Instrumentele de economisire puse la dispoziție de Banca Comercială Română au cunoscut un avans consistent în prima jumătate a acestui an, în special în lunile marcate de pandemia de coronavirus. Astfel, BCR a înregistrat o creștere de 73% a conturilor de economii deschise în perioada ianuarie-iunie 2020, față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce depozitele au avansat cu 18% în aceași perioadă, comparativ cu intervalul similar din 2019.
Remarcabil este că 93% dintre conturile de economii nou-deschise au fost operate complet digital, prin intermediul lui George (mobile & internet banking), ceea ce arată dispoziția în creștere a clienților de a folosi servicii digitale, în paralel cu creșterea semnificativă a apetitului de economisire.
Alte evoluții importante din perioada 1 ianuarie-30 iunie, în zona de operațiuni persoane fizice:
- 28% din totalul creditelor acordate de BCR au fost contractate 100% digital, prin George;
- Creștere de peste 204% a deschiderilor de cont în valută, față de aceeași perioadă a anului trecut, 25% fiind deschise digital;
- Avans de 166% a contractelor de direct debit, 31% fiind deschise digital, ceea ce confirmă apetitul în creștere al clienților pentru plăți automate
“Credem că românii au învățat să fie mai ponderați, în ultimii ani, mai ales după criza din 2009. Cu lecțiile învățate de-atunci, oamenii își doresc acum, mai mult ca oricând, să aibă la îndemână o plasă de siguranță financiară, indiferent că e vorba de un depozit, un cont de economii sau orice alt instrument de economisire. În același timp, aceste evoluții ne arată că transformarea digitală accelerată a BCR se află pe direcția bună. Accesările în creștere ale serviciilor și soluțiilor digitale ne confirmă că investițiile majore pe care le-am făcut, în ultimii ani, au fost corecte, anticipative și ne-au ajutat să le oferim clienților prin George conveniența și siguranța de care au nevoie, mai ales în pandemie”, a declarat Marian Ignat, Director Executiv Distribuție Retail, Banca Comercială Română.
COMMENTS