Evoluțiile populației și ale fenomenelor demografice par a fi imperturbabile la agitata atmosferă politică din țară în ultimii ani și își continuă tendințele instalate după mijlocul anilor 1990 și consolidate prin dezvoltările din acest al doilea deceniu al secolului XXI. Peste doar câteva săptămâni vom intra în anul 2019 și momentului bilanțurilor îi va urma cel al perspectivelor. Acestea vor purta și o amprentă particulară, urmând a fi elaborate după sărbătorirea celor 100 de ani de la Marea Unire. Cum va arăta populația României în deceniile de după Anul Marelui Centenar? După 29 de ani de declin și producerea unor imense dezechilibre în structura pe vârste a populației, perspectivele rămân sumbre și în acest articol sunt sintetic prezentate plecând de la cele mai recente date asupra populației țării.
La începutul anului 2018 populația rezidentă a României a ajuns la 19524 mii locuitori (Institutul Național de Statistică, 2018a. Este populația care avea reședința obișnuită în țară (locuiește în țară de cel puțin 12 luni). Scăderea înregistrată în anul 2017 a fost de 124 mii locuitori, 71 de mii fiind scădere naturală (mortalitate mai mare decât natalitatea) și 53 de mii fiind pierdere prin migrație externă cu schimbare de reședință. Acest recul se adaugă celui din toți anii 1990-2016 și tabloul general al declinului populației rezidente în întreaga perioadă 1990-2018 este cel prezentat în tabelul 1.
Locuiesc astăzi în România 19,5 milioane de persoane și erau 23,2 milioane la începutul anului 1990. Datele provizorii publicate lunar de Institutul Național de Statistică (INS) asupra numărului de născuți și de decedați în primele opt luni ale anului 2018 nu indică schimbări față de anul trecut și admițând o migrație externă netă negativă similară (53 mii persoane), populația rezidentă la sfârșitul anului va ajunge la 19,4 milioane. Scăderea în cei 29 de ani ajunge astfel la 3,8 milioane locuitori. Este o pierdere imensă la dimensiunea populației țării, mai mult de 16 la sută. Ea provine în proporție covârșitoare – de 71,4 la sută, din imensa migrație a românilor. Evaluat la nivelul a trei sub-perioade (cu date comparabile), declinul a fost apropiat în anii 1990-2002 și 2003-2010, 1,6 și 1,4 milioane, anii respectivi fiind cei ai veritabilei explozii a migrației externe – în anii 1990 și 1991, în a doua parte a anilor 1990 prin rețelele create și apoi prin eliminarea vizelor de intrare și aderarea la Uniunea Europeană. Se poate remarca o diminuare moderată dar semnificativă a ponderii scăderii populației prin migrație externă. Perioada ultimă, 2011-2018, aduce două schimbări importante: o diminuare a dimensiunii declinului anual al populației și, mai ales, inversarea raportului dintre contribuțiile celor două componente ale declinului, scăderea naturală fiind apreciabil superioară celei prin migrație externă. Schimbarea provine din mișcări opuse, amplificarea mărimii primei componente și regresul celeilalte. De ce este importantă această inversare? Pentru că poate indica o posibilă relativă stabilizare a fluxurilor anuale ale migrației și, ceea este mai important, declinul viitor al populației va proveni în măsură decisivă din evoluția numărului de nașteri și de decese, cuantificarea acesteia fiind de mare acuratețe. Actualitatea unor noi proiectări ale populației devine în acest context al ultimelor dezvoltări un deziderat.
Privind spre deceniile care vin
Suntem în anul 2018 și reflectând la posibila populație rezidentă a țării la mijlocul secolului plecând de la actuala populație, un exercițiu prospectiv poate reliefa cu elocvență măsura în care evoluțiile viitoare ale intrărilor și ieșirilor pe cale naturală în/din populație (numărul de născuți și de decedați) se află înscrisă în actuala populație și în devenirile ei în deceniile viitoare.
