Java, Database/ PL/PLSQL, Alice şi Greenfoot, peste 57.000 de elevi de liceu care au au participat la cursuri în 2014, 456 de licee şi 1.900 de profesori – acestea sunt coordonatele Oracle Academy în România.
„Oracle Academy este unul dintre cele mai de succes parteneriate pe care le are Ministerul Educaţiei. Să ne amintim de unde am plecat – în 1990 nu exista nimic, informatica se făcea pe tablă şi am parcurs un drum extraordinar în aceşti 25 de ani”, a declarat Liliana Preoteasa, subsecretar de stat în Ministerul Educației, la conferinţa de aniversare a 10 ani de Oracle Academy în România. Ea a arătat că este foarte important ca ceea ce elevii învaţă la şcoală să se coreleze cu necesităţile din piaţa muncii. „Este foarte important să avem resursa umană capabilă să predea şi să integreze noutăţile şi parteneriatul cu Oracle se înscrie în cadrul unei abordări prin care încercăm să corelăm ceea ce se face în şcoală cu ceea ce tinerii vor întâlni după ce ies din şcoală.Trebuie să le dăm instrumentele pentru a se putea integra pe piaţa muncii (…) Ipoteza de la care am pornit este că dacă vrei să răspunzi nevoilor pieţei, atunci trebuie să te adresezi celor care se află pe piaţă şi care pot să spună care sunt aceste nevoi”, a spus Preoteasa.
Reprezentanta Ministerului Educaţiei a arătat că în cadrul parteneriatului cu Oracle s-a pornit de la dezvoltarea competenţelor profesorilor. Patreneriatul public privat a început în 2005-2006, când au fost instruiţi 120 de profesori, din aceştia fiind selectaţi 50 pentru a fi formatori, iar din anul următor, 600 de profesori au putut preda baze de date Oracle.
„În IT, cel mai valoros activ este capitalul uman, iar în România avem 7000 de absolvenţi anual în acest domeniu”, a arătat Danny Gooris, Senior Manager Oracle Academy EMEA. El a arătat că pe lângă buna pregătire în domeniu, IT-şti din România au şi alte abilităţi care îi interesează pe angajatori, cum ar fi cunoaşterea limbilor străine – 92% vorbesc engleza, 24% limba franceză, 7% spaniola şi 4% germana.
Potrivit reprezentanţilor Oracle, mai mult de 57.000 de elevi de liceu au participat la cursurile Oracle Academy susținute de profesorii lor la clasă în anul academic 2014.
Cursurile dezvoltate de Oracle Academy sunt modulare şi urmăresc standarde naţionale şi regionale, având un nivel de credite în acord cu Cadrul european al Calificărilor (CeC).
Pentru elevii interesaţi să învețe cum să proiecteze o bază de date sau un program în SQL sau PL/SQL, Oracle Academy oferă profesorilor acces la Oracle Application Express, un mediu de practică
găzduit de academie. Elevii interesaţi de limbajele de programare, membri Oracle Academy, pot accesa diverse medii de dezvoltare Java Development Environments (JDE), ce includ Alice Greenfoot, BlueJ, Eclipse şi NetBeans. Atât elevii şi profesorii pot folosi JDE pentru a-şi îmbunătăţi noţiunile Java, o platformă de dezvoltare folosită de peste 9 milioane de dezvoltatori din întreaga lume.
Conform Brainspotting, o companie de recrutare şi selecţie în domeniul tehnologiei, 27% dintre licenţiaţii sau masteranzii în IT, au început să obţină calificări în acest domeniu din timpul liceului.
„În 2014, companiile au creat aproximativ 5000 de noi locuri de muncă în IT şi mă refer la joburi cu experienţă şi middle level, dar dacă luăm în considerare şi poziţiile entry level, numărul creşte şi mai mult ”, a declarat Anca Giurca, managing partner Brainspotting. Ea a arătat că piaţa devine din ce în ce mai complexă. „Dacă o bună perioadă de timp România era concentrată pe suport şi menteneţă, în ultimul timp se pune foarte mult accent pe programare şi pe dezvoltarea de proiecte end to-end”, a spus mai spus Ana Ciura.
COMMENTS