Grupul Arval introduce pe piața din România o aplicație mobilă de car sharing dedicată exclusiv companiilor, care are în centrul preocupărilor confortul și mobilitatea angajaților. De asemenea, aplicația Arval Car Sharing, la fel ca și alte aplicații din portofoliul Arval, ajută managerii de flote să eficientizeze costurile cu flota și să ofere angajaților mașini pe care aceștia să le partajeze cu ușurință.
Apărută ca răspuns la problemele întâmpinate în timpul pandemiei, ideea de car sharing corporativ este astăzi tot mai utilizată la nivelul companiilor, grație beneficiilor pe care le aduce atât angajatorilor, cât și angajaților. Conform Observatorului Arval pentru Mobilitate – Barometrului Flotelor și Mobilității 2023 (un studiu anual realizat în România și la nivel mondial de BNP Paribas Group, din care face parte si Arval Service Lease Romania), 64% dintre companiile din România au implementat deja cel puțin un sistem de mobilitate pentru angajații lor, în timp ce 90% dintre acestea au planificate investiții sau intenționează să investească în astfel de soluții de mobilitate sustenabilă. În concordanță cu tendințele europene, în România, cele mai răspândite astfel de soluții sunt transportul public și partajarea autoturismelor.
“Soluțiile pe care le oferă Arval România pun în general accentul pe optimizarea managementului flotelor auto prin soluții de mobilitate sustenabilă. Cu Arval Car Sharing completăm portofoliul de produse de mobilitate Arval cu un plus de avantaje pentru utilizatorii finali, angajații respectivelor companii. Dacă un manager de flotă are acces în timp real la o mulțime de date relevante, care vor contribui la formarea unei arhitecturi dinamice și eficiente a flotei companiei, angajații se bucură de o experiență fluidă, având nevoie doar de telefonul mobil pentru a rezerva, deschide și porni un autoturism. De asemenea, vorbim despre un produs high-end ce a fost dezvoltat de BNP Paribas și rafinat în timp pe piețe din Europa, ceea ce înseamnă că acum, la momentul lansării în România, Arval Car Sharing este o soluție modernă ce și-a dovedit viabilitatea în peste 10 țări. Ne bucurăm că o putem oferi de-acum și companiilor din România și că ne întregim oferta de soluții de mobilitate sustenabilă cu această aplicație care le completează în mod armonios”, a declarat Roxana Lupescu, General Manager Arval România.
Avantajele adoptării soluției Arval Car Sharing sunt multiple și se împart pe două paliere principale, avantaje pentru angajați și avantaje pentru angajatori.
Astfel, companiile care operează flote auto vor dispune de un ajutor în reducerea efectivă a costului total de operare sau mobilitate (CTO), optimizarea utilizării mașinilor din flotă, optimizarea ocupării locurilor de parcare, și nu în ultimul rând un beneficiu de imagine prin fidelizarea angajaților.
Pe de altă parte, angajații beneficiază de o soluție nouă de mobilitate, fie în interes de serviciu, fie personal, dar care de asemenea contribuie și la creșterea echității sociale, printre aceștia, fiind în același timp și o soluție alternativă la transportul în comun.
Arval Car Sharing este o alternativă modernă, simplă și flexibilă pentru accesarea soluțiilor de mobilitate oferite de companie. Telefonul mobil pe care este instalată aplicația devine atât platformă de rezervare, cât și ”cheie” a mașinii, autoturismele din flotă fiind deschise, pornite și închise cu ajutorul aplicației. Se reduce astfel birocrația asociată în mod tradițional cu procesul de folosire a autoturismelor din flotă și crește exponențial ușurința utilizării.
Platforma de management a flotei pe care a fost dezvoltată aplicația permite repartizarea autoturismelor pe categorii către angajați și accesul la date care permit un grad ridicat de eficientizare. Nivelul de utilizare al autoturismelor crește, iar în cazuri specifice se poate chiar ajusta numărul mașinilor din flotă, dacă nu este calibrat pe nevoile curente. În același timp, monitorizarea continuă a flotei contribuie la procesul de eficientizare prin livrarea de date în timp real cu privire la modul și gradul de utilizare.
Arval Car Sharing este utilizată deja în mai multe țări din Europa, cu peste 22.000 de utilizatori înrolați care folosesc aplicația în mod curent.
În România, Arval Car Sharing este disponibilă începând cu data de 15 martie 2024 și poate fi accesată atât de clienții noi, cât și de cei existenți, prin contactarea directa a echipelor de vânzări ale Arval România, pe toate canalele de contact (www.arval.ro, email, telefon).
COMMENTS