Numărul de născuți depinde direct de mărimea populației feminine în vârstă de 15-49 ani (grupare standard internațională). Ori, calcule relativ simple arată că până în anul 2034 această populație va fi compusă din generații care se află astăzi în viață, nefiind influențată de evoluția natalității după anul 2017. Este întreg spațiul A din figura 1. Se vor adăuga, după anul 2033, femeile din generațiile 2018-2034, aflate în triunghiul B din figură. Întreaga populație de 15-49 ani va înregistra un regres masiv, de la 4,5 milioane la 3,1 milioane, fiind compusă din generații mai mici născute după anul 1989. O alură descendentă similară urmează să aibă și curba numărului de născuți în condițiile păstrării caracteristicilor actuale ale fertilității feminine, însemnând numărul mediu de copii aduși pe lume de o femeie de-a lungul vieții rezultat din datele anuale asupra numărului de născuți și populației feminine în vârstă de 15-49 ani (1,6 – după datele INS, 2018b). Pentru a se asigura simpla înlocuire în timp a generațiilor și menținerea numărului populației, un cuplu trebuie să aducă pe lume 2 copii. Ipoteza menținerii fertilității la 1,6 copii la o femeie din această variantă a proiectării, nivel apreciabil inferior celui de 2 copii, a fost preferată în această variantă de proiectare pentru a cuantifica efectele pe care le-ar avea în timp menținerea fertilității actuale asupra evoluției numărului populației. Cititorul va realiza că un număr mediu de copii mai mare de 1,6 va duce la o populație viitoare mai mare iar un număr mediu mai mic va avea va avea drept rezultat o populație mai mică.
Ipoteza asupra mortalității este foarte optimistă, speranța de viață la naștere urmând să-și continue trendul ascendent: la bărbați – de la 71,9 în anul 2017 la 77 ani la mijlocul secolului iar la femei de la 78,9 la 82 ani (Ghețău, 2018, pentru valorile pe anul 2017). Alegerea valorilor din anul 2050 este consistentă cu întreaga filozofie și ipotezele adoptate de Divizia de Populație ONU în Seria 2017 a Perspectivelor Populației Mondiale (United Nations Population Division, 2017). Progresul mai important la bărbați presupune o diminuare a decalajului față de populația feminină de la 7 la 5 ani, ceea ce ar constitui o aliniere la modelul din țările dezvoltate. Prin creșterea speranței de viață și la vârstele avansate, decesele anuale se produc în ultimii ani în proporție de 75 la sută în populația în vârstă de 65 ani și peste, proporție în deplasare spre vârstele de 70 ani și peste. Numărul și proporția acestei populații urmează a se amplifica în viitor (figura 2). Ipotezele asupra speranței de viață prevăd o reducere consistentă a mortalității pe vârste, ceea ce ar urma să aibă echivalent în reducerea numărului de decese. Din aceste influențe opuse ca efecte rezultă un număr anual de decese oscilând moderat în jurul valorii de 260 mii până în anul 2040, curba respectând însă, în mod semnificativ, marile oscilații ale dimensiunii și ponderii populației vârstnice. Dar, la o populație în declin masiv, numărul deceselor urmează în mod firesc, celelalte condiții fiind egale, un regres, ceea ce ar urma să se întâmple după anul 2039, în anul 2050 numărul deceselor ajungând la 250 de mii. Nu înseamnă și o reducere a ratei mortalității generale, dimpotrivă, numărul de decese la 1000 locuitori urmând a se majora de la 13,5 în anul 2017 la 15,2 după anul 2039.
Migrația va continua să-și pună amprenta pe evoluția numărului populației. În Varianta 1 a proiectării nu este inclusă o ipoteză asupra migrației. S-a dorit a se reliefa potențialul actualei populații asupra celor 2 indicatori ai mișcării naturale – numărul de născuți și de decedați. În Varianta 2 a proiectărilor s-a inclus o ipoteză asupra migrației externe. Ea admite o continuare a migrației negative din ultimii trei ani (migrație negativă medie anuală de 53 mii persoane) (după datele INS, 2018c) dar cu perspectiva stopării ei până în anul 2040.
Toate aprecierile de până aici conturează cu suficientă motivație și precizie așteptatele evoluții ale numărului de născuți și decese în deceniile viitoare și ale întregii populații. În tabelul 2 sunt prezentați principalii indicatori ai perspectivelor până la mijlocul secolului în Varianta 1, fără migrație externă.
