Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR), singura asociație profesională din România dedicată celor mai bune practici în relația cu investitorii, anunță noua componență a Consiliul Director ARIR și noua strategie prin care va contribui mai intens la dezvoltarea pieței de capital din România. Astfel, ARIR vine în întâmpinarea nevoilor companiilor din piața AeRO și a celor care emit obligațiuni pentru a sprijini cu expertiză și creșterea vizibilității în piața de capital.
Daniela Șerban a fost reconfirmată Președinte ARIR de către Adunarea Generală a membrilor și va continua să coordoneze implementarea strategiei Asociației în următorii 2 ani. Consiliul Director are un membru nou: Monica Ivan, BRK Financial Group. Au fost reconfirmați Ana-Maria Imbrea, ALRO – Vicepreședinte ARIR; Ioan Șumandea, Banca Transilvania – Vicepreședinte ARIR, Adrian Tănase, Bursa de Valori București și Tony Romani. Mandatele Consiliului Director sunt pentru 2 ani pentru a asigura continuitate în implementarea strategiei și viziunii comunității.
Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR: „Am inovat continuu și am venit proactiv în întâmpinarea nevoilor din piața de capital locală. Suntem astăzi 29 de membri, cele mai mari companii listate din România, și ne propunem să sprijinim prin experiența și expertiza noastră companiile mai mici din piața de capital, noul val care vine cu deschidere și inițiativă și care va fi motorul economiei. Ne propunem să facilităm accesul la finanțare și să sprijinim cât mai multe companii să se dezvolte pentru a deveni mai atractive. Vom lucra mai mult și cu companiile din piața AeRO și emitenții de obligațiuni pentru a răspunde nevoilor investitorilor privind comunicarea, transparenta și guvernanța corporativă sustenabilă.”
Ana-Maria Imbrea, ALRO, Vicepreședinte ARIR: „ARIR s-a implicat activ în educarea și încurajarea companiilor pentru adoptarea celor mai bune practici în ceea ce privește ESG. În 2020, am recunoscut pentru prima data performanțele companiilor listate privind sustenabilitatea și am premiat „Cel mai bun raport de sustenabilitate”. Am lucrat împreună cu membrii și am dezvoltat un Ghid pentru afaceri responsabile care vine în întâmpinarea emitenților și publicului larg cu mai multe detalii și concepte legate de ESG și așteptările față de companiile listate.”
Ioan Șumandea, Banca Transilvania, Vicepreședinte ARIR: ”Comunitatea noastră susține necesitatea unui mediu de reglementare care să sprijine companiile listate și să încurajeze companiile să acceseze finanțarea prin piața de capital. Am colaborat îndeaproape cu legiuitorul și am transmis propuneri privind simplificarea proceselor, AGA online, etc. Suntem constant în dialog la nivel european și ne bucurăm să beneficiem de expertiza EuropeanIssuers pentru a construi piețe de capital europene care să funcționeze bine și să ofere flexibilitate pentru a calibra adecvat cerințele de guvernanță corporativă pentru companii.”
Membrii ARIR au acces la conținut exclusiv pentru implementarea celor mai bune practici în Relația cu Investitorii și Guvernanța Corporativă, sesiuni de instruire adaptate nevoilor lor și obiectivelor pentru Relația cu Investitorii, participă la proiecte de dezvoltare a pieței de capital. În cadrul ARIR sunt invitate să adere: ca Membru Asociat – companii listate, în curs de listare sau care emit obligațiuni listate, Membru Afiliat – alte companii și Membru Profesionist – persoane cu experiență în IR.
ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Cosmin Răduță și Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, Biofarm, MedLife, Romcarbon și Farmaceutica REMEDIA ca Membri Asociați. INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Intercapital Invest, eVote și Mazars au devenit Membri Afiliați.
COMMENTS