Atenție la evoluția dobânzilor!

De aproape doi ani, dobânzile bancare sunt la minime istorice. Mai mult, indicii inter­naționali de referință utilizați în stabilirea ratelor de dobândă ale creditelor în valută au înregistrat chiar valori negative. În acest context, ratele de dobândă calculate la credit au ajuns să aibă valori sub marja fixă. Conco­mitent cu reducerea dobânzilor la credite a avut loc și o diminuare a celor la depozite, atât în lei, cât și în valută, pentru anumite maturități atingând valori subunitare. În aceste împre­jurări, întrebarea care se pune este: suntem pregătiți pentru o inversare de trend?

Întrebarea vizează atât băncile, cât și pe clienții acestora. Schimbarea de trend ar avea implicații nu doar pe latura creditării, dar și în ceea ce privește activitatea de atragere de resurse sub formă de depozite. Mai mult, modificările ar putea surveni pentru costul finanțării în general, precum și al randa­men­telor pentru alte active.

Pericolul pentru creditare vine, de această dată, atât din perspectiva creditelor în valută, cât și a celor în lei. Ponderea acestora din urmă a crescut susținut în ultimii ani, ca urmare a faptului că au devenit aproape la fel de ieftine sau chiar mai ieftine decât cele în valută. În schimb volatilitatea indicilor ROBOR este mai mare decât cea a EURIBOR sau LIBOR. Astfel, dacă riscul valutar a fost evitat, rămâne un risc de dobândă. Povestea este aceeași ca în cazul creditelor în franci elvețieni în situația în care gradul de îndatorare al populației este ridicat, apropiat de limita maximă. Cât privește depozitele, deși per ansamblu economisirea a crescut, apetitul a fost tăiat de dobânzile mici, deponenții alegând băncile mai mult pentru a-și ține în siguranță economiile sau pentru a avea o lichiditate mai mare. Dată fiind tendința de scădere a ratelor de dobândă, băncile au oferit tot mai mult depozite la termen cu dobândă fixă. Acest lucru nu ar mai reprezenta un avantaj pentru deponenți, mai ales pentru cei care au ales maturități mai lungi ale depozitelor, în caz că pe piață vor crește dobânzile. Vor renunța aceștia, chiar cu pena­lități (de altfel mici), în favoarea reînnoirii depo­zitelor la dobânzi mai mari? Se vor orienta oare către alte bănci cu oferte de dobân­dă mai atrăgătoare? Astfel, dacă pe trend des­cres­cător era la modă refinanțarea creditelor, la inversarea trendului de dobândă vom vedea recontractări de depozite?

O altă întrebare este, cât de repede se vor alinia ratele de dobândă ale depozitelor la creșterile de pe piața monetară, în condițiile în care există o lichiditate încă mare în sistem, iar proiectele bancabile puține, mai ales în condiții de creștere a costului creditării pentru firme. Va fi un delay în reajustare având drept consecință creșterea marjei dintre dobânda activă și cea pasivă?

Cât privește randamentele altor active, creșterile de dobânzi se vor resimți asupra pre­țului obligațiunilor deja emise și la creșterea randamentelor celor noi, inclusiv a titlurilor de stat. Impactul s-ar putea resimți și pe bursa de valori, în caz că nivelul acestor dobânzi vor fi apropiate de randamentele în dividende ale unor titluri. O scumpire a creditelor ar putea tempera creșterile în imobiliare, de asemenea. Astfel, funcție de anvergură, mișcările în sus ale ratelor de dobânda vor crea reajustări de active în portofolii.

Dincolo de toate aceste fenomene, firești până la urmă, luând în considerare psihologia românului în raport cu piețele financiare, cred că factorii implicați ar trebui să fie atenți în ceea ce privește comportamentul clienților. Perioada dobânzilor mici a creat o letargie atât în rândul clienților, dar și a instituțiilor financiare. „Confortul” actual poate fi brusc transformat în „disconfort” în cazul în care anumite efecte psihologice care ar putea apărea în urma inversării trendului nu sunt pre­întâmpinate. Astfel, pe lângă campaniile de informare și educație financiară, trebuie luate în considerare și introducerea de produse „tampon” cu o mai mare flexibilitate și care să permită clienților reajustarea portofoliilor proprii sau a datoriilor. De exemplu, pentru un client de depozit cu o maturitate mai lungă cu dobândă fixă, ar putea să i se asigure posi­bilitatea de a contracta alt tip de depozit mai avan­tajos, înainte de scadența primului de­pozit, fără penalizare. În caz contrar, acesta ar putea renunța oricum la depozit și orienta către o altă bancă care îi oferă o dobândă mai bună, așa cum invocam mai devreme. Dacă ne referim la credite, băncile se pot confrunta cu refinanțări și ieșirea din portofoliu a creditului, dacă alte bănci au dobânzi mai bune, dar și situația nedorită (ca în cazul creditelor în franci) de incapacitate de a plăti ratele de către debitori. Aici, restructurările de credite ar putea fi o soluție. Dacă mediul macroeconomic o permite, o supapă ar putea fi și reducerea marjelor fixe din calculul dobânzilor variabile pentru creditele noi acordate în condiții de refinanțare pentru clienții actuali, dar și pentru cei noi. Business-ul bancar trebuie să continue în condiții de sustenabilitate, iar acest lucru impune adaptarea la piață.

Autor: prof.univ.dr. Bogdan Căpraru