Subliniam că după 29 de ani de declin al populației și de deteriorare a structurii pe vârste perspectivele sunt înscrise în evoluțiile de până acum prin rigidele raporturi dintre starea și mișcarea populației. Datele din tabel concretizează aprecierea. Degradarea tabloului general al populației și a indicatorilor majori din tabel devine inevitabilă. Scăderea naturală anuală ar urma să depășească 100 de mii persoane după anul 2034. Este un nivel foarte ridicat și pentru o populație de 19,5 milioane, cum este cea actuală, și va deveni deosebit de mare la o populație cu 2-3 milioane mai redusă. Vârsta mediană a populației va ajunge la aproape 48 de ani, cu 7 ani mai mare decât cea de astăzi iar populația de 65 ani și peste ar urma să reprezinte 27 la sută din întreaga populație. Implicațiile economice nu sunt greu de identificat: la 100 de persoane adulte (20-64 ani), active economic în cea mai mare parte, revin astăzi 29 de persoane vârstnice, predominant inactive economic, iar acest raport de dependență ar ajunge la 50 la mijlocul secolului. Natalitatea ar coborî la mai puțin de 9 născuți la 1000 de locuitori iar mortalitatea generală ar urca la 15 la mie. Cum ar arăta populația pe sexe și vârste în anul 2050 comparativ cu cea de la începutul anului 2018 se poate vedea în figura 3. Piramida vârstelor în anul 2018 evidențiază marile schimbări survenite în timp în evoluția natalității înainte de anul 1990 și poartă în partea inferioară urmările natalității scăzute de după anul 1989. Menținerea natalității la valori scăzute ar modela o structură viitoare pe vârste cu totul neobișnuită în anul 2050 și ei i se asociază indicatorii din tabelul 2. Și piramida și caracteristicile generale ale situației demografice după anul 2030 definesc pentru mijlocul secolului o stare în care resursele interne de redresare se epuizează.
În Varianta 2 a proiectărilor, existența unei migrații nete negative amplifică dimensiunile deteriorării, chiar dacă ipoteza prevede o reducere continuă a migrației nete și stoparea ei până în anul 2040. Populația ar ajunge la 15,5 milioane în anul 2050, scăderea naturală ar fi mai mare decât cea din Varianta 1, gradul de îmbătrânire demografică s-ar accentua iar raportul de dependență a vârstnicilor s-ar majora (figura 4), migrația externă diminuând mărimea populației adulte. Migrația externă negativă a românilor va continua să fie importantă atât timp cât se vor menține decalajele imense de venit și standard general de viață dintre România și țările europene dezvoltate (detalii semnificative asupra amplorii fenomenului plasată în context internațional pot fi găsite în (OECD, 2017 și în United Nations, DESA, 2017b). Ipoteza aleasă în proiectare de reducere și stopare a migrației negative presupune a diminuare considerabilă a decalajelor. Țările dezvoltate vor avea însă nevoie de mână de lucru străină și în deceniile viitoare, cerută de economii pentru care de multă vreme imigrația a devenit indispensabilă. Imigrația de retur va deveni importantă ca dimensiune și contribuție la reducerea declinului populației rezidente într-un context de schimbare radicală a forței factorilor determinanți ai migrației – cei care „împing” individul să plece dintr-un loc și cei care atrag individul spre alt loc (cunoscuta teorie push-pull a migrației). Rațiunile economice au fost cele majore în masiva migrație pentru muncă a românilor. Returul va fi încurajat atunci când enormul decalaj de venit și standard de viață dintre țara noastră și țările dezvoltate de destinație a migrației se va reduce considerabil. Din altă perspectivă, de la migrația exploratorie a celibatarului și a unuia dintre soți, s-a intrat în fazele de migrare a ambilor soți, de aducere a copiilor în țara de reședință, de naștere a copiilor în țara de reședință. Copiii urmează școala în limba țării respective, s-au integrat ușor în societate, au locuri de muncă acolo, au deschis afaceri acolo. Mai mult, au învățat și trăiesc într-un mediu în care statul de drept și instituțiile sale funcționează altfel decât „acasă”. Motivația returului este mai slabă decât cea a rămânerii acolo. Posibile crize economice viitoare în țările de reședință ar putea determina întoarcerea doar dacă vor fi extrem de dure și de durată. După informații ale oficiilor naționale de statistică și din presă, migranții români loviți de criza care a lovit violent Spania s-au orientat spre alte țări (Regatul Unit, îndeosebi, dar și Germania, Olanda și Belgia). Încurajarea „patriotică” la întoarcere acasă nu are substanță. În anul 2016 au obținut cetățenie în țări ale Uniunii Europene 30 de mii de persoane având cetățenie română (Eurostat, 2018a). Extinderea penuriei de mână de lucru semnalată în unele județe mai dezvoltate din centrul și vestul țării ar putea constitui un stimulent de întoarcere doar dacă salariile vor crește considerabil. Starea și mersul lucrurilor, din ultimii doi ani îndeosebi, amână acest orizont iar declarații foarte recente ale unor demnitari români referitoare la limitarea dreptului de a munci în spațiul UE prin permis unic de muncă, pe durată limitată (în fiecare țară a Uniunii), ca și cele vizând descurajarea migrației medicilor rezidenți prin documente adiționale la contractul de muncă, nu vor face decât să grăbească plecarea celor bine pregătiți profesional.
