ASF a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii

ASF a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA), în conformitate cu prevederile Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

Tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă –  Ernst & Young Assurance Services SRL – în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraților în cazul persoanelor fizice, precum și de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).

”Din analiza tarifelor publicate astăzi remarcăm faptul că nu există variații semnificative față de cele anterioare, ceea ce ne indică o stabilitate la nivelul pieței. Vorbim de evoluții marginale, normale pentru o piață liberă. Ne uităm cu mare atenție la tarifele de pe piața RCA și suntem pregătiți să adoptăm toate măsurile legale pentru a preîntâmpina eventualele dezechilibre pe acest segment”, a declarat Vicepreședintele A.S.F., Cristian Roșu.

Modificările tarifelor de referință estimate pentru fiecare segment de risc sunt generate, în principal, de evoluția daunalității în perioadele de referință luate în considerare în cadrul celor două exerciții de calcul.

Publicarea tarifelor de referință reprezintă un demers ce conduce la creșterea transparenței, la informarea și la transmiterea către consumatori a unor informații corecte și complete cu privire la polițele RCA. Tarifele de referință nu reprezintă tarife la care sunt încheiate polițele RCA în piață.

Tarifele de referinţă pe fiecare categorie de autovehicul şi de asigurat pot fi consultate aici.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0