De Ionuț Bălan
Prin preajma alegerilor, se fac auzite voci, în special din dreapta spectrului politic, potrivit cărora una dintre cauzele înapoierii României ar fi votul universal, îndeobște considerat un factor de progres și un pilon de bază al democrației.
Argumentul este că ajung să voteze prea multe persoane lipsite de educație și cultură politică, care, în plus, cel mai adesea, sunt dependente de bani de la stat, sub diverse forme, de la ajutoare sociale la pensii.
În consecință, acești alegători îi votează pe cei mai populiști politicieni, blocând dezvoltarea și modernizarea țării. Ca soluție, se propun diferite forme de selecție. Unii vor de-a dreptul revenirea la votul cenzitar: să nu voteze decât cei cu un anumit nivel de venituri și de avere.
Alții, mai subtili, propun stabilirea unui prag minim de educație pentru acordarea dreptului de vot.
În fine, am auzit și păreri potrivit cărora cetățenii ar trebui mai întâi să treacă un test de inteligență și să dovedească un anumit nivel de IQ și de-abia apoi să li se dea permis de ștampilă electorală.
În mod evident, nici unul dintre argumentele de mai sus nu este valid. A vota cu cel care îți promite bani mai mulți din găleata publică este esența însăși a democrației.
Așadar, partizanii limitării dreptului de vot confundă boala cu simptomele ei. Problema este chiar democrația, nu votul universal. Dar, fără vot universal, nu există democrație.
Când vine vorba însă despre accesul la credite bancare, lucrurile se schimbă. Aici nu mai avem de a face cu bunuri publice, ci cu raporturi comerciale între persoane private, fizice și juridice.
Dreptul la credit (eventual ieftin și foarte ieftin) nu este un drept universal al omului, deși unele voci, de asta dată pretins progresiste, și-ar dori asta.
În anii de boom economic, băncile au făcut greșeala de a acorda credit universal în același fel în care democrația garantează votul universal, căci ce altceva au fost faimoasele „împrumuturi doar cu buletinul”?
Rezultatul îl vedem acum cu toții, în portofoliile de credite neperformante ale băncilor, așa cum – ar spune unii – rezultatul votului universal se vede în neperformanţa guvernărilor.
Băncile și-au învățat însă lecția și au devenit mult mai selective în acordarea creditelor după recesiune. S-ar spune că sistemul bancar românesc a trecut de la creditul universal la cel cenzitar: acordarea împrumuturilor depinde de nivelul, constanța și gradul de siguranță al veniturilor, de istoricul de credit și de bonitate al debitorului, stabilite în urma unei analize temeinice de risc. Să fie însă suficient?
Tot creditele acordate prea ușor pe vremea când duduia economia ne demonstrează că nu. Ca și la discuția despre vot, nu e destul să ai bani, trebuie să ai și educație. Mai precis, n-ar trebui să fie suficient să demonstrezi că îți poti rambursa creditul, ar trebui să ți se ceară să demonstrezi și că înțelegi clauzele înainte de a semna contractul de împrumut.
Nu cred că exagerez când spun că, așa cum testează veniturile și istoricul de credit al clienților înainte de a le acorda împrumuturi, băncile ar trebui să le testeze acestora și nivelul de cunoștințe financiare și gradul de înțelegere al clauzelor din contractele de creditare.
Nu doar băncile au dat prea uşor împrumuturi în perioada de boom. Clienții, la rândul lor, le-au luat prea ușor, fără să înțeleagă și, în foarte multe cazuri, fără să citească ce semnează.
Aceasta este cauza primordială care a generat discuția despre clauzele abuzive din contractele de credit. Din același motiv, avem acum procese la tribunal în care se contestă formule de stabilire a dobânzilor variabile la împrumuturi sau diferite comisioane ale băncilor.
Tocmai pentru evitarea pe viitor a acestor situații, acordarea creditelor bancare ar trebui să devină mai selectivă nu doar din punct de vedere financiar, ci și educațional-cultural.
Pe o piață liberă și într-o economie sănătoasă este esențial acordul tuturor părților la semnarea contractelor, iar ulterior respectarea contractelor. Și acestea nu sunt posibile fără înțelegerea clauzelor contractuale.
COMMENTS