Băncile italiene ar putea avea nevoie de capital suplimentar de până la 15 miliarde euro, dar vor trece de testele de stres efectuate de UE fără probleme majore, a declarat directorul general al Asociaţiei Italiene a Băncilor, Giovanni Sabatini (foto). „Suntem încrezători că băncile italiene vor trece exerciţiul testelor de stres fără probleme majore”, a afirmat oficialul, citat de Mediafax.
Banca Italiei estima anterior că băncile ar putea înregistra un deficit de capital de 10-15 miliarde euro.
Sabatini consideră că un necesar de recapitalizare de 15 miliarde euro nu ar reprezenta o problemă majoră, sistemul urmând să facă faţă.
„Banca Italiei a exercitat presiuni puternice în sistem pentru a determina băncile să anticipeze rezultatele evaluării activelor şi să-şi facă temele din timp. Astfel, vom constata probabil provizioane suplimentare în rezultatele pentru trimestrul al patrulea”, a afirmat Sabatini.
Sectorul bancar italian înregistrea la finele lunii decembrie o rată de 9,1% a creditelor neperformante raportat la soldul total, cu aproape 7 puncte procentuale peste nivelul de la finalul anului 2008, potrivit guvernatorului Băncii Italiei, Ignazio Visco.
Banca Centrală Europeană analizează activele celor mai mari bănci europene, inclusiv 15 instituţii de credit din Italia, în cadrul unei evaluări exhaustive a sectorului bancar din zona euro. BCE se pregăteşte să preia, începând din luna noiembrie, rolul de instituţie centrală de supraveghere a băncilor din Europa.
COMMENTS