“Prin intermediul celor 19 milioane de conexiuni de internet fix şi mobil în bandă largă din România, utilizatorii au generat în primele şase luni ale anului trecut un trafic de aproape 2,7 milioane TB. Deşi tot mai multe persoane utilizează mobilul sau tableta pentru a accesa internetul, traficul pe aceste echipamente reprezintă doar 3% din total.
În viitor, este de aşteptat că România să urmeze trendul previzionat la nivel european, şi anume traficul de date mobile să crească vertiginos (de 8 ori până în 2020), iar acesta să se realizeze cu precădere pe smartphone-uri şi tablete, în detrimentul laptopurilor”, a declarat Eduard Lovin (foto), Director Executiv Reglementare ANCOM în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului WeLoveDigital 2017.
Conexiunile mobile de bandă largă de pe care s-a realizat trafic în prima jumătate a anului 2016 au crescut cu 15%, până la 14,8 milioane, în timp ce conexiunile fixe au avut o creştere de 5%, până la 4,3 milioane, comparativ cu perioada similară a anului precedent.
Conectarea la internet fix în bandă largă se face la raţe de viteze de transfer mari şi foarte mari în România, folosind o infrastructură performantă care permite ca mai mult de jumătate (56%) dintre conexiunile fixe să atingă viteze best-effort de cel puţin 100Mbps, 31% viteze best-effort între 10Mbps şi 100Mbps, doar 13% fiind conexiuni care permit viteze de 10Mbps sau mai mici. În acest context, statisticile europene de la jumătatea anului 2016 arată că România se situează pe primul loc în UE în ceea ce priveşte numărul de conexiuni de cel puţin 100Mbps.
În acelaşi timp, conexiunile active de servicii 4G îşi continua expansiunea, ajungând la un număr de 3,7 milioane la mijlocul anului 2016 (faţă de 1,4 milioane la jumătatea lui 2015), ceea ce reprezintă mai mult de un sfert din totalul conexiunilor de internet mobil în bandă largă.
Prin conexiunile fixe, utilizatorii români au generat în primul semestru al anului 2016 un trafic total de download şi upload de 2,6 milioane TB, cu un consum mediu lunar per utilizator de 101 GB, în timp ce prin intermediul echipamentelor mobile au efectuat un trafic de 0,07 milioane TB, traficul mediu lunar per conexiune mobilă aproape dublându-se faţă de primul semestru din 2015, de la 0,33 GB la 0,63 GB.
COMMENTS