Banca Europeană de Investiţii (BEI) a acordat CEC Bank un împrumut de 45 milioane euro, destinat finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), societăţilor cu capitalizare de piaţă medie şi entităţilor publice care activează în industrie şi servicii, inclusiv turism şi infrastructură. Pentru început, se semnează o primă tranşă din acest împrumut, în valoare de 15 milioane euro, precizează banca.
“Sunt foarte încântat să semnez primul acord de împrumut cu CEC Bank, adăugând astfel încă o bancă pe lista instituţiilor financiare partenere care acordă fonduri BEI către IMM-urile şi societăţile cu capitalizare de piaţa medie din România. Acest acord reprezintă un ajutor în plus pentru proiectele implementate de companii, fiind crucial pentru dezvoltarea economiei româneşti, în special în ceea ce priveşte crearea de noi locuri de muncă şi stimularea creşterii şi competitivităţii economice”, a declarat Mihai Tănăsescu, vice-preşedintele BEI responsabil cu operaţiunile de creditare în Romania.
Acest împrumut este în acord cu priorităţile BEI care vizează un acces mai facil la finantarea pe termen lung, in special a IMM-urilor. In acelasi timp, imprumutul contribuie la reducerea efectelor crizei financiare si sustine cresterea, stimuland restructurarea, consolidarea si diversificarea economiei, precum si sporirea pe termen lung a competitivitatii prin cresterea disponibilitatii imprumuturilor pe termen lung. In acest sens, BEI isi uneste fortele cu institutii financiare puternice, precum CEC Bank, care cunosc piata locala si au printre clienti IMM-uri, companii cu capitalizare de piata medie si entitati publice.
“Prin incheierea acestui parteneriat, CEC Bank continua sa sprijine IMM-urile, companiile cu capitalizare de piata medie si autoritatile administratiei publice locale (AAPL) care intentioneaza sa implementeze proiecte de investitii in diverse domenii. Banca noastra confirma inca o data implicarea activa in sustinerea companiilor, contribuind direct la cresterea finantarii acestui segment”,a declarat Radu Gratian Ghetea, presedintele CEC Bank.
CEC Bank si-a definit ca prioritate strategica finantarea IMM-urilor si AAPL-urilor, segmentul de clienti persoane juridice detinand 63% din portofoliul bancii la 31.12.2012. In aceasta directie, de la inceputul anului, CEC Bank a primit aprobare de la institutiile financiare internationale pentru sume in valoare totala de 70 milioane euro, acestea reprezentand oportunitati de finantare pentru clientii persoane juridice, in conditii de cost atractive si maturitati adaptate nevoilor specifice ale acestora. Produsele de creditare care vor fi lansate in baza acestui parteneriat sunt destinate sustinerii investitiilor si sporirii productivitatii. Totodata, prin aceste noi produse vom sustine cresterea absorbtiei fondurilor acordate Romaniei de catre Uniunea Europeana (UE), prin cofinantarea de proiecte dezvoltate cu finantare UE.
COMMENTS