Banca Transilvania și Tășuleasa Social, parteneriat pe termen lung pentru sustenabilitatea Via Transilvanica

Banca Transilvania și Tășuleasa Social, parteneriat pe termen lung pentru sustenabilitatea Via Transilvanica

Banca Transilvania susține Via Transilvanica printr-un parteneriat strategic, pe cel puțin trei ani, cu Tășuleasa Social. BT contribuie financiar, prin acțiuni de voluntariat și promovare.

Via Transilvanica – Drumul care unește se adresează celor care, indiferent de vârstă, doresc să descopere locuri, istorie, cultură și comunități, dar și activități de mișcare în aer liber. Pe o lungime de 1.400 de kilometri, unește țara pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu-Severin, trecând prin 10 județe. 

„Pentru noi, Via Transilvanica este un proiect de țară, un proiect în care ne regăsim perfect, pentru că întreg proiectul vorbește despre România, la fel ca BT. Ne dă ocazia să facem și mai mult pentru țara noastră, să contribuim la formarea unei comunități atașate de natură și la dezvoltarea comunităților prin care trece. Acesta unește România, reinventează turismul, este despre curaj, mobilizare, generozitate și sustenabilitate” – afirmă Ӧmer Tetik, director general, Banca Transilvania.

„Acum, după realizarea primului traseu de lungă distanță din România, care a devenit o infrastructură națională de 1.400 kilometri, suntem foarte bucuroși să-i avem din nou parteneri pe Banca Transilvania, pentru a-l putea îngriji și a-l face sustenabil. Calitatea și siguranța traseului sunt prioritățile noastre în următorii trei ani, iar pentru a asigura acest lucru pentru cei care-l vor folosi, este nevoie de un partener de lungă distanță.” – declară Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social.

Detalii:

  • Via Transilvanica trece prin următoarele județe: Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Mehedinți și Caraș-Severin. Traseul poate fi parcurs indiferent de anotimp, pe etape sau în întregime, pe jos, cu bicicleta sau călare.
  • Proiectul promovează valorile culturale, etnice, istorice, naturale și diversitatea României. 
  • Proiectul Via Transilvanica a fost lansat de Asociația Tășuleasa Social în 2018, iar amenajarea a fost finalizată în 2022.

Colaborarea între Banca Transilvania și Asociația Tășuleasa Social are un istoric de zece ani, prin programele de împăduriri cu voluntari, denumite Pădurea Transilvania. De-a lungul timpului, BT,  Tășuleasa Social și peste 15.000 de voluntari au împădurit cu 450.000 de puieți o suprafață totală de 75 de hectare, în mai multe județe din țară.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0