Proiectul „Construirea unei reţele naţionale de internet în bandă largă în zonele dezavantajate, prin folosirea fondurilor structurale – RO-NET” a fost finalizat până în prezent în peste 200 de localități, iar în alte 220 de localități proiectul se află în fază avansată de implementare. Potrivit țintei asumate prin proiect, până în noiembrie 2016, 783 de localități din zone greu accesibile vor beneficia de acoperire cu internet în bandă largă.
Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională (MCSI) a prezentat vineri, 1 iulie, amplasamentele finalizate și beneficiile conectării la internet locuitorilor din localitățile Tomești și Măscurei, din județul Vaslui.
”Elevii și profesorii vor avea acces mai ușor la informație; producătorii locali și meșteșugarii vor putea utiliza internetul pentru afacerea lor și pot intra chiar în sistemul național de licitații publice cu produsele lor; autoritățile locale pot comunica mai rapid cu omologii lor și pot cere susținere pentru dezvoltarea utilităților din zonă, iar persoanele în vârstă vor putea ține legătura prin intermediul internetului cu cei dragi aflați departe. Astfel, întreaga comunitate beneficiază în urma disponibilității accesului la internet.
Cu alte cuvinte, chiar dacă unii se vor întreba poate de ce am adus internet în sate unde, de exemplu, nu există o rețea de canalizare bine pusă la punct, răspunsul este că, dacă ai internet și îl folosești inteligent pentru comunitate, poți să dezvolți și utilitățile din zonă”, a declarat Secretarul de stat MCSI Horațiu Anghelescu (foto), în cadrul vizitei în județul Vaslui.
La rândul său, Ovidiu Ghiman, Director Eexcutiv Comercial Segment Business Telekom Romania, a adăugat: “Proiectul contribuie la susținerea economiei locale atât prin oferirea de beneficii directe pentru comunități, care astfel pot să facă un pas înainte în dezvoltarea lor, dar și datorită faptului că cea mai mare parte a echipamentelor necesare – fibră optică, containere, stâlpi – a fost achiziționată de la diverși furnizori locali”.
RO-NET este un proiect major finanțat prin fonduri structurale europene. La finalul lunii mai, Comisia Europeană a decis modificarea acestui proiect și, astfel, împărțirea sa în două etape. Valoarea totală aprobată pentru prima etapă a proiectului este de 18,8 milioane de euro, din care 12,5 milioane reprezintă co-finanţarea prin Fondul european de dezvoltare regională. Bugetul proiectului pentru cea de-a doua etapă este de 53 milioane de euro.
RO-NET va acoperi 783 din cele 2.268 de localități identificate ca „zone albe”. Acest lucru va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urbane și zonele rurale aducând internetul în bandă largă mai aproape de 130 000 de gospodării cu 400.000 de locuitori, 8.500 de întreprinderi și 2.800 de instituții publice.
Prin implementarea proiectului RO-NET, România beneficiază de fonduri nerambursabile în cotă de 82,7% din valoarea totală a investiției acordate de CE, pentru implementarea rețelelor de comunicații electronice Next Generation Network.
Până acum s-au decontat de la CE aproximativ 22% din valoarea totală, iar stadiul fizic de realizare este de peste 25%, rezultat care s-a atins în mai puțin de două luni de zile. Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională a reușit deblocarea aproape în totalitate a procesului de avizare din partea CNADNR și parțial din partea distribuitorilor de energie electrică.
Contractul pentru implementarea acestui proiect a fost atribuit în anul 2014 companiei Telekom Romania pentru suma 365,7 milioane lei (85,6 milioane euro), inclusiv TVA.
Complexitatea proiectului Ro-NET se reflectă în următoarele date:
– Un volum impresionant de documente a fost depus pentru proiectul tehnic și în faza de obținere a autorizațiilor de construire – peste 350.000 de pagini;
– În medie, 11 avize diferite sunt solicitate de către fiecare autoritate locală sau centrală pentru obținerea unei singure autorizații de construire;
– 500 de autorizații de construire obținute până în prezent;
– 8.800 de avize dintr-un total necesar de aproximativ 9.300 au fost obținute;
– Peste 4.500 km de fibră optică vor fi montați până la finalul proiectului Ro-NET, din care jumătate pe infrastructură deja existentă, iar cealaltă jumătate pe o infrastructură nouă (aproximativ 50.000 de noi stâlpi vor fi amplasați în cadrul proiectului);
– Peste 1.500 de specialiști au fost implicați în etapa de construcție efectivă din cele 200 de localități, care a durat aproximativ două luni, restul intervalului de timp fiind alocat procedurilor birocratice.
COMMENTS