Anca Vlad este fondatoarea Grupului Fildas-Catena şi una dintre puţinele femei din Estul Europei incluse în organizaţia Leading Women Entrepreneurs of the World. Extrem de plăcută, cu o mină pozitivă şi cu o atitudine de persoană profund implicată în ceea ce înseamnă profesie şi viaţă de familie, ne destăinuie ce au însemnat pentru domnia sa aceşti 25 de ani care au marcat România. Cariera a început să şi-o construiască încă de la terminarea facultăţii, lucrând ca şef departament export al actualei Silvarom. În 1987, i s-a ivit ocazia de a lucra la Camera de Comerţ a României, ca reprezentant naţional pentru SmithKline Beecham Pharmaceuticals, din Marea Britanie. După revoluţie, a decis să părăsească sectorul de stat şi, simţind oportunitatea, a înfiinţat prima firmă de consultanţă din România. În 1991 a fondat compania Fildas, cu 7 angajaţi şi, mai târziu, în anul 1999, reţeaua Catena. Catena şi Fildas sunt acum o afacere anuală de 350 de milioane de euro şi peste 3.200 de angajaţi. Drumul până aici nu a fost însă deloc uşor.
Evenimentul special din zilele revoluţiei
Pentru Anca Vlad, revoluţia din decembrie 1989 a rămas strâns legată de un important eveniment din viaţa personală: pe 25 decembrie avea programată căsătoria. Îşi aminteşte cum, în acele zile tulburi din săptămâna premergătoare căderii dictaturii, alerga după croitoreasă, pentru a-şi proba rochia de mireasă. „Croitoreasa dispăruse. Vedeam lumea cumpărând pâine, pentru că în perioada 16-22 decembrie nu se ştia bine ce se întâmplă, dar oamenii cumpărau pâine şi conserve. Plutea ceva în aer”, povesteşte Anca Vlad. Chiar pe 22 decembrie urma să dea examenul pentru permisul de conducere, dar acesta – evident – nu s-a mai ţinut. Nici nunta nu a mai avut loc, şi asta nu doar pentru că o mare parte dintre invitaţi nu mai doreau să vină, ci mai ales pentru că şi biserica, şi restaurantul au închis în acele zile. „Ne-au primit totuşi la Starea Civilă pe 25 decembrie. Îmi aduc aminte că, pur şi simplu, păşeam pe gloanţe. Nu am găsit flori, doar un buchet de vâsc – aşa a început pentru mine noua eră”. Vâscul însă i-a purtat noroc.
Speranţe uriaşe
Îşi aminteşte bucuria uriaşă care i-a umplut sufletul atunci când a luat sfârşit dictatura lui Nicolae Ceauşescu. Recunoaşte că, din punct de vedere material, nu avea o situaţie rea, dar simţea că lipsea ceva esenţial: „Aveam 33 de ani, un venit destul de bun, spirit antreprenorial, predam lecţii de franceză şi engleză, făceam traduceri. Din punct de vedere material, nu aveam nicio problemă, dar din punct de vedere al libertăţii de exprimare şi al libertăţii de mişcare, eram ca nişte păsări în colivie. Scăpasem de răul comunist! Viaţa noastră s-a schimbat total atunci, dar şi aşteptările noastre. Speranţele erau uriaşe!”.
Îşi aminteşte de primele alegeri şi că i se părea normal să ne îndepărtăm total de comunism. „Mi se părea că asta e singura şansă. Mă uitam la oamenii care stăteau la coadă să voteze şi mă gândeam că ştiau ce ar trebui să voteze. Acum însă îmi dau seama că eram prea optimistă. Marile transformări nu se pot face peste noapte, era nevoie de o perioadă de tranziţie”. Doar că i se pare că România nu a mai ieşit din tranziţie. „Poate asta este viaţa noastră, a românilor, într-o tranziţie veşnică, cu o istorie foarte, foarte zbuciumată. Visam cu toţii şi ni se promitea că vom fi şi noi în rândul lumii, în Europa. Nu s-a împlinit total. Dar nu numai din cauza noastră, ci şi din cauza curentului discriminatoriu care bântuie continentul nostru”, spune Anca Vlad.
A aşteptat 6 luni să apară primul client
Începutul carierei de antreprenor are legătură, într-un mod poate ciudat, tot cu nunta. Strânsese bani pentru organizarea acesteia, dar, cum nu a mai avut loc, a avut banii cu care să pornească prima afacere şi să cumpere mobilierul cu care şi-a dotat primul sediu al primei sale firme: o bibliotecă, câteva birouri elegante, un copiator, un fax. Firma a avut numărul de înregistrare 800, fiind prima firmă de marketing şi consultanţă din România. „Făcusem un liceu de engleză şi stăpâneam foarte bine limba, aveam relaţii în domeniul medicamentelor, am lucrat întotdeauna în expoziţiile de medicamente din România ca translator, ca organizator, şi mi s-a părut cel mai logic să merg în direcţia aceasta. Soacra mea spunea că poate am fost şi primul şomer din România”. Şi asta pentru că începutul a fost foarte greu: au trecut 6 luni până să apară primul client şi primul contract. Dar contractul era de 3.000 de lire sterline pe lună, ceea ce i-a dat speranţe.
