Avocatul român Adrian Șandru a fost ales membru în Advisory Board-ul European Criminal Bar Association (ECBA)

Avocatul român Adrian Șandru a fost ales membru în Advisory Board-ul European Criminal Bar Association (ECBA)

Avocatul român Adrian Șandru a fost ales membru în Advisory Board-ul European Criminal Bar Association (ECBA), o asociație care reprezintă interesele avocaților din domeniul penal la nivel european și care influențează politicile legislative în domeniul justiției penale. Este un moment de referință pentru avocatura din România, care deschide calea către o mai bună soluționare la nivel european a proceselor penale din țara noastră. Votul a fost acordat în data de 28 septembrie, la Helsinki, în cadrul unui eveniment la care au participat peste 150 de avocați specializați în drept penal din toată Europa.

Este pentru prima dată când un avocat penalist român este desemnat în conducerea unei astfel de asociații internaționale, alături de unii dintre cei mai buni avocați din Marea Britanie, Franța, Spania sau Olanda, oferind o voce puternică avocaturii românești în contextul dezbaterilor europene.

ECBA, asociație cu o puternică influență asupra politicilor legislative la nivel european, apără nu doar interesele avocaților penaliști, ci și drepturile fundamentale ale persoanelor implicate în proceduri penale. Alegerea lui Adrian Șandru este o recunoaștere a profesionalismului, eforturilor și contribuției sale în domeniul justiției penale. Președintele al asociației a fost aleasă Vania Costa Ramos, unul dintre cei mai reputați avocați penaliști din Europa, prima femeie președinte al asociației.

Poate inteligența artificială să fie de ajutor în procesele penale?

La începutul săptămânii trecute, avocatul Adrian Șandru a participat la o întâlnire oficială cu reprezentanții Comisiei Europene, în cadrul unei delegații a ECBA, unde au fost discutate reformele necesare pentru digitalizarea justiției și utilizarea videoconferințelor în procedurile penale. Discuțiile au urmărit identificarea soluțiilor pentru îmbunătățirea accesului la justiție și pentru asigurarea unui echilibru între utilizarea tehnologiei și dreptul la apărare.

Totodată, s-a abordat un subiect de mare actualitate – utilizarea inteligenței artificiale în procesele penale. Discuțiile au mai vizat provocările și riscurile asociate implementării tehnologiei AI în sistemul judiciar, accentuând necesitatea unor garanții suplimentare pentru protejarea dreptului la un proces echitabil și asigurarea transparenței algoritmilor utilizați.

În trecut, Adrian Șandru a mai fost invitat să facă parte din delegații de avocați care s-au întâlnit la Luxemburg cu reprezentanții Parchetului European (EPPO) pentru a discuta problemele întâmpinate de avocații în procedurile EPPO, cât și din grupuri de lucru dintre avocați și instituții europene în cadrul unor întâlniri ale Consiliului Barourilor Europene (CBBE) Comitetul de drept penal.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0