Asociația Română a Băncilor (ARB) a devenit membru afiliat al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – Rețeaua Internațională de Educație Financiară, începând cu luna aprilie 2021. Statutul de membru afiliat al OECD/ INFE este rezervat organizațiilor non-guvernamentale și organizațiilor non-profit, cum este Asociația Română a Băncilor, din mediul academic și fundațiilor care au preocupări în sfera educației și a educației financiare.
”Acordarea de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a statutului de membru afiliat în cadrul Rețelei Internaționale de Educație Financiară reprezintă o recunoaștere a demersurilor ARB pe zona programelor de educație financiară, în linie cu scopul pe care ni l-am asumat ca organizație, acela de a sprijini economia României și de creștere a nivelului de educație financiară. Ne dorim să valorificăm cât mai bine expertiza și know-how-ul OECD în domeniul educației financiare prin intermediul inițiativelor și proiectelor viitoare care vor fi susținute în România. În același timp, ne vom conecta și cu alte zone de pe glob pentru a aduce plus valoare, prin propriile soluții și elemente de viziune. Ancorarea economiei României, prin aderarea ca stat la OECD, ar putea conduce la îmbunătățirea premiselor de dezvoltare economică” a declarat Sergiu Oprescu, președintele Consiliului Director al ARB.
OECD are în prezent 37 de state membre și reprezintă unul dintre cele mai importante foruri la nivel mondial, care colaborează pentru a promova politici care să îmbunătățească situația economică și socială la nivel global.
Afilierea ARB la inițiativa internațională a OECD în domeniul educației financiare implică consultări cu prioritate privind documentele de educație financiară ce vor fi emise de OECD sau OECD/INFE pentru consultare publică, participarea la evenimentele globale de educație financiară ale OECD și la sesiuni specifice dedicate reuniunilor comitetului tehnic sau activități ale grupurilor de lucru OECD/INFE, ori de câte ori este relevant. ARB este semnatară a Acordului de colaborare, încheiat în anul 2018, cu autoritățile române pentru realizarea de activități comune în domeniul educației financiare și elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară.
Creșterea gradului de educație financiară din România reprezintă o direcție prioritară de acțiune a ARB, aceasta fiind unul dintre cei patru piloni strategici de acțiune ai comunității bancare, alături de susținerea digitalizării, creșterea intermedierii financiare și consolidarea platformei financiare.
Cu o tradiție de 30 de ani, Asociația Română a Băncilor este membră a Federației Bancare Europene din anul 1991 (cu drepturi depline din 2007), a Consiliului European al Plăților, a Federației Ipotecare Europene, a Institutului Bancar European și a 26 organisme naționale lucrative privind dezvoltarea și perfecționarea cadrului economic. Asociația Română a Băncilor este una dintre cele mai puternice asociații profesionale din România. ARB reprezintă piața bancară și s-a extins prin includerea a nouă membri afiliați, companii non-bancare, punând astfel bazele unui parteneriat ce îşi propune să contribuie la consolidarea unui mediu de afaceri predictibil, transparent și de încredere în România. Prioritățile industriei bancare vizează menținerea rolului sistemului bancar de principal finanțator al economiei României cu asigurarea stabilității și credibilității sectorului bancar.
COMMENTS