Primul trimestru al acestui an a însemnat pentru Banca Transilvania rezultate financiare pozitive şi intrarea în linie dreaptă cu pregătirea noilor platforme online, pentru a fi oriunde şi oricând pentru clienți, prin rețeaua de sedii şi acces digital. Profitul net al Băncii Transilvania este de 246 milioane lei, iar cel al Grupului Financiar Banca Transilvania, de 267 milioane lei. În primele 3 luni ale acestui an, banca a acordat 36.000 de credite noi clienților retail, IMM şi Corporate.
„A fost un început de an bun, cu rezultate conform obiectivelor şi aşteptărilor. Datorită perspectivelor dezvoltării economice din România suntem încrezători privind continuarea planurilor ambiţioase de creştere şi consolidare a băncii şi a Grupului BT. Suntem atenți la oportunităţile pieței bancare locale şi investim în digitalizare. Focusul nostru rămâne perfecționarea relației cu clienții, creşterea eficienței şi a valorii de piață a băncii” a declarat Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administrație BT.
Rezultatele activităţii curente a Băncii Transilvania, la sfârşitul trimestrului I 2017:
-
Profitul net al Băncii Transilvania este de 246 milioane lei, iar cel al Grupului Financiar Banca Transilvania este de 267 milioane lei;
-
Grupul Banca Transilvania a încheiat trimestul I 2017 cu active de 52,1 miliarde lei, din care 51,9 miliarde lei sunt aferente băncii, creditele nete reprezentând 54% din activele Grupului;
-
Ritmul de creștere a veniturilor din comisioane operaționale: 11,1%;
-
Eficiența operațională BT se păstrează la un nivel confortabil;
-
În perioada ianuarie – martie 2017, la nivel brut, înainte de înregistrarea scoaterilor în afara bilanțului, creditele BT au crescut cu 3%, pe toate liniile de afaceri;
-
Raportul credite/depozite este de 73% la sfârşitul trimestrului I 2017;
-
Banca a lansat o platformă destinată micilor întreprinzători, BT Mic, întărind interesul băncii pentru încurajarea acestui segment al economiei româneşti. Până acum, BT Mic a avut peste 3.000 de cereri de credit.
-
Peste 820 de mii de clienți folosesc acum internet banking de la Banca Transilvania, iar aproape 300 de mii de clienți accesează prin mobile banking produsele şi serviciile BT;
Programele de susţinere a creşterii veniturilor operaționale ale BT au rămas în atenția top managementului băncii, contribuind la creşterea veniturilor din comisioane şi din tranzacţionare. De asemenea, Banca Transilvania a investit şi investeşte în automatizarea şi digitalizarea proceselor, urmărind oferirea unei experiențe cât mai bune clienților.
Banca Transilvania are un portofoliu de 2,9 milioane carduri, care a generat tranzacții cu aproape 23% mai mari față de perioada similară a anului precedent. Cota de piață a băncii în funcție de volumul tranzacțiilor cu cardul este de peste 19%. Prin programul de loialitate STAR, Banca Transilvania are un portofoliu de 331.000 de carduri de credit. Rata expunerilor neperformante conform EBA este de 9,22% la 31 martie 2017. Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor care formează NPE conform EBA este de 64%. Solvabilitatea băncii, luând în considerare profitul pe trimestrul I 2017, este de 19,3%; fără profit, aceasta este de 18,52%.
Banca Transilvania a continuat să se implice în viata comunității şi în prima parte acestui an, acordând aproape 5 milioane de lei unor programe din domenii precum: educație financiară şi antreprenorială, sport, cultură şi cauze sociale.
COMMENTS