Anul 2017 a însemnat pentru Banca Transilvania rezultate pozitive, creştere organică, focus pe eficientizare şi proiecte în zona de digital banking. Au fost înregistrate plusuri la toate capitolele relevante. Activele au atins 59,3 miliarde lei , în creştere cu.15%, soldul creditelor totale a urcat la 29,9 miliarde lei (+10%- au fost acordate 190.000 credite noi în 2017, în valoare totală de peste 12,7 miliarde lei). De asemenea valoarea depozitelor clienţilor a ajuns la 49,1 miliarde lei (+17%), numărul de tranzacţii derulate în BT a crescut cu 20% iar veniturile nete din operaţiuni au sporit cu 16%.
“În 2017, creşterea organică a fost conform planurilor şi strategiei noastre. Rezultatele înregistrate demonstrează situaţia financiară solidă a băncii şi reprezintă baza planurilor ambiţioase pentru acest an. 2018 va fi un an în care, pe lângă continuarea creşterii organice, vom gestiona integrarea Bancpost în businessul nostru şi vom începe să replicăm modelul de business BT peste graniţă, în Republica Moldova, la Victoriabank” a declarat Horia Ciorcila, preşedintele Consiliului de Administraţie, BT.
“Ne bucurăm că în 2017 am menţinut trendul de creştere a profitabilităţii băncii, dar şi a veniturilor, ceea ce arata încrederea clienţilor în BT. Eficientizarea şi controlul costurilor vor fi ţintele principale pentru Banca Transilvania, în următoarea perioadă” a continuat Ömer Tetik, Directorul General al BT.
Banca Transilvania rămâne o ancoră importantă pentru antreprenorii romani: 40% din firmele nou înfiinţate în 2017 au ales să lucreze cu Banca Transilvania. 245.000 clienţi companii – IMM, micro-companii şi Corporate lucrează cu BT iar 3.500 de micro-intreprinderi sunt susţinute prin BT Mic.
Nici partea de retail banking nu este neglijată: peste 10.000 de persoane şi-au cumpărat anul trecut o locuinţă prin împrumuturile ipotecare/imobiliare BT. Banca a emis în 2017 peste 3 milioane de carduri. În 2017 au fost realizate 16,8 milioane de tranzacţii prin BT24 Internet Banking, respectiv peste 3,5 milioane prin Mobile Banking, în creştere cu 16,8%, respectiv 126%, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
La sfârşitul anului existau peste 370 mii de utilizatori BT24 Mobile Banking. Clienţii au făcut în trimestrul patru cumpărături şi plăti cu cardurile BT în valoare de peste 3,7 miliarde lei. Banca pune la dispoziţia clienţilor aproape 1.800 de ATM, bancomate multifuncţionale (BT Express Plus) şi automate de plăţi (BT Express).
Banca Transilvania este prima bancă de plăţi din România: peste 2,8 milioane de plăţi în valoare de peste 17,6 miliarde lei au fost făcute de Bancă Transilvania către Trezorerie iar 51,3 milioane de operaţiuni (plăti) au fost făcute de clienţii Băncii Transilvania în anul 2017, fără includerea celor cu carduri.
Profitul net al Băncii Transilvania a fost de 1.186 milioane lei, iar cel al Grupului Financiar Banca Transilvania, de 1.242 milioane lei. Grupul BT a încheiat anul 2017 cu active de 59,8 miliarde lei, din care banca deţine 59,3 miliarde lei. Creditele nete – incluzând leasing – reprezintă 50,6% din activele Grupului BT. Solvabilitatea băncii este de 17,49%, fără a include rezultatul anului 2017 şi 21,16% cu profitul anului 2017 inclus. Rata expunerilor neperformante ale Băncii Transilvania, conform definiţiei europene, este de 6%, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 70%. BT a continuat să se implice în viaţa comunităţii şi în 2017, aşa încât pentru anul trecut contribuţia este de 23,11 milioane lei.
COMMENTS