor precum unelte avansate și utilaje de producție, de care are nevoie pentru industria grea, pentru industria de apărare și pentru foraje în zona arctică. UE suferă de pe urma sancțiunilor, în special în domeniul energiei, dar și macroeconomic. Atât UE cât și Rusia vor ieși slăbite și dependente de alții.
COMMENTS