Bancpost, prin divizia sa de Corporate Banking, a încheiat un acord de finanţare cu Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” din Timişoara, unul dintre aeroporturile strategice din România, al treilea ca număr de pasageri şi al doilea din ţară din punct de vedere al dotărilor tehnice.
Linia de finanţare este destinată acoperirii necesarului de capital de lucru al instituţiei şi este acordată pentru o durată de 3 ani. Bancpost a câştigat licitaţia de finanţare organizată de Aeroportul Internaţional Timişoara “Traian Vuia” datorită gradului ridicat de adaptabilitate şi personalizare, precum şi ofertei de finanţare flexibile, atât în ceea ce priveşte durata, cât şi structura de garanţii şi preţ.
“Suntem onoraţi de faptul că oferta noastră a fost considerată cea mai bună opţiune şi că astfel putem contribui la optimizarea fluxurilor de capital de lucru ale unei companii româneşti de prestigiu precum Aeroportul Internaţional Timişoara “Traian Vuia”. Acest acord reiterează angajamentul Bancpost de sprijinire a sectoarelor cheie din economia românească, precum transporturile, infrastructura, agribusiness, IT, telecom, producţia şi exportul. Companiile care operează în aceste industrii generează valoare adăugată şi au un potenţial ridicat de dezvoltare, iar Bancpost are disponibilitatea şi mijloacele necesare pentru a participa activ la dezvoltarea lor prin acoperirea diverselor nevoi de produse financiar-bancare.” a declarat Vlad Micu, Director Executiv Corporate Banking Bancpost.
“Centrul de afaceri Bancpost Timişoara a susţinut întotdeaua mediul de afaceri local, performanţa, investiţiile şi dezvoltarea economică din zonă. În viziunea Bancpost, clienţii nu reprezintă doar destinatarii unor produse de creditare, ci parteneri de afaceri pe termen lung, de al căror succes şi dezvoltare depinde sinergetic şi performanţa băncii. Tocmai de aceea, prin oferta noastră structurăm şi personalizăm soluţii financiare integrate şi flexibile, corelate cu fluxul de activitate al fiecărui partener în parte şi proiectate să asigure o dezvoltare viabilă a afacerii.” a adăugat Bianca Marghitu, Director, Centrul de afaceri Bancpost Timişoara.
“Parteneriatul cu Bancpost va sprijini activitatea curentă a aeroportului pentru următorii 3 ani, o perioadă de dezvoltare în care ne-am propus obiective ambiţioase precum diversificarea contractelor cu companiile aeriene, creşterea numărului de pasageri, deschiderea de noi rute, precum şi investiţii în infrastructură. Anul acesta avem în plan şi întocmirea documentaţiilor necesare pentru dezvoltarea transportului intermodal de marfă, precum şi extinderea halei cargo. Astfel, linia de finanţare contractată ne va permite continuitatea activităţii curente, optimizarea costurilor şi concentrarea pe implementarea strategiei de dezvoltare pentru a atinge cu succes obiectivele setate.” a declarat Iulian Daniel Idolu, Director General al Aeroportului Internaţional “Traian Vuia” din Timişoara.
Bancpost Corporate Banking se concentrează pe soluţii personalizate, bazate pe o relaţionare strânsă cu clienţii săi şi pe o cunoaştere aprofundată a business-ului şi nevoilor acestora de finanţare. Banca analizează împreună cu fiecare client multiplele aspecte ce ţin de istoricul și activitățile companiei, identificând-i atât punctele forte, cât și aspectele care necesită îmbunătăţiri, inclusiv nevoile de dezvoltare a companiei. Banca înţelege astfel business-ul clientului și este dispusă să își asume riscuri alături de acesta în condițiile unei bune analize prudențiale bazate pe comunicarea transparentă cu clientul. În final, soluţiile recomandate şi structura finanţării sunt perfect adaptate particularităţilor afacerii clientului, în fiecare etapă de dezvoltare a activităţii acestuia.
COMMENTS