Asirom VIG anunță finalizarea unui proiect de voluntariat remarcabil prin care școala primară din satul Tântava, comuna Grădinari, județul Giurgiu, a fost complet renovată de o echipă de 100 de voluntari entuziaști, angajați ai echipei Asirom. Acest proiect este parte a angajamentului Asirom de a sprijini comunitățile locale și de a investi în educația copiilor din mediul rural.
Suntem mândri de efortul colectiv al voluntarilor noștri care și-au dedicat timpul și energia pentru a face o schimbare pozitivă în viața elevilor din Tântava. Educația este un pilon fundamental pentru dezvoltarea unei societăți, iar Asirom este angajat în susținerea proiectelor care aduc o diferență reală în comunități”, a declarat Mădălin Roșu, Președinte al Directoratului Asirom Vienna Insurance Group.
Școala, formată din patru clase de studiu, o cancelarie, un grup sanitar, hol și băi aflate în curte, a fost complet renovată în cadrul acestei inițiative. Toate sălile de curs, grupul sanitar, holul și cancelaria au fost zugrăvite, parchetul a fost înlocuit, iar mobilierul vechi a fost înlocuit cu unul nou, modern și adecvat nevoilor educaționale ale elevilor. De asemenea, băile au fost renovate complet, asigurându-se condiții decente și igienice pentru toți elevii și cadrele didactice. Mai mult, fiecare copil va avea de azi înainte dulapiorul lui, iar în clase și pe hol îi va aștepta un loc de lectură și joacă.
Proiectul face parte dintr-o serie de inițiative de responsabilitate socială ale Asirom, menite să sprijine educația, cultura și bunăstarea comunităților din întreaga țară. Prin implicarea angajaților și a partenerilor noștri, Asociația PlaYouth, Asirom demonstrează o dată în plus angajamentul său față de dezvoltarea durabilă și sprijinirea zonelor rurale, unde resursele sunt adesea limitate.
Suntem extrem de recunoscători celor 100 de voluntari care au transformat această școală și ne-au ajutat să facem imposibilul posibil. A fost nevoie doar de multă planificare și dorința de a face bine, iar energia, cooperarea și implicarea activă se vede în rezultatul muncii voluntarilor, a mentionat Ana Stănescu, Președinte PlaYouth.
Renovarea Școlii din Tântava nu doar că îmbunătățește condițiile de studiu pentru elevii și profesorii din localitate, dar aduce și o nouă perspectivă de speranță pentru întreaga comunitate în care copiii nu vor mai trebui sa plece în satele vecine. Asirom își continuă astfel misiunea de a fi mai mult decât un furnizor de asigurări — un partener de încredere în construcția unui viitor mai bun.
COMMENTS