În contextul seriei de declaraţii, APAPR salută poziţia exprimată public de noul Prim-Ministru al României, dl. Mihai Tudose, potrivit cărora Pilonul II de pensii private obligatorii „nu se desfiinţează, punct”. Această declaraţie vine în linie cu zecile de mesaje de asigurări ferme din partea PSD, a Guvernului anterior şi a ASF, potrivit cărora nu se are în vedere niciun fel de modificare împotriva Pilonului II.
În acest context, APAPR reaminteste faptul că Pilonul II este una dintre cele mai de succes reforme structurale din România, cu rezultate foarte bune pentru contribuabilii români (cele mai bune randamente investiţionale din Europa în ultimii 10 ani), ceea ce nu justifică în niciun fel vreo măsură de afectare a arhitecturii acestuia, cu efecte negative asupra pensiilor viitoare a peste 7 milioane de români.
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) din România au împlinit de curând 9 ani de funcţionare efectivă, respectiv de administrare privată a contribuţiilor virate în sistem. Pe data de 19 mai 2017, la exact 9 ani de la startul efectiv al Pilonului II, numărul participanţilor la aceste fonduri a ajuns la aproape 6,9 milioane de români, iar activele nete gestionate au depăşit 35,1 miliarde RON (7,7 miliarde EUR).
Având în vedere că de-a lungul celor 9 ani de activitate fondurile de pensii private obligatorii au primit în administrare contribuţii brute de 28,2 miliarde RON, diferenţa o constituie o sumă de 6,91 mld. RON (peste 1,51 mld. EUR), reprezentând câştigul total obţinut din investiţii, net de toate comisioanele, exclusiv în beneficiul contributorilor români.
Cu alte cuvinte, românii au câştigat de pe urma Pilonului II sume totale de peste un miliard şi jumătate de euro, doar din investiţiile fondurilor, sume care se adaugă contribuţiilor deja virate în conturile lor personale. De asemenea, potrivit estimărilor Asociaţiei, peste un milion de români din cei aproape 7 milioane care contribuie la Pilonul II au în conturi sume de peste 10.000 de lei fiecare, un capital personal deja destul de consistent, ce va continua să crească pe măsură ce sistemul va progresa.
Pentru perioada 20 mai 2008 – 19 mai 2017, reprezentând primii 9 ani de Pilon II, toate fondurile de pensii private au înregistrat un randament mediu anualizat de 9,46%, potrivit calculelor APAPR, ceea ce reprezintă o cifră remarcabilă, realizată într-un context economico-financiar marcat de multiple crize şi turbulenţe pe pieţele internaţionale în ultimul deceniu. De atfel, performanţele financiare pozitive ale Pilonului II din România au fost certificate recent şi de un studiu european independent, realizat de federaţia asociaţiilor de consumator de produse financiare (Better Finance).
„Cele mai bune rezultate pentru fonduri de pensii au fost înregistrate în România”, arată raportul Better Finance, care calculează randamentele reale ale fondurilor de pensii (peste inflaţie) şi după deducerea tuturor comisioanelor (sursa: Pension Savings: The Real Return 2016 Edition, Better Finance, pagina 46). Raportul analizează performanţa sistemelor de pensii private din 15 state membre ale Uniunii Europene, pentru perioada 2000-2016 (sau cele mai vechi date istorice disponibile), reprezentând fondurile de pensii la care contribuie 86% din populaţia statelor UE.
În acest moment, principala problemă a Pilonului II este stagnarea deja de doi ani a nivelului contribuţiei virate către fondurile de pensii private la 5,1%, în contextul în care acest procent trebuia să ajungă la 6% încă din anul 2016. Conform legislaţiei actuale, acest nivel va fi atins abia în anul 2018.
De asemenea, este important de reiterat faptul că banii de pensii private ai românilor sunt investiţi în România, contribuind la creşterea economică şi crearea de locuri de muncă din ţară. Potrivit calculelor Asociaţiei, peste 92% din investiţiile Pilonului II sunt realizate în România.
COMMENTS