Bancherii privesc cu un “optimism realist” viitorul industriei în care activează

Bancherii privesc cu un “optimism realist” viitorul industriei în care activează

La mijlocul lunii noiembrie, lună în care an de an Piaţa Financiară îşi aniversează trecerea a încă unui an în dreptul vârstei – iată-ne ajunşi şi la cea de a 24-a aniversare – cei care ne-au fost mereu aproape au participat la o nouă ediţie a Forumului Bancar Român. Iar tematica şi invitaţii au fost, ca întotdeauna, la înălţimea aşteptărilor.

Prima zi a programat un panel dedicat membrilor din top managementul băncilor şi instituţiilor financiare nonbancare. Proble­matica analizată a cuprins teme cum ar fi:  Anul 2019 pentru bănci: compatibilizarea pro­fitului cu necesităţile de schimbare şi dez­voltare; Impredictibilitatea şi impactul asupra planurilor de afaceri; Cum pregătim bankingul de mâine? Dar pe cel de poimâine?; Leader­ship-ul digital ; Provocări venite din sfera problematicii legate de „cunoaşterea clien­telei” şi „spălarea banilor”. Panelul l-a avut ca moderator pe Florin Dănescu, Preșe­dinte Executiv al  Asociației Române a Băncilor şi ca speakeri pe Bogdan Neacşu, Director General, Președinte al Comitetului de Direcție, CEC Bank, Emil Bituleanu, Director General, Libra Internet Bank, Dimana Vlaeva, CEO, Icredit, Gabriela Andrei, Vicepreședinte Executiv Finan­ciar, Idea Bank, Cristian Sporiș, Vicepreședinte, Raiffeisen Bank şi  Claudiu Cercel, Director General Adjunct, BRD-GSG.

Cel de al doilea panel al zilei a fost dedicat digitalizării în industria bancară. Au fost atacate teme precum: Impactul noilor tehnologii asupra bankingului; Revoluţia industrial-financiară indusă de tehnologiile blockchain; Modelarea digitalizării şi compatibilizarea ei cu uma­nitatea; Cât de mult acceptă clienţii interferenţa AI în viaţa cotidiană;Provocări legate de securitatea cibernetică. Panelul l-a avut ca moderator pe Ciprian Păltineanu, Managing Partner & Principal Investor IHC şi, ca speakeri, pe Alin Daniel Fodoroiu, Vicepre­șe­dinte Executiv Business, Idea Bank, Alexandru Biță, CIO, Libra Internet Bank, Liviu Drăgan, Founder, Druid, Florin Boldescu, Chief Digital Officer, BRD-GSG, Marius Mardale, Branch Manager, ApPello, Vasile Tănasă, Director Dezvoltare Produse și Marketing, Alior Bank (Telekom Banking) şi Vasile Aniculăesei, Territory Manager, Romania & Bulgaria, Veritas.

În cea de a doua zi, deschiderea a fost făcută de un KeyNote Speaker reputat: Cristian Popa, fost viceguvernator al BNR,  care le-a vorbit celor prezenţi “Despre banking şi econo­mie, privind din unghiul politicii mone­tare”. A urmat interviul zilei cu Omer Tetik, director general, Banca Transilvania.

Evenimentul a găzduit pe final un panel dedicat Corporate Bankingului. Printre temele dezbătute s-au regăsit: Cum arată noile modele de business pe corporate banking ; Concurenţa în corporate banking. De la a vrea la a putea concura pe acest segment de business;  Viitorul serviciilor bancare corporate în strategia băncilor de transformare digitală; Ce vor clienţii corporate şi de ce lucrează marii jucători cu cel puţin 5 bănci; Corelaţia creştere economică – dezvoltare a corporate bankin­gului; Digita­lizarea în corporate banking.  Moderator al panelului a fost tot Ciprian Păltineanu, Managing Partner & Principal Investor IHC iar speakeri au fost Dragoș Popa, Director Departament Companii Mari, Sector Public și Departament Companii Multina­ționale, Citibank, Alina Radu, Partener, NNDKP, Radu Ropotă,  Head of Wholesale Banking Client Coverage, ING Bank, Bogdan Oprea, Corporate Manager, CEC Bank şi Sorin Mititelu, Co-Founder & CEO, Optimus Fintech.

Forumului Bancar RomânIată câteva declaraţii interesante făcute în cadrul FBR, urmând ca mai multe detalii să vă oferim într-o ediţie viitoare a revistei noastre.

Cristian Popa, fost viceguvernator al BNR: “România a intrat în criza financiară globală cu un set de indicator macroeconomici ames­tecaţi. Deficitul fiscal structural ajustat ciclic era în 2008 de circa 8%. Politici fiscale și de venituri neadecvate au condus la acea cifră. Creşterea economică a României era pe un mix de investiţii prost direcţionate. Am avut o buclă nefericită a consumului: sectorul public dădea trendul. Creşterea creditului aducea şi ea combustibil suplimentar. Con­vingerea că recuperarea decalajelor de nivel de trai şi standard de viaţă e chestiune de timp şi nimic nu poate perturba lucrurile, atât timp cât suntem membri NATO şi UE. Nimeni nu lua în calcul ciclicitatea economică şi faptul că mai avusesem două recesiuni. Şi astfel s-a ajuns unde ştim cu toţii că s-a ajuns.”

