Finmedia şi Piaţa Financiară urmăresc cu atenţie mediul de afaceri din România şi s-au concentrat deseori pe clasa antreprenorială autohtonă. Mărturie stau şi spaţiile editoriale largi care au fost alocate de-a lungul anilor acestor entităţi economice. « Piaţa Financiară” a susţinut mereu că, fără o clasă de mijloc şi un antreprenoriat cu capital indigen, economia României este lăsată în bătaia tuturor crizelor financiare.
Acesta a fost unul dintre motivele pentru care a organizat, la hotelul Ramada Nord din Bucureşti, un eveniment dedicat antreprenorilor români, găsirii unor idei şi soluţii care să sprijine în toate privinţele o clasă mai solidă a întreprinzătorilor. Conferinţa s-a bucurat de parteneriatul preţios al unor insituţii de credit binecunoscute şi al unor organizaţii cu reputaţie şi tradiţie (CEC Bank, Alpha Bank, Libra Internet Bank, Borsec, Casa de Avocatură Biriş-Goran, precum şi Patronatul Investitorilor Autohtoni)
Au fost prezenţi în eveniment Sterică Fudulea – Secretar de Stat, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Anita Richter – Project Manager, South East Europe, Global Relations, OECD, Marius Bostan – antreprenor, fost ministru al Comunicațiilor, Mirela Iovu – vicepreşedinte CEC Bank, Mihai Ionescu – preşedinte ANEIR, Ion Hohan – președintele Secțiunii Servicii CCIB, vicepreședinte al CCIB, Florin Jianu, Reprezentant al CNIPMMR, Răzvan Drăgoi – Director Dezvoltare Fan Courier, Liviu Simion, Antreprenor, Președinte Patronatul Societăților din Construcții, precum şi Ruxandra Jianu, Tax Partner, Biriş Goran.
Au existat discuții extinse și propuneri pe diverse teme: susținerea accesului firmelor româneşti pe pieţele externe, programul Start-Up Nation pentru stimularea înfiinţării IMM-urilor, despre legea prevenţiei, despre programele de susţinere a unor ramuri de activitate, prin abordări comparabile cu cele implementate în sectoruI IT/tehnologie în vederea încurajării inovaţiei şi retenţiei forţei de muncă cu înaltă specializare, despre
Regândirea mecanismului de ajutor de stat, despre cadrul legislativ şi fiscal, despre elaborarea unei strategii personalizate de comerţ exterior pentru companii româneşti de bunuri şi servicii, dar şi despre extinderea regională a companiilor româneşti.
S-a vorbit şi despre utilizarea fondurilor europene de investiţii strategice pentru crearea de companii româneşti mari şi foarte mari, despre posibilul sprijin acordat antreprenorilor români capabili să ia cu asalt pieţele externe, despre modelele de finantţare a afacerilor, IMM-urilor inovative.
„Antreprenorii creează plusvaloare în economie, inovează, locuri de muncă, plătesc taxe și impozite, toate acestea făcându-se prin asumare de riscuri. Statul ar trebui să fie preocupat să acționeze pentru ridicarea barierelor din calea dezvoltării afacerilor și stimularea inovării și comportamentului antreprenorial.
Din păcate, mulți români foarte buni meseriași au părăsit țara de multe ori alungați de un mediu economic și birocratic neprietenos. Mulți români dezvoltă cu succes afaceri în țările de adopție. Un mediu de afaceri prietenos Acasă ar putea să-i determine să revină. Ei ar putea fi cel mai ușor de atras ca investitori în România”, a subliniat Marius Bostan.
COMMENTS