Ana Maria Mihăescu, Chief Resident Representative IFC: Stabilitatea macroeconomică s-a clădit pe umerii sectorului privat

Ana Maria Mihăescu, Chief Resident Representative IFC: Stabilitatea macroeconomică s-a clădit pe umerii sectorului privat

anamariamihaescu-mfaxSituaţia macroeconomică stabilă a României se datorează sectorului privat” declară Ana Maria Mihăescu, Chief Resident Representative IFC în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului Emerging Funding For The Real Economy.

Diminuarea grijilor cu privire la indicatorii macroeconomici precum deficitul bugetar şi datoria publică care conturează una dintre cele mai stabile situaţii din Uniunea European a fost clădită în mare parte pe eforturile sectorului privat. Acesta fiind prea puţin motivat în ultimii ani, ani marcaţi de efectele crizei. Dar costul nu a fost minor, lupta pentru stabilitate în urma crizei economice din 2008, care face ca România să îndeplinească criteriile de convergenţă nominală a avut ca rezultat ivestiţii de capital prea mici, ce au condus la competitivitate scăzută la nivel internaţional” a declarat reputatul analist.

Conform statisticilor, dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene, cea mai puţin atractivă ţară din punct de vedere al investiţiei de capital este România, procedurile şi birocraţia contribuind la imposibilitatea de a îmbunătăţi situaţia curentă. Polonia este o poveste de succes care ar trebui urmată, de aceea este necesară modelarea unei idei pentru a atrage banii necesari dezvoltării ţării.

Totodată, educaţia financiară este cea care ar trebui să dezvolte apetitul pentru un loc mai bun al României în clasamentul internaţional, de aceea pe parcursul evenimentului s-au lansat sfaturi pentru instituţiile financiare precum: implicarea lor în educaţia financiară în rândul companiilor, firmelor, dar şi oamenilor. În ultimii ani, doar statul fiind cel care s-a dedicat acestui aspect.

Momentan preocupările sunt focusate pe Fondurile Europene, cea mai relevantă sursă la momentul actual. Deşi anul 2014 a fost cel mai bun în atragerea acestora, România nu primeşte astfel de finanţare pe tot parcusul anului aşa cum se întâmplă în Ungaria sau Polonia. Drept pentru care această idee ar trebui să devină o ţintă în viitor.

Anii de austeritate au reprezentat baza pesimismului sectorului privat, dar acest lucru se poate schimba. Întrebaţi ce sector este „fierbinte” (cu cel mai mare potenţial pentru investiţii) paneliştii au enumerat: domeniul tehnologic, sanitar, telecomunicaţiilor, energetic şi agricol- agribusiness.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0