Bancpost marchează aniversarea de 25 de ani pe piaţa românească

Bancpost marchează aniversarea de 25 de ani pe piaţa românească

Fokion Karavias _CEO EurobankÎnceputul Philippos Karamanolis_CEO_Bancpostlunii iulie 2016 mar-chează în acest an aniversarea a 25 de ani de activitate Bancpost pe piaţa financiară din România, un sfert de secol în care banca a evoluat şi a de-venit una dintre băncile sistemice din ţară, cu acoperire naţională mare şi un portofoliu semnificativ de clienţi.

Privind înapoi după toţi aceşti ani, decizia Eurobank de a se extinde şi a investi în România, precum şi de a ne asuma acest angajament pe termen lung a fost o decizie înţeleaptă. Eurobank consideră România o piaţă strategică în Balcani şi în Uniunea Europeană. Grupul nostru este dedicat să aducă valoare clienţilor, angajaţilor şi acţionarilor săi. Sunt încrezător că Bancpost va continua să contribuie la creşterea economiei româneşti, aşa cum a făcut-o în ultimii 25 de ani”, a declarat Fokion Karavias, CEO Eurobank Group.

De-a lungul celor 25 de ani de activitate, Bancpost a avut un rol important în dezvoltarea industriei financiare din România, banca fiind prima care a lansat cardul VISA în moneda naţională (1996) şi una dintre primele care a introdus serviciul de internet banking. De asemenea, în 2003 banca a ajuns la 1 milion de carduri de credit şi a continuat să dezvolte parteneriate strategice pentru a răspunde mai bine nevoilor şi aşteptărilor clienţilor săi. Astfel, în 2005, Bancpost a devenit partener exclusiv American Express în România, iar în 2014 a început colaborarea cu Wizz Air. Mai mult, Bancpost este prima bancă emitentă în cadrul programului IFC Global Trade Financing ce oferă companiilor româneşti acces la pieţele internaţionale (în cadrul acestui program, în perioada 2010-2015 Bancpost a acordat finanţări care au depăşit echivalentul a 560 de milioane de dolari).

Aniversarea a 25 de ani de Bancpost este rezultatul încrederii partenerilor şi clienţilor de-a lungul acestei perioade, al loialităţii, dăruirii şi muncii depuse de angajaţii noştri, şi al suportului acordat de acţionari. Activăm într-un mediu puternic concurențial, dar avem o bază solidă pentru a rămâne o bancă competitivă cu o prezenţă semnificativă în piaţă. Privim cu încredere în viitor şi ne exprimam angajamentul ferm că Bancpost va continua să-și susțina clienții și creşterea economica”, spune Philippos Karamanolis, CEO Bancpost şi Country CEO al Grupului Eurobank în România.

În calitate de bancă universală, Bancpost dispune de un portofoliu adecvat de produse și servicii pentru a răspunde oricăror cerinţe venite din partea clienţilor (de la depozite simple până la soluţii financiare avansate şi produse de trezorerie complexe pentru clienţii corporate).

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0