Uniunea Europeană ia măsuri pentru a evita întreruperea programelor existente Erasmus+ care implică Regatul Unit în momentul retragerii acestuia din Uniunea Europeană. Astăzi, Consiliul a adoptat un regulament privind continuarea, în contextul Brexitului, a activităților de mobilitate în scopul învățării aflate în curs de desfășurare în cadrul programului Erasmus+.
*Ne asigurăm că tinerii din UE 27 și cei din Regatul Unit vor putea să își ducă la bun sfârșit studiile după Brexit. Acest regulament va garanta că activitățile de învățare care se află în curs de desfășurare și în care sunt implicați vor fi în continuare eligibile pentru granturi*, a declarat Ecaterina Andronescu, ministrul Educației Naționale din România.
Regulamentul urmărește să asigure că:
- activitățile de mobilitate în scopul învățării aflate în curs de desfășurare în cadrul programului Erasmus+, care au început cel târziu la data la care tratatele încetează să se aplice Regatului Unit, nu vor fi întrerupte;
- participanții la Erasmus+ din UE 27 și din Regatul Unit nu își vor pierde creditele și nu vor fi obligați să repete semestrul sau anul universitar respectiv.
Se estimează că, la sfârșitul lunii martie 2019, aproape 14 000 de cursanți din UE 27 vor fi în Regatul Unit și în jur de 7 000 de cursanți din Regatul Unit vor fi în UE 27 în cadrul Erasmus+.
Parlamentul European a votat cu privire la propunere la 13 martie. Regulamentul va intra în vigoare numai dacă Regatul Unit va părăsi Uniunea fără niciun acord de retragere. Regulamentul se aplică din ziua următoare datei la care tratatele încetează să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia.
COMMENTS