Cele mai mari patru bănci elene, National Bank of Greece, Piraeus Bank, Eurobank Ergasias şi Alpha Bank, nu vor avea probleme să acopere un eventual deficit de capital descoperit în testele de stres ale BCE, a declarat şeful fondului pentru stabilitate financiară, Anastasia Sakellariou.
Banca Centrală Europeană (BCE) efectuează teste de stres în care evaluează calitatea activelor celor mai importante 128 de bănci din zona euro, precum şi capacitatea acestora de a rezista la noi crize. Rezultatele testelor vor fi publicate în a doua jumătate a lunii octombrie, înainte ca BCE să preia atribuţiile de supraveghere a sectorului bancar în noiembrie.
National Bank of Greece, Piraeus Bank, Eurobank Ergasias şi Alpha Bank, toate prezente şi în România, se numără printre instituţiile de credit verificate.
„Chiar dacă va fi descoperit un necesar de capital suplimentar, cred că nu vor exista probleme”, a spus Sakellariou într-un interviu acordat cotidianului Kathimerini, preluat de Reuters.
Cele patru bănci, care controlează cumulat 90% din piaţă, au fost salvate de la colaps financiar de către statele din zona euro şi FMI, care au alocat 50 de miliarde de euro Fondului Elen pentru Stabilitate Financiară în contextul crizei severe prin care a trecut Grecia.
National Bank of Greece, Piraeus Bank, Eurobank Ergasias şi Alpha Bank au trecut deja prin două runde de recapitalizare, după teste de stres derulate de banca centrală a Greciei.
În urma proceselor de recapitalizare, statul a preluat participaţii majoritare la toate cele patru bănci şi deţine încă pachetele majoritare de acţiuni la NBG, Piraeus şi Alpha, potrivit Reuters.
Fondul a cheltuit 25,5 miliarde de euro pentru recapitalizarea celor patru bănci, 14,4 miliarde de euro pentru lichidarea unor alte instituţii de credit şi dispune în prezent de încă 11,5 miliarde de euro.
COMMENTS