România figurează în statistica europeană pentru anul 2019 ca fiind statul care plăteşte cele mai mici beneficii familiale pe locuitor (analiza Eurostat din în 23 mai 2019 dedicată zilei de 1 iunie a folosit datele colectate în 2016). Cu suma de 119,66 euro, ne plasăm la coada clasamentului european, imediat sub Bulgaria (119,89 euro) şi la foarte mare distanţă de media Uniunii (690,57 euro).
Infografic Beneficii familiale (state UE, euro pe locuitor, 2016)
Practic, raportul de doar 17% dintre alocările noastre şi cele europene nu are nicio scuză. Chiar dacă am face ajustarea la paritatea puterilor de cumpărare standard (pps) pe baza preţurilor naţionale mai scăzute, tot am ajunge la doar 33%. Adică mult sub posibilităţile date de indicatorul care sintetizează convergenţa, respectiv PIB/locuitor la pps (59% în 2016 şi 66% estimat pentru anul trecut).
De altfel, cea mai bună dovadă a interesului pentru situaţia materială a familiilor o vedem în procentajul sumelor alocate în acest sens din PIB, de doar 1,4% faţă de 2,4% media europeană. Indicator la care ne plasăm pe locul 22 din cele 28 de state membre ( după noi mai apar la mică distanţă, ca procentaj din PIB, Irlanda, Cipru, Portugalia,Olanda, Lituania şi Malta).
Ceva mai conştiente de PIB-ul mic, care reclamă o pondere ceva mai mare a cheltuielilor pentru familii, sunt vecinele noastre Bulgaria (1,8%) şi Ungaria (2,2%), în timp ce modelul nostru proxim de economie din fostul bloc estic, Polonia, acordă 2,5% din PIB. Mult mai aproape de vecina ei Germania (3,2%) şi de modelul nordic (Danemarca 3,4%, Finlanda 3,1% şi Suedia 3%).
Oarecum paradoxal, tocmai ca urmare a alocărilor mici din cheltuielile publice per total protecţie socială, România figurează surprinzător peste media UE atunci când vine vorba despre ponderea cheltuielilor pentru familii din totalul sumelor destinate protecţiei sociale (9,47% la noi faţă de 8,39% media UE)
Infografic Ponderea beneficiilor familiale in protectia sociala (%, state UE, 2016)
De reţinut, şi la acest indicator suntem depăşiţi de Bulgaria (10,16%), Ungaria (11,75%) şi Polonia (12,52%), ceea ce ar cam trebui să ne dea de gândit. Chiar dacă nu se poate nega o componentă socio-culturală evidentă atunci când sunt puse faţă în faţă valorile aproximative de circa 1.700 euro în Danemarca, 1.400 euro în Suedia sau 1.200 euro în Germania şi Finlanda, cu cele de doar 800 euro în Franţa, 500 euro în Italia, 300 euro în Spania şi 200 euro în Portugalia.
Una peste alta, ar trebui să majorăm semnificativ implicarea statului în finanţarea familiilor. Ceea ce presupune o creştere sensibilă a ponderii încasărilor bugetare în PIB, cu deplasarea priorităţilor în alocarea protecţiei sociale dinspre persoanele în vârstă spre cele tinere, mai ales către familiile vulnerabile, cu risc mare de sărăcie şi neincludere socială.
În fine, dincolo de performanţa economică măsurată prin medii ceva mai puţin relevante la nivelul familiilor, poate că ar fi util să definim drept obiective de convergenţă reală şi un set de indicatori sociali, care să ne scoată din plasarea sistematică la marginea UE şi să ne poziţioneze în conformitate cu practica europeană.
COMMENTS