Florin Dănescu, Președinte Executiv al  Asociației Române a Băncilor: “Industria bancară aşteaptă, în general, noi la ARB, în particular, aşteptăm să asistăm la o schimbare de percepţie asupra pieţei financiare. (…) Putem spune că ne aflăm la un punct de cotitură şi privim cu încredere viitorul. ARB nu a spus niciodată că taxa pe active este digerabilă ci am susţinut întotdeauna că ea nu trebuie să existe. E cea mai mare din Europa”.

Omer Tetik, director general, Banca Transilvania: “2019 a fost un an interesant pentru toate băncile, nu numai pentru noi. Rezultatele sunt peste aşteptările noastre, trebuie să recunoaştem. La începutul anului eram mai pesimişti, discutam la cald de OUG 114. Apoi lucrurile s-au aşezat, am avut provocări noi: am devenit o bancă mai mare dar ne străduim să rămânem banca *fit*, să nu devenim una “fat”. E un efort mare să faci aceste reaşezări. Magnetismul băncii noastre este în acelaşi timp şi o mare responsabilitate. Trebuie avut grijă să nu ne distanţăm de clienţi prin proceduri stufoase şi hârtii multe. Cifrele noastre nu arată că ar veni o criză prea curând, aşa că ne vom construi bugetul pe 2020 pe baze mai optimiste.”

Bogdan Neacşu, Director General, Președinte al Comitetului de Direcție, CEC Bank: “Prin operaţiunea de majorare a capitalului instituţiei de credit, statul român a arătat că se poate comporta ca un acţionar responsabil. Banii obţinuţi vor fi utilizaţi pentru a propulsa instituţia de credit printre primele cinci bănci din sistem. Acest lucru se va face prin creşterea organică a băncii şi prin începerea unei noi etape în procesul de dezvoltare: schimbarea modalităţilor de proce­sare, dezvoltarea sistemelor tehnologice şi digitalizare”.

Emil Bituleanu, Director General, Libra Internet Bank: “Sistemul bancar mondial înoată în ape tulburi. Apa nu e învolburată, putem înota, dar e foarte greu să găsim şi să ne menţinem direcţia. (…) În situaţia în care angajaţii staff-ului unei bănci au condiţii preferenţiale legale privind modul în care pot apela la anumite servicii financiare, totuşi mai mult de jumătate dintre ei au carduri Revolut. Şi ne întrebăm de ce acest lucru, având în vedere faptul că nu sunt diferenţe atât de mari între ceea ce oferă o bancă clasică şi respectiv Revolut. Mai mult, noi facem profit, Revolut face pierderi: şi totuşi investitorii tot pe ai îi caută. De asta spun că apele sunt tulburi.”

Dimana Vlaeva, CEO, Icredit: “IFN sunt partea cealaltă a ecosistemului – ceea ce afectează băncile, ne afectează şi pe noi. Dincolo de taxa bancară, pe noi ne-a afectat şi limitarea gradului de îndatorare a persoanelor fizice, o măsură justă pentru sănătatea siste­mică, dar care nouă ne ridică multe provocări. Suntem într-un moment în care acolo unde băncile eliberează un loc, prin restrângerea reţelelor fizice, IFN îl ocupă, participând la menţinerea echilibrului sistemic.”

Claudiu Cercel, Director General Adjunct, BRD-GSG: “Anul 2019 a însemnat o activitate bancară susţinută într-un context de creştere economică care ne-a permis să acumulăm resurse, parte dintre ele fiind utilizate în partea de digitalizare. S-a văzut acest lucru atât în numărul mare de produse de acest tip ajunse la clienţi, mare parte dintre ele pe segmentul plăţilor, dar şi unele deschideri importante ale domeniului de creditare către canalele alternative. Inteligenţa Artificială ne ajută să depistăm mai bine clienţi potenţiali de banking.”

Cristian Sporiș, Vicepreședinte, Raiffeisen Bank: “Ultimii doi-trei ani au fost buni pentru bănci, din punct de vedere al profitabilităţii. Şi inflaţia a avut un rol în acest demers, pentru că, se ştie, când creşte inflaţia încep şi băncile să facă ceva mai mulţi bani. Revolut face foarte bine ceea ce face, dând clienţilor facilităţi excelente dar folosind în acelaşi timp infras­tructura noastră. Nimeni nu ne opreşte însă pe noi, băncile, să ne aşezăm la aceeaşi masă şi să vedem dacă e bine să avem, spre exemplu, în România, 11000 de ATM, fiecare cu brandul lui, sau magazine în care birourile sunt pline de POS-uri, tot branduite individual. Trebuie să vedem dacă nu cumva ar fi mai rentabil să facem lucrurile altfel”.

Gabriela Andrei, Vicepreședinte Executiv Financiar, Idea Bank: “Anul 2019 a început tumultuos: OUG 114 nu a dat peste cap numai sistemul bancar ci întreaga economie în ansamblul ei. (…) O problemă a băncilor ţine acum de forţa de muncă: aceasta migrează, şi nu o face numai între instituţii bancare ci şi în afara sistemului, către domenii mai puţin reglementate şi chiar către zona bugetară”.

Norel Moise

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0