ARIR premiază performanţa şi comunicarea  cu investitorii în cadrul Galei din 13 noiembrie

ARIR premiază performanţa şi comunicarea cu investitorii în cadrul Galei din 13 noiembrie

Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) premiază cele mai bune companii listate la Bursa de Valori București și profesioniștii în comunicarea cu investitorii pentru a treia oară în cadrul Galei ARIR din 13 noiembrie 2021. Premiile pentru cele 8 categorii vor fi acordate în baza evaluărilor investitorilor instituționali, ai celor individuali și ai specialiștilor din piața de capital.

“Anual recunoaștem performanța companiilor listate și aplaudăm cei mai buni profesioniști în relația cu investitorii și rapoartele de sustenabilitate. Cu ocazia aniversării a 3 ani de ARIR le mulțumim tuturor celor 35 de membri, companii preocupate de cele mai bune practici în comunicarea cu investitorii“ spune Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR.

Categoriile premiate la GALA ARIR din 2021 sunt:

Clasamente realizate de către investitorii instituționali din întreaga lume, activi în piața de capital din România, prin intermediul platformei Institutional Investor.

  • Cel mai bun Director General (CEO)
  • Cel mai bun Director Financiar (CFO)
  • Cea mai bună Companie din perspectiva activității în Relația cu Investitorii
  • Cel mai bun profesionist în Relația cu Investitorii 

Clasament realizat de către investitorii individuali, invitați să voteze în perioada 20 octombrie – 5 noiembrie 2021 compania cu care au comunicat cel mai bine în ultimul an, prin intermediul website-ului ARIR (ir-romania.ro/gala-2021). Încurajăm investitorii să puncteze transparența companiilor, calitatea raportărilor, comunicarea din perspectiva disponibilității și proactivității echipei pentru Relația cu Investitorii.

  • Cea mai bună Companie din perspectiva activității în Relația cu Investitorii

 Clasament realizat de către un juriu specializat, independent, în baza unui set de criterii definite împreună cu specialiști de top din piață – mai multe detalii aici.

  • Cel mai bun Raport de Sustenabilitate

Companiile listate vor putea aplica printr-un reprezentant pentru această evaluare, solicitarea va fi transmisă către ARIR (contact@ir-romania.ro) până la data de 30 octombrie 2021 și va include link-ul către raportul de sustenabilitate.

Juriul este format din Adina Ardeleanu – Co-Fondator Financial Intelligence, Adrian Codîrlașu – Vicepreședinte CFA România, Cristian Petre, Manager Investiții – NN Pensii, Mihaela Stoica – Director General Intercapital Invest și Mugur Popescu – Director Direcția Investiții BCR Pensii.

Premii speciale

  • Premiul “Creating history” împreună cu Bursa de Valori București
  • Premiul „Best Board Design” împreună cu ENVISIA – Boards of Elite

Gala ARIR este organizată cu sprijinul partenerilor evenimentului IMPACT Developer & Contractor (dezvoltator rezidențial de top din România, membru asociat ARIR) și Purcari (unul dintre cei mai importanți producători de vin din Europa de Est și Centrală, membru asociat ARIR). Partenerii strategici sunt Bursa de Valori București (organizează și gestionează piețele reglementate de instrumente financiare, membru fondator ARIR), Banca Transilvania (cea mai mare bancă din Europa de Sud-Est, membru asociat ARIR), TeraPlast (compania-mamă a Grupului TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, membru fondator ARIR), ALRO (unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, membru fondator ARIR). Parteneri instituționali ai evenimentului sunt  ENVISIA (prima Școală de Afaceri din România pentru Membri în Consilii de Administrație, membru afiliat ARIR) și Institutional Investor (lider al industriei de cercetare și analiză comparativă a companiilor).

Partenerii media sunt: Radio România Actualități, Money.ro, Financial Intelligence, The Diplomat, JURIDICE.ro, PIAȚA FINANCIARĂ, The Romania Journal, clubantreprenor.ro, Economistul, Club Economic, România Durabilă.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0