Ariston Thermo Group, unul dintre liderii mondiali pe piața de echipamente de încălzire și producere a apei calde menajere, anunță rezultatele financiare raportate anul trecut și, inaugurarea centrului de cercetare și dezvoltare Ariston Thermo Innovative Technologies, un pol de excelență în dezvoltarea de noi soluții în industria confortului termic.
Astfel, în anul financiar încheiat, Grupul a raportat venituri egale cu cele înregistrate în 2015, de 1,43 milioane de euro, în ciuda unui impact negativ raportat de ratele de schimb valutar, de 2%. EBITDA ajustat a ajuns la 178 milioane de euro, în avans cu 2,6% față de anul anterior. Pe de altă parte, EBIT s-a situat la 128 milioane de euro, în creștere cu 8,8%. Profitul s-a îmbunătățit cu 3,8%, față de 2015, ajungând astfel la 83 milioane de euro.
La finalul anului, poziția financiară netă pozitivă a fost de 30 de milioane de euro, în creştere cu 23 de milioane de euro, față de 7 milioane de euro, cât a fost raportată în 2015. În plus, cash flow-ul operațional a fost unul pozitiv.
În 2016, Ariston Thermo și-a continuat trendul de creştere la nivel global, afirmându-se atât pe piețele mature, cât și pe cele emergente datorită extinderii prezenței la nivel internațional, dar și a investițiilor continue în dezvoltare și cercetare, a căror valoare a ajuns la 69 milioane de euro în 2016 (201 milioane de euro în 3 ani, perioada 2014 – 2016).
O atenție deosebită a fost acordată inovării în produse și servicii, prin investiții în soluții cu un grad ridicat de eficiență, ce folosesc energii regenerabile, și prin dezvoltarea de aplicații și servicii interconectate.
Printre cele mai noi soluții de producere de apă caldă menajeră se numără noua gamă de pompe de căldură ce se disting prin eficiență energetică, în linie cu reglementările ErP 2017 de clasa A+. De asemenea, anul trecut compania a lansat și sistemul Ariston NET ce a venit în întâmpinarea cererii tot mai mari a clienților pentru produse și servicii cu grad tehnologic ridicat. La acestea se adaugă și boilerul Velis Evo – distinctiv prin capabilitățile tehnice inovative precum noul display, componentele premium ce îmbunătățesc produsul și durabilitate.
Alături de inovarea la nivel de produs, în 2016, Ariston Thermo a continuat să îmbunătățească gradul de calitate a proceselor, primind medalia de bronz la competiția World Class Manufacturing pentru fabricile din Arcevia și Osimo, o importantă recunoaștere a eforturilor cu privire la creșterea eficienței prin eliminarea deșeurilor.
Tot anul trecut, Ariston Thermo a finalizat achiziția a 79% din cadrul companiei NY Thermal Inc., ce deține brandul NTI, lider în America de Nord pe piața de centrale termice murale în condensare şi de pardoseală, atât cu funcţionare pe gaz, cât şi pe combustibil lichid, domestice sau comerciale. Compania, cu sediul central în Saint John, Canada, are 120 de angajați și două unități de producție, cât și o cifră de afaceri de 32 milioane de euro în 2016. Achiziția reprezintă o importantă oportunitate pentru Ariston Thermo de a intra pe piața nord-americană și de a-și întări prezența la nivel internațional.
Pentru 2017, Ariston Thermo și-a setat obiectivul de a continua creșterea la nivel global, atât pe piețele unde Grupul este deja prezent, cât și prin explorarea de noi piețe, cu intenția de a oferi o gamă largă de produse pentru a satisface cererea locală.
Inovația, esența strategiei de creștere a Grupului, joacă un rol important în dezvoltarea pe viitor, aceasta având la bază o creștere a investițiilor. În acest sens, Ariston Thermo a inaugurat noul centru de dezvoltare și cercetare Ariston Thermo Innovative Technologies. Acesta este situat în Agrate, Italia, și se întinde pe o suprafață de 1.500 mp, având o capacitate de peste 100 de persoane.
Ariston Thermo Innovative Technologies a luat naștere din dorința de a investi în mod semnificativ în dezvoltarea de soluții de ultimă generație și de a introduce pe piață produse și sisteme din ce în ce mai durabile, eficiente și interconectate.
Începutul acestui an a fost marcat și de un eveniment intern crucial – preluarea de către Laurent Jacquemin a poziției de CEO al Grupului, începând cu finalul lunii martie. Cu o experiență de 25 de ani în cadrul companiei, acesta s-a făcut remarcat ca lider cu valori solide, capabil să realizeze schimbări importante și să contribuie la dezvoltarea Grupului, fiind un adevărat suport pentru creșterea companiei atât la nivel de rezultate, cât și raportat la calitate.
În ceea ce îl privește pe Leonardo Senni, cel care a deținut funcția de CEO în ultimii trei ani, asigurând consolidarea poziției de lider a Ariston Thermo Group, cât și creșterile raportate de companie, acesta va ocupa poziția de Managing Director în cadrul Merloni Holding.
„2016 a creat premise solide pentru continuarea trendului de creștere. Anul s-a încheiat cu rezultate pozitive, cu o îmbunătățire continuă a produselor noastre, a serviciilor și a proceselor, dar și a prezenței Ariston Thermo la nivel internațional”, a declarat Paolo Merloni, Președinte Ariston Thermo.
Acesta a subliniat, de asemenea, că oamenii, inovația și eficiența sunt pilonii strategiei Grupului și principalele aspecte în care trebuie investit. În mod particular, Ariston Thermo Innovative Technologies va juca un rol cheie în poziția competitivă a companiei în ceea ce privește dezvoltarea de tehnologii avansate, consolidând poziția Grupului în piața globală de profil.
„Numirea lui Laurent Jacquemin ca CEO al Ariston Thermo confirmă angajamentul privind valorificarea talentelor și garantează creșterea Grupului, asigurând oportunitățile viitoare privind plus valoarea adusă acționarilor”, a încheiat Paolo Merloni.
COMMENTS