Scăderea naturală a populației s-a instalat prin reducerea natalității, stagnarea ei la un nivel scăzut și majorarea paralelă a mortalității populației. Reducerea dimensiunii scăderii naturale impune, în mod indispensabil, redresarea natalității. Este însă subestimată în analize și aprecieri contribuția pe care o poate avea reducerea mortalității populației la regresul scăderii naturale. Ca și cum fenomenul ar fi intangibil la programe de ameliorare a stării de sănătate. O comparație a mortalității din țara noastră cu cea din celelalte țări ale Uniunii Europene relevă decalaje enorme (figura 5). Ratele folosite sunt cele standardizate, pentru a elimina efectele perturbatoare ale particularităților din structura pe vârste a populațiilor din țările UE28. Rata din țara noastră este de 15,3 la mie, doar Bulgaria avânt un nivel mai ridicat. Este surprinzătoare plasarea compactă a țărilor ex-comuniste la valorile cele mai ridicate. În celelalte țări valorile ratei sunt de 8,5-10 la mie. Prin aceste rate comparative putem vedea cât de mari sunt rezervele de reducere a mortalității în țara noastră. Reducerea mortalității nu se va putea realiza cu un sistem de sănătate publică aflat de multă vreme în colaps, în permanente crize de vaccinuri și medicamente pentru tratarea unor maladii grave (cancerul, diabetul, HIV/SIDA), un sistem afectat de emigrare masivă a medicilor și personalului mediu sanitar, lipsit de management performant și având o utilizare îndoielnică a marilor resurse financiare colectate prin asigurările de sănătate. Un alt sistem de sănătate ar putea însă contribui la reducerea mortalității populației și diminua dimensiunea scăderii naturale a populației, alături de indispensabila redresare a natalității.
Originile degradării stării populației și ale depopulării țării
Cititorul își va pune fireasca întrebare: și, totuși, redresarea este imposibilă? Acest articol urmează a fi publicat în ediția specială a revistei Piața Financiară dedicată Centenarului Marii Uniri. Gravitatea stării și perspectivelor populației țării prezentate în articol și solemnitatea contextului impun o tratare aparte a răspunsului la întrebare. Voi folosi în rândurile următoare, în formă adaptată, cu modificări și adăugiri, și unele opinii, aprecieri și observații publicate foarte recent, în același context al sărbătoririi a 100 de ani de la făurirea statului național unitar român. Se impune însă o observație. Valorile unora dintre indicatorii care vor fi menționați provin din proiectări elaborate pornind de la populația rezidentă din anul 2016. Populația rezidentă la începutul anului 2018, aflată la baza proiectărilor prezentate în acest articol, este cu 240 de mii de locuitori mai mică în raport cu cea din anul 2016. Altfel spus, valorile indicatorilor respectivi reflectă un grad mai ridicat de deteriorare a caracteristicilor populației în deceniile următoare.
