Industria financiară din Marea Britanie a făcut un nou apel pentru un acord special de Brexit, adaptat nevoilor lor, chiar şi după ce prim-ministrul Theresa May a semnalat din nou că nu va face nicio excepţie pentru City-ul londonez, anunţă bloomberg.com.
„Marea Briatnie şi Uniunea Europeană ar trebuie să încheie un acord adaptat care să ofere acces reciproc la piaţă, acorduri tranzitorii care să ofere suficient timp pentru a pune în aplicare noile relaţii şi accesul la talente „, a anunţat grupul de lobby TheCityUK într-un raport.
PentRU a evita transferul preventiv al angajaţilor în afara Marii Britanii, băncile îşi doresc un acord interimar şi fac acest anunţ cu câteva luni înainte ca Theresa May să activeze Articolul 50 din Tratatul UE.
Opearaţiunea a fost anunţată pentru luna martie. Un astfel de acord cerut de bănci ar garanta accesul la piaţa unică a UE şi după finalul perioadei de doi ani de negociere a Brexit-ului şi ar asigura menţinerea accesului pe piaţa unică până la încheierea unui acord definitiv în domeniul serviciilor financiare între Marea Britanie şi UE, mai scrie bloomberg.com.
„Mulţi clienţi beneficiază de accesul liber pe piaţa unică a UE în prezent. Chiar dacă respectarea suveranităţii şi controlul imigraţiei sunt precondiţii, ieşirea Marii Britanii din UE ar trebui să aibă în vedere maximizarea accesului la pieţele UE pentru produsele şi serviciile oferite de furnizorii britanici clienţilor din UE şi viceversa”,precizează TheCityUK.
Grupul de lobby îi mai cere premierului Theresa May să clarifice „urgent” statutul cetăţenilor UE care locuiesc şi lucrează deja în Marea Britanie. Politicile viitoare în domeniul imigraţiei ar trebui să faciliteze băncilor să angajeze oameni din întreaga lumea, în special pentru posturile specializate, se mai arată în raportul bancherilor londonezi.
Premierul britanic Theresa May, a declarat, pe 8 ianuarie, că va stabili strategia pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană în săptămânile care urmează. Asta după ce, anterior, afirmase că doreşte cel mai bun acord posibil pentru bănci, indicând drept o prioritate recuperarea controlului asupra imigraţiei.
COMMENTS