Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligațiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 milioane euro. Obligațiunile au o maturitate de 5 ani, cu un cupon de 6,14% plătibil anual, și urmează să fie listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București.
“Prin această emisiune de obligațiuni, ne reafirmăm angajamentul de a dezvolta o afacere responsabilă, orientată către performanță și sustenabilitate pe termen lung. Alături de partenerii noștri de la BRD, am venit din nou în piața de capital, cu un produs atractiv pentru investitorii preocupați atât de randamentul investițional, cât și de impactul societal al acestor investiții. Calibrul si diversitatea investitorilor prezenți în această rundă de finanțare confirmă viziunea noastră de business sănătos și incluziv”, a declarat Dan Ștefan, co-acționar și fondator al Grupului Autonom International, din care face parte Autonom Services SA.
Emisiunea de obligațiuni a generat interes din partea investitorilor instituționali majori precum bănci comerciale și instituții financiare internationale (IFI), fiind dedicată exclusiv investitorilor profesionali și contrapărților eligibile. Noua emisiune de obligațiuni este corelată cu obiectivele de sustenabilitate asumate de companie. Acestea se referă la reducerea mediei emisiilor de carbon ale flotei operaționale de autoturisme cu 30% până în 2028 și cu 55% până în 2030, precum și la susținerea diversității în echipele de management ale Autonom Services, prin țintirea unei reprezentări feminine de 46% până în 2030.
Succesul emisiunii demonstrează menținerea unui interes ridicat din partea investitorilor locali și internaționali pentru alternative de plasament în titluri de calitate listate la bursa din București. Plasamentul privat a fost intermediat de BRD Groupe Société Générale, în calitate de Coordonator unic al tranzacției, și de BT Capital Parteners – entitatea de investment banking și piețe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, în calitate de Manager.
“Ne bucurăm că am avut din nou ocazia să lucrăm împreună cu echipa lui Marius și Dan la o nouă emisiune importantă de obligațiuni a Autonom Services S.A. Succesul său ne consolidează încrederea că vor fi lansate la BVB tot mai multe emisiuni de obligațiuni corporative ale companiilor antreprenoriale importante din România”, a spus Irina Neacșu, Directorul Executiv al Direcției Corporate Finance din cadrul BRD Groupe Société Générale.
Asistența juridică a fost acordată de casa de avocatură RTPR Allen & Overy.
Autonom Services S.A. și-a consolidat de-a lungul ultimilor ani poziția de furnizor strategic de infrastructură de mobilitate în România, fiind cel mai important jucător independent cu capital românesc de pe piețele de leasing operațional auto și rent-a-car din România. Societatea dispune de o rețea națională de 52 agenții localizate în 38 de orașe din România.
COMMENTS