„Apoi a venit un al doilea client, un al treilea şi foarte repede am ajuns la contracte de 10.000 de lire lunar. Iar în al doilea an de activitate am pornit şi partea de comerţ, pentru că piaţa cerea acest lucru şi sumele câştigate din comisioane erau destul de interesante, cât să te poţi dezvolta”. Îşi aminteşte că, în acele vremuri, nu exista TVA, ci un impozit de 2% pe circulaţia mărfurilor. Spune că o firmă putea activa atunci fără să fie nevoită să achite sume uriaşe în avans către stat, dar impozitele erau foarte mari: 55% cumulat la un moment dat.
Cum e viaţa de antreprenor? „Fiecare zi are potenţialul ei, te vei întâlni cu oameni, vei citi ceva interesant, îţi va veni o idee pe care poţi să o pui în aplicare, deci viaţa poate fi foarte frumoasă, pentru că are parte de creaţie, ca şi în cazul unui artist. Evident, şi cu greutăţi multiple, pentru că şi un artist are destule greutăţi în a se face înţeles şi apreciat“.
„A fost o creştere uniformă, în 25 de ani: de la zero la un milion, la două milioane, la cinci, la şapte, la şaptesprezece, la douăzeci şi cinci de milioane. Este stilul feminin de a construi o afacere, cărămidă cu cărămidă. Creşterea înseamnă tenacitate şi adaptare la situaţie, pentru că peste noi, antreprenorii români, au trecut atâtea guverne, atâtea tipuri de legislaţie, atâtea valuri… iar eu trebuia să ţin barca la suprafaţă şi în direcţia corectă. Şi barca mea creştea – de la 7 oameni la 50, la 100, acum sunt peste 3.000 de angajaţi. Avem o mulţime de clienţi, mulţi furnizori de mărfuri şi servicii care depind de noi şi care ne servesc. Dar pot să spun că mi-am împlinit visul de antreprenor.“
Problema principală a fost cea a finanţării
Pe vremea în care şi-a început afacerile, România se bucura de o enormă simpatie. Dar asta nu a durat foarte mult. „Fusese revoluţia şi oamenii au apreciat vitejia românilor, faptul că au reuşit să iasă dintr-o dictatură. Dar au avut loc apoi nişte întâmplări care au creat mai întâi o neînţelegere şi apoi un sentiment de dispreţ pentru România, şi asta pentru că nu am reuşit să ne rezolvăm nişte probleme sociale. Lipsa de simpatie a dus la o rezervă majoră în ceea ce priveşte acordarea de credite companiilor noastre, până prin 2002”, spune fondatoarea Grupului Fildas. Trecuseră deja 12 ani, timp în care întreprinderile autohtone nu s-au putut dezvolta, pentru că băncile nu acordau credite decât pentru firme de stat şi pentru companii străine. „Principala problemă a antreprenorilor români a fost lipsa finanţării, mai ales că statul nu îşi plătea la timp datoriile. În privinţa Fildas, am reuşit însă să le transmit partenerilor cu care am pornit la drum şi cu care am continuat un puternic sentiment de încredere. Au apreciat această liniaritate a grupului, au considerat că avem un business solid şi că ne pot livra marfă pe credit“.
Creditele au explodat cu adevărat abia în 2007, parcă prevestind criza. „Am primit şi noi nişte propuneri de creditare şi le-am acceptat, pentru că aveam nevoie. Criza a fost cruntă, ne-am confruntat cu multe insolvenţe ale partenerilor noştri, multe dintre ele cauzate de facturile neîncasate din relaţiile acestora cu statul. A fost greu şi pentru noi. Am avut probleme mari cu creditele de la bancă şi cu devalorizarea leului. Iar faptul că statul a amânat plăţile către furnizori cu aproape un an şi nu a reevaluat cursul, noi lucrând cu preţ fix la medicamente, ne-a făcut să pierdem foarte mult. Aproape 2-3 ani ne-am chinuit”, recunoaşte Anca Vlad. În acel context economic nefavorabil, afacerile Fildas au stagnat. Catena, în schimb, nu a resimţit la fel criza, pentru că a fost o afacere nouă, iar business-urile noi au avut de câştigat în perioada de criză, spune Anca Vlad.
