Apel deschis pentru start-up-uri europene: acceleratorul Twin Transition

Apel deschis pentru start-up-uri europene: acceleratorul Twin Transition

Start-up-urile din industria de fabricație pot aplica la un nou program internațional de accelerare – Twin Transition – pentru a le ajuta să găsească finanțare, să dezvolte un plan de sustenabilitate, să integreze tehnologiile digitale, să găsească parteneri și o rețea relevantă pentru ideea lor de afaceri. Programul este o oportunitate unică de a interacționa cu rețeaua Institutului European de Tehnologie (EIT) și de a extinde afacerea pe noi piețe europene.

Programul este deschis start-up-urilor, cercetătorilor și viitorilor antreprenori din țările EIT RIS, din Europa de Est și de Sud, Balcanii de Vest, Turcia și regiunile periferice ale UE, care sunt interesate să-și dezvolte afacerea cu un accent pe dezvoltare digitală și sustenabilă. Timp de 7 luni, participanții vor beneficia de ateliere online, bootcamps fizice și un plan personalizat de comercializare, precum și de interacțiuni individuale cu experți și mentori relevanți pentru afacerea lor. Twin Transition Accelerator este o oportunitate unică de a interacționa cu rețeaua EIT și de a extinde afacerea pe noi piețe europene, testând în același timp modelul de afaceri, învățând și găsind oportunități de finanțare. 

Twin Transition este implementat în România de Iceberg Plus, alături de Institute for Systems and Computer Engineering, Technology and Science Portugal, Bratislava University of Technology Slovacia, Teaching Factory Competence Center Grecia  

Persoanele fizice și companiile care au un prototip funcțional sau un produs/serviciu dezvoltat și au unn plan de business care să ia în calcul digitalizarea și reducerea amprentei de carbon a afacerii (prin utilizarea energiei regenerabile sau minimizarea deșeurilor), sunt eligibile să participe. În mod special, sunt binevenite aplicațiile din partea start-up-urilor, antreprenorilor și cercetătorilor din domenii precum industria auto, robotică, electronică, IT, metalurgie, farmaceutică, alimentară, textile și modă.

Una dintre principalele beneficii ale programului Twin Transition este oportunitatea de a participa la bootcampuri fizice în România, Portugalia, Slovacia sau Grecia. Aceste evenimente vor oferi sesiuni de mentorat, workshopuri și șansa de a interacționa cu potențiali clienți și parteneri din industria locală.

Twin Transition este un program fără cedare de capital, ceea ce înseamnă că start-up-urile își păstrează în întregime proprietatea asupra afacerii lor.

Twin Transition este un accelerator care pune accent pe relația sinergică dintre digitalizare și sustenabilitate, ajutând start-up-urile să își îmbunătățească eficiența operațională, reducând în același timp impactul asupra mediului.

Un exemplu în acest sens este tehnologia digital twin—replici virtuale ale sistemelor fizice—care revoluționează optimizarea lanțurilor de aprovizionare, reducerea risipei de materiale și întreținerea predictivă, contribuind la procese de producție mai inteligente și sustenabile.

Termenul limită pentru înscriere este 25 aprilie 2025.
Start-up-urile sau persoanele interesate pot aplica aici: Formular de înscriere.

Beneficiile Acceleratorului Twin Transition

Parte dintr-o rețea europeană de top – Participanții vor avea acces la rețeaua EIT Manufacturing, cea mai mare comunitate de inovare din cadrul EIT, care reunește peste 80 de parteneri din 18 țări.

Mentorat specializat – Sprijin din partea mentorilor cu experiență în business și tehnologie.

Accent pe industrie – Programul este dedicat industriei de producție, oferind oportunități valoroase de networking.

Acces la noi piețe – Prin bootcampuri, start-up-urile vor putea explora patru piețe-cheie: România, Portugalia, Grecia și Slovacia.

Bursă completă – Prima ediție oferă 28 de burse integrale, acoperind toate costurile programului: workshopuri, bootcampuri și mentorat personalizat.

Oportunitate de pitchingPatru start-up-uri vor avea șansa de a câștiga un premiu de pitching de 2.000 euro fiecare.

Fără cedare de capital– Participanții nu trebuie să cedeze nicio parte din compania lor.

Țări eligibile:

  • State membre UE: Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Grecia, Spania, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia
  • Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Turcia, Ucraina
  • Regiunile periferice: Guadelupa, Guyana Franceză, Réunion, Martinica, Mayotte și Saint-Martin (Franța), Azore și Madeira (Portugalia) și Insulele Canare (Spania)  

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0