Evoluțiile populației și ale fenomenelor demografice după anul 1989 au cauzalități și mecanisme complexe, izvorâte din realitățile economice, sociale, culturale și politice ale societății românești în drumul ei spre democrație, stat de drept și economie de piață. În aceste evoluții, contribuții și efecte importante, directe și indirecte, au avut caracteristicile populației și fenomenelor demografice din deceniile anterioare anului 1990. Dreptul omului de a decide numărul de copii pe care dorește să-i aibă și când să-i aducă pe lume, ca și la informație și mijloace de planificare familială a avut și el un rol care nu poate fi subestimat ori neglijat ca efecte. După cum nu pot fi subestimate efectele dreptului la liberă circulație, la activitate economică și stabilirea reședinței în alte țări, la cunoașterea stilului de viață, valorilor ierarhiilor și aspirațiilor oamenilor din alte țări, efecte care și-au pus neîndoielnic amprenta pe atitudini, comportamente și decizii vizând familia și copilul. Toate aceste determinări se cuvin a fi luate în considerare în analiza stării actuale a populației țării și în fundamentarea unor programe și strategii de reducere a dimensiunii declinului populației și a gradului de depopulare a țării. În fața unor realități și perspective demografice profund negative există prudență, îndoieli și chiar scepticism, atitudini care provin și din incertitudinea viitorului pe termen lung, în general. Se adaugă, probabil, refuzul individului, prin natura, construcția și educația sa, de a-și organiza viața cu o viziune și o filozofie pesimiste, atât timp cât declinul populației țării nu a avut până acum efecte negative semnificative asupra vieții sale. Mai mult, acest declin a avut efecte economice benefice asupra societății, prin reducerea considerabilă a resurselor orientate spre alocații (numărul născuților este de multă vreme la nu cu mult peste jumătatea celui de la începutul anilor 1990), maternitate, asistență medicală a mamei și copilului, educație, fără a mai vorbi de reducerea presiunii asupra pieței muncii prin masiva migrație pentru muncă a câtorva milioane de persoane tinere și adulte și sutele de milioane de euro din remitențe. Prin reducerea numărului de copii și la nivelul familiei au existat avantaje economice, resursele financiare pe membru de familiei fiind mai mari în cele fără copii ori cu un singur copil.
Toate aceste avantaje vor avea însă costuri, nemăsurabile astăzi, pe termen lung și foarte lung. Am menționat ascensiunea raportului de dependență a vârstnicilor, de la 28 la 51 de persoane în vârstă de 65 ani și peste la 100 de persoane în vârsta de muncă. Pe fondul declinului și al accelerării îmbătrânirii populației, menținerea ratelor de activitate pe sexe și vârste din anul 2015 ar urma să ducă la contractarea populației active economic de la 9 la 7,2 milioane persoane în anul 2040. Penuria de forță de muncă apărută în unele ramuri și județe se va amplifica prin intrarea masivă în populația în vârstă de muncă în anii care vin a generațiilor mici născute după anul 1990. Creșterea participării la activitatea economică prin majorarea ratelor de activitate și de ocupare pe sexe și vârste, aflate sub valorile medii din UE28 (Eurostat, 2018b), va deveni deziderat major, pentru a compensa într-o anumită măsură reducerea populației active rezultată din acțiunea demograficului. Pe de altă parte, intrările în populația de pensionari ar urma să fie în ascensiune masivă între jumătatea anilor 2020 și începutul anilor 2030 prin ajungerea la vârsta pensionării a generațiilor mari născute după anul 1966, ilustrând întinderea ecoului unor mari fracturi survenite în trecut în evoluția natalității.
◄ Singura măsură generoasă de susținere a natalității luată vreodată în țara noastră în contextul accesului neîngrădit la contracepție și întreruperea sarcinii a fost și a rămas concediul și indemnizația de creștere a copilului. Măsura a evitat o veritabilă cădere a natalității după anul 2000, prin redresarea moderată a numărului de născuți în mediul urban, unde se află preponderent femeile cu venit impozabil beneficiare ale măsurii. Redresarea a compensat continuarea reculului numărului de născuți în mediul rural. Modificările aduse în anul 2017 legislației în privința concediului și indemnizației de creștere a copilului ar trebui să aibă drept efect un progres al numărului de beneficiari, însemnând o redresare a numărului de născuți. Datele Ministerului Muncii și Justiției Sociale arată de altfel o ascensiune semnificativă încă din anul 2017 – cu 18 mii persoane mai mult 13% (Ministerul Muncii și Justiției Sociale, 2018). La sfârșitul anului 2017 erau 166,6 mii de beneficiari ai indemnizației (148,2 mii erau mame, iar celălalt părinte (tatăl) era beneficiar în 18,4 mii de cazuri). Nu știm la câți din cei 188 de mii de născuți din anul 2016 mama (sau tatăl) a avut concediu și indemnizație de creștere a copilului. Afirmăm că măsura concediului și indemnizației este o măsură generoasă la nivelul resurselor societății. Date ale Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială relevă însă fațete surprinzătoare și preocupante ale situației economice a femeilor beneficiare. Din cei aproape 167 mii de beneficiari, 63% aveau indemnizația minimă. Cu alte cuvinte, veniturile acestora erau egale sau mai mici decât salariul minim brut pe țară garantat în plată (1.400 lei în luna decembrie 2017). Pe de altă parte, datele Eurostat indică o proporție a femeilor în vârstă de 20–29 ani aflate în risc de sărăcie de 33%, la cele trăind fără părinți, și 24%, la cele trăind cu părinți (Eurostat, 2018c). Este o realitate dură a natalității actuale în România. Nu există date asupra unor caracteristici importante ale mamelor beneficiare de concediu și indemnizație: nivel de educație, categorie socio-profesională, stare civilă, rangul copilului, pentru a putea evalua diferențierea efectelor unei astfel de măsuri și orientarea unor alte măsuri stimulative în viitor.