„Să ne afirmăm în Europa ca ceea ce suntem: o naţiune mândră, cu oameni talentaţi; avem o istorie, avem calităţi intelectuale. Nu putem accepta să fim loviţi, iar eu, de exemplu, să fiu depunctată de firmele de risc cu 30%, la aceleaşi cifre, aceeaşi afacere, doar pentru că sunt acţionar român. România este o ţară a oamenilor inteligenţi, o ţară a artei şi a frumuseţii, o ţară cu istorie. România este o ţară cu perspective extraordinare.“
Lecţiile crizei
Criza a învăţat-o pe Anca Vlad să nu-şi mai facă planuri pe termen lung. Bugetele Grupului se fac acum pe un an, planurile de afaceri pe şase luni, iar contractele cu băncile – pe trei ani, mai ales că nici băncile nu mai vor perioade mai lungi. În privinţa planurilor de afaceri, totul se axează pe dezvoltare. „Suntem lanţul cel mai puternic de farmacii din România, iar pe activitatea de distribuţie ocupăm un onorant loc trei. În acest context, este evident nevoie de schimbul de generaţii, pentru ca firma să meargă înainte, să rămână fermă pe poziţie în faţa nenumăratelor seisme din plan economic şi într-un mediu concurenţial puternic. Ne înnoim permanent colectivul, aşa avem tot timpul manageri tineri, astfel încât să aibă cine să ducă mai departe visul. Noi am făcut parte dintr-o generaţie, iar acum avem o nouă generaţie în formare şi care dă rezultate foarte bune. Schimbul de generaţii este deja asigurat”, spune fondatoarea Grupului Fildas.
Tinerii absolvenţi nu sunt orientaţi spre antreprenoriat
Din păcate, însă, spune Anca Vlad, absolvenţii de azi nu sunt orientaţi spre antreprenoriat. Şi asta nu din vina lor, ci a sistemului de învăţământ românesc. Dă exemplul învăţământului britanic, care îi pregăteşte pe copii să devină la 18 ani antreprenori şi în care, încă de la liceu, economia şi afacerile sunt două materii pe care se pune foarte mare accent. „Sunt surprinsă că sistemul românesc de învăţământ nu a evoluat în direcţia aceasta şi că în ziua de azi, ca absolvent de liceu, nu înveţi nimic în acest sens. Uneori, ceea ce ai tu de făcut nu îţi cere neapărat să ai o facultate”.
Este de părere că şcoala nu îi pregăteşte deloc pe tineri pentru duritatea lucrului într-o firmă adevărată. „Nu e vina lor că nu ştiu, ci a acelora care nu îi învaţă. Nu au abilităţi practice, pentru că nu se face practică, dar învaţă repede şi au multă bunăvoinţă. Au tot viitorul în faţă, dar ar fi păcat să devenim doar o sursă de forţă de muncă”, spune Anca Vlad.
Legislaţia ar trebui rescrisă
Consideră că legislaţia este foarte greoaie, stufoasă şi impredictibilă şi de aceea ar trebui rescrisă, mai ales cea economică. „Legile sunt imposibil de citit, deşi ar trebui să fie redactate într-un limbaj familiar, pentru că sunt făcute pentru noi, cetăţenii, ca să ne ajute, nu ca să ne încurce. Eu am un «traducător» de legi, pentru că în fiecare lege sunt tot felul de referiri la alte şapte legi anterioare. Dacă scopul este să nu le încălcăm, legile ar trebui să fie foarte clare. Statul trebuie să facă ceva să ne stârnească încrederea”.
Potenţialul economic al României: IT-ul şi agricultura
Crede că există două sectoare economice în care România are un foarte mare potenţial: IT-ul şi agricultura. „Ne-a dat Dumnezeu tot ce se putea mai bun ca să avem o agricultură performantă, dar aceasta trebuie să fie industrializată. Pe de altă parte, trebuie să dezvoltăm competenţele de IT, în special în cazul celor care lucrează. Tinerele talente care ies din şcolile de specialitate trebuie încurajate, pentru că în jurul lor se pot crea nişte echipe care vor da cu adevărat valoare societăţii româneşti”.
Un al treilea domeniu cu potenţial pentru România este, în opinia fondatorului Fildas, cel al creativităţii. „Suntem capabili de inovaţie, dar trebuie să-i încurajăm pe cei care au talent şi inteligenţă creativă. Însă acest lucru presupune foarte multă atenţie şi în privinţa modului în care guvernul utilizează atât fondurile din impozite şi taxe, cât şi fondurile europene. De exemplu, francezii au alocat 2% din PIB pentru cercetare şi tot sunt nemulţumiţi. Eu, personal, aş verifica ce produce fiecare grupă de cheltuieli bugetare şi, dacă nu produce ceva util societăţii, aş elimina-o”, este de părere Anca Vlad.
Informatizarea la stat versus informatizarea în mediul privat
Legat de informatizare, Anca Vlad crede că statul vehiculează sume prea mari pentru un proiect care, în mediul privat, se face cu bani mult mai puţini. „Vă mărturisesc că am unele temeri legate de lansarea proiectului 2020 – aud, de exemplu, că este nevoie de 5 miliarde de euro pentru informatizarea ţării. Cifrele acestea sunt totuşi aberante, dar le-am auzit rostite. Informatizarea trebuie făcută etapizat, pentru că tehnologiile se schimbă foarte des. Este nevoie de un proiect care să se realizeze în mai mulţi paşi şi să se caute varianta optimă. Avem şi noi experienţă: avem 2,5 milioane de clienţi fideli, eliberăm 6 milioane de reţete în toată ţara şi 18 milioane de bonuri fiscale şi ştim exact când, cât şi ce au cumpărat clienţii şi o facem cu cheltuieli de IT de sub două milioane de euro pe an”.
Anca Vlad are o opinie pertinentă şi în privinţa tehnologiei „cloud”, pe care statul vrea s-o implementeze. „Acest «cloud» este nu doar un cuvânt, ci o construcţie de marketing pur, cu referire la stocarea unor date, care nu se face deloc în nori, ci aici, pe pământ, în serverul cuiva. Este o problemă europeană unde se stochează datele”. Consideră că Guvernul ar trebui să aibă serverele proprii în care să stocheze informaţiile. „Noi avem serverele noastre, nu ne putem duce pe «cloud» cu toate informaţiile despre clienţi şi medicamente”.
Legat de cardurile de sănătate, Anca Vlad crede că problemele pe care şi le pun mulţi nu sunt legate de utilitatea acestora, cum ar vrea să se creadă, ci de faptul că aceste carduri reduc mult posibilitatea corupţiei în sistemul de sănătate. „Toată lumea are carduri şi, dacă pot avea carduri pe care au bani, pot avea şi carduri pe care au informaţii despre sănătatea lor. Problema este alta: cardul acesta reduce mult posibilitatea corupţiei. Contează mult controlul şi informatizarea”.
Antreprenorii ar fi de ajutor pentru Guvern
Anca Vlad crede că Guvernul ar putea învăţa multe de la antreprenorii din mediul economic privat, dacă le-ar da posibilitatea să aibă un dialog, şi nu înţelege de ce, în toţi aceşti 25 de ani, puţine guverne şi autorităţi i-au ascultat în mod real. „Noi avem mai multe platforme de comunicare internă, una se cheamă Drumul spre excelenţă, unde scriu farmaciştii. Ei scriu ce observă şi, chiar dacă semnatarul este anonim, informaţiile tot ajung la manageri. Unele dintre propuneri se pot implementa, altele nu, dar există comunicare, cineva citeşte aceste propuneri. Mi-aş dori ca, şi în România, să existe un dialog real între mediul de afaceri şi autorităţi. Noi ştim care sunt preţurile pieţei la proiecte pe care statul vrea să le implementeze. Trebuie doar să ne întrebe şi să ne asculte părerea”.
Cultura lucrului în echipă
Consideră că lucrul în echipă este o mare problemă a României de azi, la toate nivelele, inclusiv în mediul privat. „Este o problemă reală şi există inclusiv la noi în firmă. Dar am făcut un curs pentru rezolvarea lipsei lucrului în echipă, la care am participat şi eu. Rezultatul a fost şocant. S-au organizat nişte concursuri, întâi individual şi apoi pe echipe. Ierarhia s-a schimbat: cei care au avut cele mai bune rezultate la individual, când au lucrat în echipe, nu au făcut ca echipa să aibă cele mai bune rezultate. Cei care erau pe la mijlocul clasamentului la individual au avut echipa câştigătoare. Deci nu sunt decisive calităţile personale, ci calităţile echipei şi lucrul în echipă. De atunci lucrăm numai în echipă”.
În plan personal, are deja mai multe preocupări, în afara celor de business. Una dintre preocupări este susţinerea artei plastice româneşti. „Cred că o să mă orientez tot mai mult şi spre susţinerea antreprenoriatului feminin. Acum mai am un copil care trebuie să termine şcoala, iar apoi îmi va fi mai uşor să călătoresc. Am participat la diverse conferinţe şi am constatat că e mai greu să călătoreşti în ţară decât în străinătate. Ajungi mai greu la Iaşi decât la Londra, dar îmi propun să depăşesc aceste dificultăţi pentru o cauză frumoasă“, spune Anca Vlad.
Articol publicat în România după 25 de ani, ediţia noiembrie 2014
COMMENTS