◄ Mamele care au avut și au indemnizație, ca și cele care o vor avea în viitor, fac parte din populația feminină tânără aflată predominant în mediul urban. La mijlocul anului 2016 populația feminină în vârstă de 15–49 ani era de 2,6 milioane în mediul urban și de aproape 2 milioane în mediu rural. Și structura pe vârste a celor două populații este semnificativ diferită, proporția femeilor la vârstele cu fertilitatea cea mai ridicată – între 25 și 35 de ani – fiind superioară în mediul urban prin efectele migrației din rural în urban. Cu excepția județului Ilfov, cu particularitățile sale demografice și socio-economice, declinul natural al populației este generalizat, deci inclusiv în județele în care măsura concediului și a indemnizației a avut efecte pozitive asupra numărului de născuți. Natalitatea este mai mică de 8 născuți la 1000 de locuitori în 4 județe din sudul țării, toate cu grad scăzut de urbanizare, iar mortalitatea generală depășește 15 la mie în 6 județe (cu un nivel de aproape 19 la mie în județul Teleorman). Oricât ar crește numărul de născuți (mame cu indemnizații) în mediul urban, o redresare de substanță a natalității țării și diminuarea dimensiunii declinului populației și a ritmului de depopulare a țării nu pot fi realizate fără creșterea aportului femeilor casnice. Concediul și indemnizația se acordă mamelor cu venit impozabil (cu excepția persoanelor care urmează cursuri de zi în învățământ preuniversitar), persoane active economic în perioada de referință, și reprezintă un sprijin consistent pentru a asigura compatibilitatea între statutul de persoană activă economic și cel de mamă. Resursele financiare pentru indemnizații nu se află în bugetul de asigurări sociale, ele venind de la bugetul de stat. Ancheta asupra forței de muncă în gospodării 2015 (INS) indică un număr al femeilor casnice de 1,3 milioane, 432 de mii fiind în mediul rural. Aproape 60% dintre aceste femei sunt în vârstă de 15–44 ani. Nu poate surprinde faptul că declinul natural în mediul rural a fost în anul 2016 de 51 mii persoane, de trei ori mai mare decât cel din mediul urban (17 mii persoane). Creșterea gradului de ocupare economică a femeilor din rural le-ar asigura un nivel de trai mai ridicat și le-ar permite acces la concediu și indemnizație de creștere a copilului. Pe de altă parte, majorarea proporției născuților de rangul 2 – aflată la 30% – apare ca o condiție indispensabilă a redresării, ceea ce ar implica o diferențiere a măsurilor stimulative, cum ar fi, de pildă, acordarea unei indemnizații mai mari la cel de-al doilea copil al mamei.
◄ Declinul natalității este rezultatul a sute de mii de decizii de a nu avea copii ori de a avea un singur copil. Este factorul economic determinant în aceste decizii? Sunt și alți factori, de natură neeconomică? Am putea găsi răspuns prin conceperea și efectuarea unor cercetări selective pe eșantioane reprezentative de populație tânără (și adultă), cu și fără copii, pentru a vedea ce factori și mecanisme determină deciziile și ce programe ar putea schimba decizia de a nu avea copii ori de a avea un singur copil [Nota]. S-ar putea elabora apoi și programe și strategii pe termen lung, orientate spre redresarea natalității și reducerea dimensiunii declinului populației și a ritmului de depopulare a țării (semnalată încă din anul 2005 (Bucher și Mai, 2005)) pornind de la aspirații, deziderate și preferințe ale celor care doresc să aibă copii, dar numeroase bariere și practici le stau în față. Concediul și indemnizația de creștere a copilului ar fi componentele unor astfel de programe alături de alte măsuri, unele adresate prioritar populației din mediul rural unde deteriorarea situației demografice tinde să capete caracteristici și dimensiuni dramatice. Ar fi proiectul național cel mai important pe care îl poate avea România după aproape 30 de ani de declin al populației și instalarea depopulării țării. Și cel mai costisitor. O întrebare tulburătoare se poate însă pune: este pregătită țara, societatea românească, pentru o redresare consistentă a natalității, dacă ar fi să aibă loc? Nu, nu este pregătită, fie și numai dacă ținem cont de relatările presei despre starea maternităților și spitalelor de copii, dotarea cu echipamente, prezența personalului medical de specialitate, numărul de creșe și grădinițe; accesul populației rurale în special la asistență medicală adresată mamei și copilului. Clasa politică nu s-a aplecat în cei aproape 30 de ani cu responsabilitate, competență, continuitate și viziune pe termen lung asupra
situației demografice a țării. Creșteri de alocații și alte stimulente financiare nediferențiate și neadaptate în raport nevoile, preferințele și aspirațiile tinerelor cupluri nu reprezintă nici strategie și nici programe în domeniul populației.
[Notă] Dezideratul organizării unor cercetări selective de amploare în rândul populației (tinere îndeosebi) pentru a cunoaște factorii determinanți ai deciziilor tinerelor cupluri de a nu avea copii ori de a avea un singur copil și măsura în care astfel de decizii ar putea fi schimbate prin programe și măsuri adecvate nu este menționat acum pentru întâia oară. Sunt 4-5 ani de la avansarea opiniei. În alte părți problema este tratată diferit și nu de multă vreme guvernul unui Stat Membru al Uniunii Europene a luat decizia de a trimite mai multe milioane de chestionare în gospodării pentru afla opinii asupra modului de a sprijini tinerele cupluri care doresc copii, asupra măsurilor de susținere a familiilor care au mai mulți copii, asupra adaptării programului de activitate economică a mamelor după venirea copilului (programe elastice).
Vasile Gheţău, Ph.D.
Profesor Asociat, Facultatea de Sociologie, Universitatea Bucureşti
Director, Centrul de Cercetări Demografice al Academiei Române
R e f e r i n ț e
Bucher, Hansjoerg şi Ralf Mai (2005). Depopulation and its consequences for the regions of Europe, Council of Europe Publishing, Strasbourg (DG3/CAHP10(2005) 7).
Eurostat. 2018a. Acquisition of citizenship by age group, sex and former citizenship
(https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=File:Thirty_main_countries_of_ previous_citizenship,_2016_Rank.png).
Eurostat (2018b). Employment and activity by sex and age – annual data [lfsi_emp_a]
(http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=lfsi_emp).
Eurostat (2018c). Young people’s at-risk-of-poverty rate by sex, age and living/not living with parents[yth_incl_060]
(http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui).
Ghețău, Vasile. 2018a. Tabele de mortalitate pe anul 2017, Centrul de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici”, Academia Română.
Institutul Naţional de Statistică (2018a). Populaţia rezidentă la 1 ianuarie 2018p în scădere cu 120,7 mii persoane. Comuinicat de presă, nr. 215 / 29 august 2018
Institutul Naţional de Statistică (2018b). Evenimente demografice în anul 2017.
Institutul Naţional de Statistică (2018c). Anuarul Statistic al României 2017.
Organization for Economic Cooperation and Development (OECD) (2017). International Migration Outlook 2017, OECD Publishing, Paris (https://read.oecd-ilibrary.org/social-issues-migration-health/international- migration-outlook-2017_migr_outlook-2017).
United Nations Population Division (2017a). World Population Prospects: The 2017 Revision, United Nations, New York
(https://esa.un.org/unpd/wpp/Publications/).
United Nations, DESA (2017b ). International migration report 2017, United Nations, New York
(http://www.un.org/en/development/desa/population/migration/publications/migrationreport/docs/ MigrationReport2017).
COMMENTS